Decizia nr. 180/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286, art. 287, art. 288 și art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Interpretează 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 Codul muncii
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 Codul muncii
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286, art. 287, art. 288 și
art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în Dosarul nr. 689/84/2009 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 5.527D-5.528D/2009, nr. 5.554D/2009, nr. 5.990D/2009, nr. 6.685D/2009, nr. 6.890D-6.893D/2009, nr. 6.982D/2009, nr. 6.922D/2009 și nr. 7.306D/2009.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 5.527D-5.528D/2009, nr. 5.554D/2009, nr. 5.990D/2009, nr. 6.685D/2009, nr. 6.890D-6.893D/2009, nr. 6.982D/2009, nr. 6.922D/2009 și nr. 7.306D/2009 la Dosarul nr. 5.526D/2009, având în vedere că acestea au același obiect.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 5.527D5.528D/2009, nr. 5.554D/2009, nr. 5.990D/2009, nr. 6.685D/2009, nr. 6.890D-6.893D/2009, nr. 6.982D/2009, nr. 6.922D/2009 și nr. 7.306D/2009 la Dosarul nr. 5.526D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 25 mai 2009, pronunțate în dosarele nr. 689/84/2009, nr. 691/84/2009 și nr. 690/84/2009, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287, art. 288 și
art. 298 alin. (2) teza finală din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă.
Prin încheierile din 15 și 19 iunie 2009, pronunțate în dosarele nr. 166/87/2009 și nr. 137/87/2009, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287, art. 288 și
art. 298 alin. (2) teza finală din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă.
Prin Încheierea din 1 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 891/40/2009, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287, art. 288 și
art. 298 alin. (2) teza finală din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă.
Prin încheierile din 15 iulie și 19 august 2009, pronunțate în dosarele nr. 2.139/99/2009, nr. 936/99/2009, nr. 2.432/99/2009, nr. 2.206/99/2009 și nr. 925/99/2009, Tribunalul Iași - Secția civilă și litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287 și
art. 288 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă.
Prin încheierile din 12 august 2009, pronunțate în Dosarul nr. 1.881/87/2009, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287 și
art. 288 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă.
Prin Încheierea din 22 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.124/104/2009, Tribunalul Olt - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art. 287 și
art. 288 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni în pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile legale atacate sunt de un formalism excesiv, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât și pentru angajator și să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus într-o situație de dezechilibru față de angajatul care are calitatea de reclamant. Autorul excepției invocă faptul că intervalul de timp dintre data primirii citației și data termenului de judecată este prea scurt pentru ca un angajator să își exercite dreptul la apărare și să se achite de sarcina probei care îi revine. De asemenea, faptul că prevederile art. 164 din Codul de procedură civilă lasă la aprecierea instanței posibilitatea conexării cauzelor și nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, ceea ce ar conduce la o economie de timp și de cheltuieli, precum și la o judecată unitară, este de natură să aducă atingere dreptului la apărare.
Astfel, dispozițiile legale atacate încalcă, în opinia autorului, și principiul efectivității juridice.
De asemenea, se mai susține că obligarea angajatorului de a suporta nelimitat întreaga sarcină a probei vine în contradicție cu normele constituționale ce configurează alcătuirea sistemului judiciar bazat pe egalitate de tratament, imparțialitate și echitate procesuală, determinându-l să realizeze o probațiune diabolică, mai mult decât împovărătoare, cu consecința suportării efectelor administrării unor probe speciale în interesul adversarilor procesuali, cum ar fi, cu titlu de exemplu - expertizele, care în cazul unor coparticipanți procesuali ajung la costuri uriașe, suportate de angajator.
