Norme · Camera Consultanților Fiscali

Normele din 17 februarie 2010

de certificare a declarațiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu excepția celor pentru care este obligatorie auditarea

prezumat în vigoare

Data actului
17 februarie 2010
Emitent
Camera Consultanților Fiscali
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 111 din 18 februarie 2010
Citează
4 acte
Structură
15 articole, 3 anexe · 17.354 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Prezentele norme stabilesc principiile generale aplicabile activității de certificare a declarațiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu excepția celor pentru care este obligatorie auditarea, denumite în continuare declarații de impozit pe profit, în acord cu dispozițiile prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind

Codul de procedură fiscală, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 1

Definiții

În cadrul prezentelor norme, termenii de mai jos au următorul înțeles:

a) compania reprezintă contribuabilul a cărui declarație anuală de impozit pe profit este supusă certificării de către un consultant fiscal;

b) certificarea reprezintă verificarea exactității și realității datelor înscrise în declarațiile fiscale, în concordanță cu prevederile legale, pe baza documentelor și informațiilor financiar-contabile și fiscale solicitate de către consultantul fiscal și furnizate de companie, date ce sunt reflectate în evidența contabilă a companiei. Verificarea exactității și realității datelor înscrise în declarația anuală de impozit pe profit se va face prin sondaj și în limita unui prag de semnificație, așa cum este definit în prezentele norme. Certificarea declarației anuale de impozit pe profit nu presupune oferirea de soluții de optimizare fiscală;

c) dosarul de lucru reprezintă ansamblul datelor și informațiilor cerute de către consultantul fiscal în vederea certificării declarației anuale de impozit pe profit și primite de către acesta de la reprezentanții companiei. De asemenea, dosarul de lucru include și testele, fișierele de lucru și alte documente pe baza cărora consultantul fiscal realizează activitatea de verificare;

d) verificarea prin sondaj reprezintă activitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor considerate ca reprezentative pentru totalitate, în care sunt reflectate veniturile și cheltuielile.

Articolul 2

Contractul

Relația profesională trebuie statuată prin intermediul unui contract în formă scrisă încheiat între companie și consultantul fiscal.

Articolul 3

Răspunderea consultantului fiscal

Consultantul fiscal va presta serviciul de certificare cu grija și atenția cuvenite conform cerințelor cuprinse în standardele profesionale și Codul etic al consultantului fiscal. Camera Consultanților Fiscali va supraveghea activitatea consultanților fiscali ce prestează servicii de certificare a declarației anuale de impozit pe profit. Camera Consultanților Fiscali va aplica sancțiunile prevăzute de regulamentul propriu de organizare și funcționare în cazul în care se dovedește faptul că un consultant fiscal nu a respectat prevederile acestui regulament, ale codului etic și ale prezentelor norme.

Articolul 4

(0)

Prezentarea informațiilor

(1)

Compania pregătește declarația anuală de impozit pe profit și este răspunzătoare pentru întocmirea documentelor contabile, pentru acuratețea înregistrărilor contabile, precum și pentru întocmirea și acuratețea registrelor fiscale. Compania, prin reprezentanții săi, va trebui să dea o declarație pe propria răspundere privind conformitatea înregistrărilor și a politicilor contabile cu referențialul contabil românesc în vigoare, și anume

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005

pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, și

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009

pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Modelul declarației pe propria răspundere este prevăzut în anexa nr. 1.

(2)

Compania va pune la dispoziția consultantului fiscal documente și informații în vederea verificării elementelor înscrise în declarația anuală de impozit pe profit ce face obiectul certificării. În situația în care aceste documente sunt confidențiale, consultantul fiscal va da o declarație de păstrare a confidențialității informațiilor la care are acces.

(3)

Toate informațiile trebuie solicitate în scris de către consultantul fiscal.

Articolul 5

(0)

Procedura de lucru

(1)

Tratamentul fiscal al operațiunilor economice reflectate în documentele financiar-contabile și care sunt înscrise în declarația anuală de impozit pe profit ce urmează a fi supusă certificării se verifică prin sondaj.

(2)

Consultantul fiscal trebuie să ia în considerare pragul de semnificație atunci când este angajat în vederea certificării declarațiilor fiscale.

(3)

În elaborarea raportului de certificare, consultantul fiscal impune un nivel acceptabil al pragului de semnificație, astfel încât să poată detecta din punct de vedere cantitativ denaturările semnificative.

Articolul 6

Stabilirea pragului de semnificație/materialității

În stabilirea pragului de semnificație/materialității pentru verificarea calculului impozitului pe profit, consultanții fiscali se vor baza în primul rând pe raționamentul lor profesional, precum și pe procedurile analitice și pe înțelegerea în ansamblu a companiei și a mediului economic în care aceasta activează.

Articolul 7

Utilizarea unor valori de referință în stabilirea pragului de semnificație/materialității

Deși stabilirea pragului de semnificație/materialității este o problemă de raționament profesional, în anumite cazuri va fi util să se aplice un procentaj dintr-o anumită valoare de referință.

