Decizia nr. 58/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 și ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, invocată de Donea Eugen în Dosarul nr. 3.453/1996 al Tribunalului Buzau - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 15 iulie 1997, Tribunalul Buzau - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 și ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, invocată de Donea Eugen în Dosarul nr. 3.453/1996, aflat pe rolul acestei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 149 alin. 3 și ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată".

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța arata ca aceasta este intemeiata, în privinta dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, deoarece aceste prevederi sunt neconstituționale, dacă sunt interpretate în sensul că arestarea în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, fără a fi necesară prelungirea arestării.

Excepția privitoare la art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală este considerată de instanța ca intemeiata numai sub aspectul procedural, întrucât, până la judecarea recursului, termenul de arestare prevăzut în mandat ar putea fi depășit, asa încât dispoziția este constituțională numai dacă și judecarea recursului se face înăuntrul duratei pentru care s-a prevăzut măsura arestării.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate s-au cerut, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, "de vreme ce în art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că, în cursul judecații, arestarea inculpatului durează până la soluționarea definitivă a cauzei, acest text intră în conflict direct cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora arestarea se poate face pe o durată de cel mult 30 de zile".

În același punct de vedere se arata ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare, iar recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea arestării preventive este suspensiv de executare", este neîntemeiată, deoarece aceste dispoziții nu contravin prevederilor constituționale. În acest sens se arata ca nici un text din Constituție nu se opune tezei potrivit căreia recursul procurorului, în materia liberării inculpatului de sub puterea mandatului de arestare, este suspensiv de executare. În susținerea acestuia se menționează că, în art. 128 din Constituție, se precizează numai faptul ca, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Din interpretarea acestui text rezultă ca mecanismul în care funcționează căile de atac și efectele pe care le produc sunt stabilite de lege, în speta de Codul de procedură penală. În consecința, dispozițiile legale criticate sunt constituționale, "deoarece, dacă în cursul judecării procesului ar fi respectate, în toate cazurile, termenele fixate prin lege, s-ar evita situațiile nedorite, ajungandu-se ca procurorul sa declare recurs în ultima zi în care inculpatul urmează să fie pus în libertate".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să se pronunțe asupra excepției cu care a fost legal sesizată.

În legătură cu invocarea neconstitutionalitatii art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, a constatat ca dispoziția, potrivit căreia "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei", este neconstitutionala, urmând, în ceea ce privește durata arestării, să se facă aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituție.

Având în vedere prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate dispozițiile constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții, rezultă ca, potrivit alin. (6) din același articol, excepția de fața urmează a fi respinsă ca inadmisibila.

Pentru aceleași motive urmează a fi respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, deoarece prin Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 10 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, s-a statuat ca prevederile respective "sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că efectul suspensiv al recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra prelungirii arestării preventive poate depăși durata de 30 de zile prevăzută la art. 23 alin. (4) din Constituție".

După cum se arata în aceasta decizie, recursul nu poate avea ca efect prelungirea arestării, cu atât mai mult cu cat privește o hotărâre judecătorească prin care s-a respins prelungirea acesteia.

De aceea efectul suspensiv al recursului este constituțional numai în limitele duratei mandatului de arestare emis anterior fie de către un procuror, fie de către instanța judecătorească, iar aceasta durata nu poate fi mai mare de 30 de zile, după cum prevede art. 23 alin. (4) din legea fundamentală, fără a distinge între arestarea în faza urmăririi penale sau în faza judecații.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 și ale art. 159 alin. 7 teza a treia din Codul de procedură penală, invocată de Donea Eugen în Dosarul nr. 3.453/1996 al Tribunalului Buzau - Secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 1998.