În ceea ce privește prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii autorii excepției de neconstituționalitate susțin, în esență, că aceste dispoziții, care prevăd că orice dispoziție contrară acestui act normativ se abrogă, sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituție, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa imprecisă, poate ridica dificultăți de interpretare și aplicare a legii. În acest sens, autorii fac referire la normele procedurale aplicabile în spețele lor, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre acestea urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile
art. 72 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeași materie, respectiv instanța competentă să soluționeze aceste conflicte. Cu toate că, din perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speță ar trebui să fie incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special pe care îl are
față de dreptul comun în materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit căreia incidente ar fi dispozițiile legii speciale. Toate aceste argumente sprijină concluzia pe care autorul excepției o consideră esențială pentru motivarea sa, anume că prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii încalcă principiul efectivității juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente care să fie coerente (Cauza Unedic contra Franței - 2008), să evite paralelismul legislativ (Cauza Katz contra României - 2009), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și să aibă o aplicabilitate practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudență neuniformă (Cauza Santo Pinto contra Portugaliei - 2008). În plus față de acestea, autorul excepției amintește că, prin dispozițiile art. 62 alin. (1) și
art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerența sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deși legiuitorul nu a făcut-o. Nerespectarea prevederilor
prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are semnificația încălcării art. 1 alin. (5) din Constituție, care prevede obligativitatea respectării Constituției și a legilor, obligație căreia trebuie să i se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituțional nu face nicio distincție cu privire la destinatarii normei.
Instanțele de judecată și-au exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că dispozițiile legale atacate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 286, art. 287, art. 288 și
art. 298 alin. (2) teza finală din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispoziții ce au următorul conținut:
- Art. 286 din Codul muncii: "(1) Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgență.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.
(3) Procedura de citare a părților se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puțin 24 de ore înainte de termenul de judecată.";
- Art. 287 din Codul muncii: "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.";
- Art. 288 din Codul muncii: "Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.";
- Art. 298 alin. (2) ultima liniuță: "(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [... ]
- orice alte dispoziții contrare.";
-
Articolul 74
din Legea nr. 168/1999 : "(1) Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgență.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.
(3) Părțile sunt legal citate, dacă citația le-a fost înmânată cel puțin cu o zi înaintea judecării.";
-
Articolul 75
din Legea nr. 168/1999 :"În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligația ca, până la prima zi de înfățișare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.";
-
Articolul 77
din Legea nr. 168/1999 : "(1) În cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgență al judecării conflictelor de drepturi.
(2) Instanța poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.";
- Art. 164 din Codul de procedură civilă: "Părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură.
Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o.
Dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părțile cer trimiterea lui la una din celelalte instanțe.
Când una din pricini este de competența unei instanțe, și părțile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanță."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, art. 79 alin. (1) referitor la Consiliul Legislativ și art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, prin raportare la art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituție referitoare la raporturile dintre tratatele internaționale în materia drepturilor omului și dreptul intern.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 286, art. 287 și
art. 288 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale
art. 164 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 1.015 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor. Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispozițiile art. 286, art. 287 și art. 288 din Codul muncii și ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
sunt constituționale, întrucât acestea sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind termenele de judecată și modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la conflictele de muncă. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții este o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului la muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziții se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât și angajaților, fără a fi favorizată o categorie sau alta.
În ceea ce privește dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate, ele reglementând norme de procedură a căror interpretare și aplicare revin instanțelor de judecată.
Cu privire la dispozițiile
art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra acestor dispoziții prin
Decizia nr. 1.017 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, respingând excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a constatat că întreaga motivare a acesteia se referea la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume Codul muncii și
privind soluționarea conflictelor de muncă. Se arăta, în acest sens, că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată, în privința constatării abrogării implicite a prevederilor
art. 72 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri judecătorești diferite asupra aceleiași probleme de drept. De asemenea, se susținea nerespectarea normelor de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum este reglementată aceasta de Legea fundamentală și de
Legea nr. 47/1992 , ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, care statuează că: "(1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [...], "(3) Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
De asemenea, Curtea a reținut că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atâta timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 286, art. 287, art. 288 și
art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, ale art. 74, art. 75 și
art. 77 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă și ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în dosarele nr. 689/84/2009, nr. 691/84/2009 și nr. 690/84/2009 ale Tribunalului Sălaj - Secția civilă, în dosarele nr. 166/87/2009, nr. 137/87/2009 și nr. 1.881/87/2009 ale Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 891/40/2009 al Tribunalului Botoșani - Secția civilă, în dosarele nr. 2.139/99/2009, nr. 936/99/2009, nr. 2.432/99/2009, nr. 2.206/99/2009 și nr. 925/99/2009 ale Tribunalului Iași - Secția civilă și litigii de muncă și în Dosarul nr. 1.124/104/2009 al Tribunalului Olt - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Fabian Niculae __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.