Articolul 8

(0)

Aplicarea unui procentaj asupra unei valori de referință

(1)

Ca regulă generală, în determinarea procentajului care va fi aplicat unei valori de referință alese pentru stabilirea pragului de semnificație, se va folosi raționamentul profesional.

(2)

Pentru stabilirea valorii de referință utilizate pentru determinarea pragului de semnificație/materialității, se vor utiliza informațiile fiscale relevante, cum ar fi:

- ponderea fiecărei categorii de venit neimpozabil în total venituri neimpozabile;

- ponderea fiecărei categorii de cheltuială nedeductibilă în total cheltuieli nedeductibile.

Articolul 9

Utilizarea raționamentului profesional

Consultanții fiscali sunt obligați să își utilizeze raționamentul profesional pentru a stabili dacă cele menționate mai sus sunt adecvate circumstanțelor individuale.

Articolul 10

(0)

Cerințe minimale de verificare în vederea certificării declarației anuale privind impozitul pe profit

(1)

Verificarea declarației anuale de impozit pe profit va trebui să urmărească cel puțin elementele menționate în mod specific în cuprinsul titlului II "Impozit pe profit" din

Legea nr. 571/2003

privind

Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, cum ar fi: veniturile impozabile, veniturile neimpozabile, elementele similare veniturilor și cheltuielilor, reevaluările, cheltuielile nedeductibile și cu deductibilitate limitată, gradul de îndatorare, provizioanele, amortizarea, cheltuielile/veniturile angajate etc.

(2)

Certificarea declarației anuale de impozit pe profit nu presupune verificarea politicii/documentației privind prețurile de transfer, a politicilor comerciale și a politicilor contabile aplicate de companie. Certificarea declarației anuale privind impozitul pe profit pentru o anumită perioadă nu presupune și verificarea pierderii fiscale reportate și a altor elemente fiscale ce provin din perioadele anterioare și care produc efecte în perioada supusă certificării.

Articolul 11

Documentare

Consultantul fiscal care va presta serviciile de certificare a declarațiilor fiscale va avea obligația să documenteze această activitate în cadrul unui dosar de lucru ce va fi arhivat la sediul consultantului fiscal. Acest dosar va sta la baza controlului de calitate efectuat periodic de către Camera Consultanților Fiscali.

Articolul 12

Raportul de certificare

Rezultatele certificării vor fi consemnate într-un document numit raport de certificare, care va fi înaintat companiei.

Articolul 13

Elemente minimale ale raportului de certificare a declarației anuale de impozit pe profit

Raportul de certificare va trebui să cuprindă cel puțin următoarele elemente:

a) o scurtă prezentare a companiei;

b) valoarea pragului de semnificație;

c) mențiuni referitoare la pierderea fiscală din anul/anii anterior/anteriori reportată în anul în care se certifică declarația anuală de impozit pe profit;

d) elementele care au fost supuse verificării conform titlului II "Impozit pe profit" din

Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, așa cum au fost menționate la art. 10;

e) eventualele ajustări propuse față de declarația supusă inițial certificării;

f) opinia consultantului fiscal referitoare la declarația anuală de impozit pe profit care a fost supusă verificării.

Articolul 14

Nota de certificare

Consultantul fiscal va emite o notă de certificare care va însoți declarația anuală de impozit pe profit. În nota de certificare se va menționa dacă certificarea se va face cu rezerve sau fără. Modelul notei de certificare este prezentat în anexa nr. 2 - în cazul certificării de către un consultant fiscal - și, respectiv, în anexa nr. 2A - în cazul certificării de către o societate comercială de consultanță fiscală.

Articolul 15

Anexele nr. 1, 2 și 2A fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexa 1 -------

la norme

--------

Modelul declarației pe propria răspundere

DECLARAȚIE

Subsemnatul, ................, domiciliat în ............., str. ....... nr. ......., bl. ........, sc. ....., et. ..........., ap. ............, sectorul ........, CNP ............, posesor al ...... seria ...... nr. ............., eliberată de ................ la data de .............., în calitate de administrator al S.C. .............., cu domiciliul fiscal în ................., str. ............ nr. ......., bl. ........., sc. ....., et. ..........., ap. ............, sectorul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului .......... sub nr. J ....../......./........, având codul de identificare fiscală ................, atribut fiscal RO, declar pe propria răspundere următoarele:

- documentele ce au stat la baza înregistrărilor contabile aferente exercițiului financiar ................ sunt autentice și reflectă tranzacții reale;

- nu dețin, cu orice titlu, bunuri materiale, titluri de valoare, numerar și alte drepturi și obligații și nu au fost efectuate operațiuni economice fără să fie înregistrate în contabilitate;

- a fost efectuată inventarierea generală a patrimoniului, iar rezultatele valorificării acestuia au fost înregistrate în contabilitatea aferentă exercițiului financiar .................;

