Decizia nr. 6/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36, art. 37 și

art. 38 din Legea concurenței nr. 21/1996 , excepție ridicată de Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - S.A. în Dosarul nr. 115/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde avocatul Valeriu Stoica, pentru Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - S.A., cu împuternicire avocațială la dosar, și inspectori de concurență Dorina Călin și Andrei Pufulescu pentru Consiliul Concurenței, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, întrucât dispozițiile art. 36, art. 37 și

art. 38 din Legea concurenței nr. 21/1996

contravin prevederilor art. 27, art. 53 și art. 148 din Constituție, celor ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Comunităților Europene referitoare la inviolabilitatea domiciliului. Astfel, arată că, deși inițial noțiunea de "domiciliu" fusese privită restrictiv în jurisprudența Curții de la Strasbourg, ulterior, în cauza Societe Colas Est și alții contra Franței, 2002, aceasta a extins aplicabilitatea noțiunii de "domiciliu" și la localurile profesionale ale persoanelor juridice. În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, care, prin Hotărârea Roquette Freres contra Comisiei Europene din 2002, a ajuns la aceeași concluzie.

Totodată, arată că, referitor la problema întinderii protecției constituționale acordată sediului persoanei juridice în cazul unei ingerințe din partea unei autorități publice, noțiunea de "control" a fost privită de legiuitor în mod diferențiat, făcându-se distincție între controlul preventiv și controlul represiv, diferență care poate opera în baza a 3 criterii, și anume: natura demersului autorităților (investigație cu caracter de anchetă sau acțiune cu natură preventivă), întinderea puterii de control (dacă e vorba despre puteri nelimitate, se justifică asimilarea acestui control cu percheziția imobiliară), natura și gravitatea controlului, din perspectiva sancțiunii aplicate (în speță, fiind vorba despre amenzi foarte mari). În concluzie, inspecția inopinată realizată de Consiliul Concurenței în temeiul dispozițiilor de lege criticate este asimilată în noțiunea de percheziție prevăzută de Codul de procedură penală și, în consecință, lipsa cerinței mandatului judiciar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile criticate din

Legea concurenței nr. 21/1996

contravin și prevederilor art. 53 din Constituție, nefiind îndeplinite cerințele pentru a se putea restrânge protecția constituțională a domiciliului sau sediului.

În final, arată că

Regulamentul nr. 1/2003

al Consiliului, care stabilește la nivel comunitar competența și procedura Comisiei de a efectua anchete și inspecții inopinate, în aplicarea art. 81 și 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, trebuie interpretat în lumina noilor tendințe din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Având cuvântul, reprezentanții Consiliului Concurenței solicită respingerea excepției ca inadmisibilă, deoarece aspectele invocate de autorul excepției privesc instanța de judecată, iar nu Curtea Constituțională.

Pe fondul excepției, reprezentanții Consiliului Concurenței arată că nu au intervenit elemente noi care să schimbe cele constatate de Curtea Constituțională în

deciziile nr. 38/2001

și nr. 296/2005. Astfel, controlul exercitat de către Consiliul Concurenței în temeiul dispozițiilor de lege criticate este un control preventiv, care se realizează cu cooperarea agenților economici, iar nu prin forță și, în consecință, dispozițiile art. 27 din Constituție nu sunt aplicabile. Pe de altă parte, arată că acest control nu poate fi asimilat cu percheziția prevăzută de Codul de procedură penală, iar

Regulamentul nr. 1/2003

a intrat în vigoare în anul 2004, ulterior jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, așadar nu se poate invoca nerespectarea jurisprudenței acestei instanțe. În concluzie, arată că prevederile de lege criticate sunt în concordanță cu cele ale art. 53 alin. (2) din Constituție și cele ale art. 8 paragraful 2 din Convenție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 53 alin. (2) și art. 135 din Constituție. Totodată, arată că art. 27 din Legea fundamentală nu este aplicabil, deoarece percheziția presupune existența unei cauze penale, în speță fiind vorba despre domeniul concurenței.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 115/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36, art. 37 și

art. 38 din Legea concurenței nr. 21/1996 , excepție ridicată de Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unor ordine emise de președintele Consiliului Concurenței, prin care s-au dispus declanșarea din oficiu a unei investigații și efectuarea unei inspecții inopinate la sediul Băncii Române de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - S.A. și în orice alte spații în care aceasta își desfășoară activitatea, în temeiul dispozițiilor

