Decizia nr. 878/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Oradea în Dosarul său nr. 6.874/271/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.874/271/2009, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Excepția a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată într-o cauză civilă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține, în esență, că textul de lege criticat le permite să se situeze mai presus de lege celor care, pentru a evita plata impozitului pe venit sau a onorariului notarului public, nu doresc să încheie actul de înstrăinare în formă autentică. Consideră că sunt nesocotite prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, întrucât dispozițiile

art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005

ocrotește dreptul de creanță asupra unui particular, și anume asupra promitentului vânzător, garantând promitentului cumpărător posibilitatea reală de a dobândi proprietatea terenului fără acordul dat în formă autentică de către proprietarul de drept, această ocrotire obținându-se prin diminuarea corelativă a garanției dreptului de proprietate al promitentului vânzător. Apreciază că textul de lege criticat încalcă și dispozițiile art. 57 din Constituție, întrucât statul are obligația "de a se abține de la a lua măsuri care determină condițiile favorabile nerespectării de către cetățeni a îndatoririlor fundamentale". Or, dispozițiile de lege invocate creează un "cadru favorabil pentru exercitarea de către cetățeni a libertății contractuale cu rea-credință, în vederea eludării plății taxelor și impozitelor legale". Arată că prin pierderea temporară a controlului societății asupra situației transmisiunii terenurilor se poate ajunge la încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005

sunt constituționale. Arată, în acest sens, că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate. Consideră că textul de lege criticat dă expresie regulii executării în natură a obligației de a face, și anume de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare, obligație care, în caz de neexecutare, se poate realiza printr-o acțiune personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 653 din 22 iulie 2005, având următorul conținut: "În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract."

În opinia instanței de judecată care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 16 alin. (2) care statuează că nimeni nu este mai presus de lege, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată și art. 57 referitor la exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege ce formează obiect al acesteia au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 714 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, Curtea a reținut că, prin încheierea unui antecontract sub forma unei promisiuni sinalagmatice de vânzare și de cumpărare a unui imobil, se naște în sarcina părților antecontractului obligația de a încheia un contract de vânzare-cumpărare în viitor. În caz de neexecutare a obligațiilor asumate, operează răspunderea contractuală, executarea în natură a obligației de a face putându-se realiza printr-o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare. Curtea a constatat că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, deoarece, în cazul în care instanța de judecată nu pronunță o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, partea în culpă este obligată la plata de daune interese sau instanța de judecată poate constrânge părțile să încheie contractul prin stabilirea de daune cominatorii până la executarea obligației în natură.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, argumentarea și soluția pronunțată prin decizia de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate prin raportare la prevederile art. 57 din Constituție, Curtea constată că nu este întemeiată. În acest sens, reține că, în virtutea art. 44 alin. (1), legiuitorul este competent să reglementeze cadrul juridic astfel încât exercitarea dreptului de proprietate de către titularul său să nu între în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Curtea observă că, prin edictarea normei criticate, legiuitorul nu a creat nicidecum un "cadru favorabil pentru exercitarea de către cetățeni a libertății contractuale cu rea-credință, în vederea eludării plății taxelor și impozitelor legale", astfel cum susține autorul excepției. O astfel de afirmație are la bază două ipoteze inacceptabile, și anume aceea că norma însăși încurajează destinatarii cărora li se adresează să ignore alte reglementări legale și, pe de altă parte, că aceștia vor fi predispuși să o deturneze de la scopul său. Curtea observă că toate normele sunt susceptibile de a fi nesocotite, dar acest lucru nu semnifică, în cazul de față, nici că norma criticată cuprinde premisele nerespectării sale sau a altor reglementări legale, nici că destinatarii acesteia ar avea, invariabil, intenția de utilizare cu rea-credință a prevederii de lege supuse controlului de constituționalitate.

De asemenea, Curtea constată că nu poate reține nici critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție. Textul de lege criticat nu este de natură să situeze pe o poziție privilegiată niciun subiect de drept, persoană fizică sau juridică, publică sau privată, întrucât nu creează o situație mai favorabilă pentru părțile antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului care fac apel la justiție pentru încheierea valabilă a contractului prin comparație cu cele care îl încheie în formă autentică în fața notarului public. Rațiunea finală a dispoziției legale criticate o reprezintă asigurarea securității circuitului juridic civil, instituind o modalitate de salvgardare a interesului legitim al părții care dă dovadă de bună-credință în acțiunile sale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Oradea în Dosarul său nr. 6.874/271/2009.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.