- balanța de verificare aferentă lunii decembrie a anului .................... a fost întocmită cu respectarea reglementărilor contabile în vigoare și reflectă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată;

- sumele înregistrate drept cheltuieli deductibile sunt numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare;

- contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinația lor, după caz;

- contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz;

- atât cheltuielile, cât și veniturile înregistrate în balanța de verificare încheiată la 31.12. ............. au respectat întocmai prevederile legale, rulajele aferente conturilor analitice de venituri și cheltuieli sunt corect înregistrate după destinație și numai aferent exercițiului financiar ....................;

- dobânzile și diferențele de curs valutar înregistrate în contabilitate sunt aferente creditelor bancare sau leasingurilor financiare contractate de la entitățile prevăzute la

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003

privind

Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare ( Codul fiscal );

- pierderea fiscală înregistrată în exercițiul financiar precedent conform declarației privind impozitul pe profit preluată în declarația privind impozitul pe profit a anului ..................... este reală și a rezultat în urma respectării prevederilor

Codului fiscal ;

- impozitele și taxele datorate bugetului de stat, inclusiv impozitul pe profit, au fost corect înregistrate în conturi analitice, calculul acestora fiind în sarcina mea;

- registrul de evidență fiscală al societății a fost completat corect și în termenul legal, sumele înscrise în acesta fiind în strictă concordanță cu prevederile Codului fiscal;

- pentru orice abatere de la regulile contabile îmi asum răspunderea exclusivă.

Semnătura

...............

Data

...............

Anexa 2 -------

la norme

--------

Modelul notei de certificare

NOTĂ DE CERTIFICARE

a declarației privind impozitul

pe profit aferente anului .........

Subsemnatul/a, ..............., în calitate de consultant fiscal înregistrat la Camera Consultanților Fiscali sub nr. .........../an ........, în baza Contractului nr. ........../........., am acordat servicii profesionale de certificare a declarației privind impozitul pe profit aferente anului ........... pentru S.C. ............................. .

Declarația privind impozitul pe profit aferentă anului ........................ este responsabilitatea conducerii Societății ............................. .

Responsabilitatea noastră este de a ne exprima o opinie asupra declarației privind impozitul pe profit aferente anului ........., bazată pe certificarea pe care am efectuat-o.

Noi am efectuat certificarea în conformitate cu Normele de certificare a declarației de impozit pe profit și cu Codul etic al consultantului fiscal, emise de Camera Consultanților Fiscali. Certificarea declarației anuale privind impozitul pe profit reprezintă verificarea exactității și realității datelor înscrise în declarațiile fiscale, în concordanță cu prevederile legale, pe baza documentelor și informațiilor financiar-contabile și fiscale solicitate de către consultantul fiscal și furnizate de companie, date ce sunt reflectate în evidența contabilă a companiei. Verificarea exactității și realității datelor înscrise în declarația anuală de impozit pe profit s-a făcut prin sondaj și în limita unui prag de semnificație.

În opinia noastră, certificăm fără/cu rezerve declarația privind impozitul pe profit aferentă anului ......... la S.C. .......... .

Data........................

Adresa....................

Consultant fiscal,

............................

(semnătura și parafa)

Anexa 2 A

---------

la norme

--------

Modelul notei de certificare

NOTĂ DE CERTIFICARE

a declarației privind impozitul

pe profit aferente anului .........

S.C. ..................., în calitate de societate comercială de consultanță fiscală, autorizată de Camera Consultanților Fiscali sub nr. ......../an ..........., reprezentată de administrator consultant fiscal ............., înregistrat la Camera Consultanților Fiscali sub nr. .........../an ..........., în baza Contractului nr. .........../........, am acordat servicii profesionale de certificare a declarației privind impozitul pe profit aferente anului ........... pentru S.C. ................ .

Declarația privind impozitul pe profit aferentă anului .......... este responsabilitatea conducerii Societății .......................... .

Responsabilitatea noastră este de a ne exprima o opinie asupra declarației privind impozitul pe profit aferente anului ........., bazată pe certificarea pe care am efectuat-o.

Noi am efectuat certificarea în conformitate cu Normele de certificare a declarației de impozit pe profit și cu Codul etic al consultantului fiscal, emise de Camera Consultanților Fiscali. Certificarea declarației anuale privind impozitul pe profit reprezintă verificarea exactității și realității datelor înscrise în declarațiile fiscale, în concordanță cu prevederile legale, pe baza documentelor și informațiilor financiar-contabile și fiscale solicitate de către consultantul fiscal și furnizate de companie, date ce sunt reflectate în evidența contabilă a companiei. Verificarea exactității și realității datelor înscrise în declarația anuală de impozit pe profit s-a făcut prin sondaj și în limita unui prag de semnificație.

În opinia noastră, certificăm fără/cu rezerve declarația privind impozitul pe profit aferentă anului ......... la S.C. ................... .

Data ..........................

Adresa ........................

Numele și prenumele reprezentantului legal

.................................

(semnătura și ștampila)

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.