Legii concurenței nr. 21/1996 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie posibilitatea realizării actelor de inspecție în spațiile deținute de agenții economici fără un mandat judiciar și fără garanțiile care asigură inviolabilitatea domiciliului și prevenirea săvârșirii unor abuzuri de către organele de inspecție.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, "punându-se eventual problema necesității completării legislației naționale cu garanții suplimentare pentru societățile comerciale, opțiune lăsată la aprecierea legiuitorului."

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece au în vedere combaterea încălcării legii, iar măsurile prevăzute de acestea sunt proporționale cu scopul legitim urmărit, întrucât numai în acest mod se asigură desfășurarea în condiții optime a operațiunilor de control de către Consiliul Concurenței. Drepturile conferite inspectorilor de concurență au în vedere atât specificul activității de control exercitate, cât și importanța socială a acestei activități de ordine publică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36, art. 37 și

art. 38 din Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu următorul conținut:

- Art. 36: "(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurență sunt abilitați cu puteri de inspecție, cu excepția debutanților, și au următoarele puteri de inspecție:

a) să între în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care agenții economici ori asociațiile de agenți economici le dețin legal;

b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea agenților economici sau asociațiilor de agenți economici, indiferent de locul în care sunt depozitate;

c) să ia declarații reprezentanților și angajaților agentului economic sau asociației de agenți economici referitoare la fapte sau documente considerate relevante;

d) să ridice sau să obțină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau din alte evidențe legate de activitatea agentului economic sau asociației de agenți economici;

e) să sigileze orice amplasament destinat activităților agentului economic sau asociației de agenți economici și orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea agentului economic sau asociației de agenți economici, pe durata și în măsura necesară inspecției.

(2) Inspectorii de concurență cu puteri de inspecție, prevăzuți la alin. (1), vor proceda la actele prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare și inventariere.

(3) Inspectorii de concurență cu puteri de inspecție pot face inspecții inopinate și pot solicita orice fel de informații sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât la fața locului, cât și la convocare la sediul Consiliului Concurenței.

(4) Exercitarea puterilor de inspecție se face în conformitate cu regulamentul privind organizarea, funcționarea și procedura Consiliului Concurenței.";

- Art. 37: "În baza autorizării judiciare date prin încheiere, conform art. 38, inspectorul de concurență poate efectua inspecții în orice alte spații, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport aparținând conducătorilor, administratorilor, directorilor și altor angajați ai agenților economici sau asociațiilor de agenți economici supuși investigației.";

- Art. 38: "(1) Inspectorii de concurență pot proceda la inspecții, în conformitate cu prevederile art. 37, doar în baza unui ordin emis de către președintele Consiliului Concurenței și cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele tribunalului în a cărui circumscripție sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta. Când aceste locuri sunt situate în circumscripțiile unor tribunale diferite și acțiunea trebuie desfășurată simultan în fiecare dintre ele, oricare dintre președinții tribunalelor competente poate emite o încheiere unică.

(2) Cererea de autorizare trebuie să cuprindă toate informațiile de natură a justifica inspecția, iar judecătorul sesizat este ținut să verifice dacă cererea este întemeiată.

(3) Inspecția și actele pe care le cuprinde se efectuează sub autoritatea și sub controlul judecătorului care le-a autorizat.

(4) Judecătorul poate inspecta locurile supuse intervenției, putând decide în orice moment suspendarea sau încetarea inspecției.

(5) Oricare ar fi împrejurările, inspecția nu poate începe înainte de ora 8,00 sau după ora 18,00 și trebuie efectuată în prezența ocupantului locului sau a reprezentantului său; numai inspectorii de concurență, ocupantul locului sau reprezentantul său pot lua cunoștință de piese și documente înaintea ridicării acestora.

(6) Inventarele și punerile de sigilii se fac conform dispozițiilor Codului de procedură penală; originalele procesului-verbal și ale inventarului sunt transmise judecătorului care a ordonat inspecția, iar piesele și documentele care nu mai sunt utile stabilirii adevărului vor fi restituite ocupantului locului.

(7) Încheierea menționată la alin. (1) poate fi atacată cu recurs la curtea de apel; recursul nu este suspensiv de executare.

(8) Consiliul Concurenței este informat de îndată despre începerea inspecției și despre operațiunile efectuate."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 27 referitoare la inviolabilitatea domiciliului, în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și în art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile

art. 36 din Legea concurenței nr. 21/1996

stabilesc puterile de inspecție ale inspectorilor de concurență pentru investigarea încălcării prevederilor legii, puteri care pot fi exercitate numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor.

Curtea observă că, prin

Decizia nr. 296 din 9 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 10 august 2005, s-a pronunțat cu privire la dreptul inspectorilor de muncă de a avea acces liber în sediul persoanei juridice și în orice alt loc de muncă organizat de aceasta fără nicio încuviințare și fără nicio avizare. Astfel, referitor la dispozițiile art. 27 alin. (1)-(3) din Constituție, privind inviolabilitatea domiciliului, Curtea a reținut că, în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în același timp și locuri de domiciliu, inviolabilitatea sediului nu este supusă acelorași reguli ca spațiul în care se desfășoară viața privată a persoanei, și că, prin urmare, autoritățile pot exercita controlul asupra activităților profesionale care se desfășoară în aceste sedii. În consecință, Curtea a reținut că activitățile pe care Inspecția Muncii le controlează nu țin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general.

Curtea reține, pentru identitate de rațiune, că soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cazul de față.

Referitor la dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu au aplicabilitate în cauza de față, referindu-se la respectarea vieții private și de familie. Dispozițiile de lege criticate reglementează activități de inspecție ale Consiliului Concurenței - autoritatea națională în domeniul concurenței -, activități ce au ca scop ocrotirea unui interes general și care vizează aspecte ce țin de sfera publică a activității persoanei juridice, iar nu de cea privată. Prin Hotărârea din 16 aprilie 2002, pronunțată în Cauza Societe Colas Est și alții contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că drepturile garantate de art. 8 al Convenției "pot fi interpretate" în sensul că includ, pentru o societate, dreptul la respectul sediului său social, al agențiilor sau al localurilor sale profesional, însă această interpretare se poate face numai "în anumite circumstanțe", care se stabilesc de la caz la caz, în speță, ținându-se cont de competența exclusivă a agenților specializați de a aprecia oportunitatea, numărul, durata și amploarea operațiunilor de inspecție.

Referitor la susținerile autorului excepției, potrivit cărora inspecția inopinată realizată de Consiliul Concurenței trebuie asimilată noțiunii de "percheziție" prevăzută de Codul de procedură penală și, prin urmare, trebuie dispusă de judecător, Curtea constată că acestea nu pot fi primite. Astfel, dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege, se referă la instituția reglementată de prevederile art. 100 din Codul de procedură penală, și nu poate fi asimilată cu inspecția efectuată, în baza

Legii concurenței nr. 21/1996 , de către Consiliul Concurenței.

În ceea ce privește dispozițiile art. 37 și 38 din Legea concurenței, Curtea observă că acestea prevăd - în cazul efectuării inspecțiilor în orice alte spații, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport aparținând conducătorilor și altor angajați ai agenților economici supuși investigației - că inspectorii de concurență pot proceda la acest tip de inspecții doar în baza unui ordin emis de către președintele Consiliului Concurenței și cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele tribunalului în a cărui circumscripție sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta. Prin urmare, susținerile autorului excepției referitoare la neconstituționalitatea acestor dispoziții de lege datorită faptului că nu există autorizare judiciară pentru efectuarea inspecțiilor respective sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36, art. 37 și

art. 38 din Legea concurenței nr. 21/1996 , excepție ridicată de Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - S.A. în Dosarul nr. 115/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010.