Decizia nr. 975/2010

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și al

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, la data de 30 iunie 2010, un grup de 40 de senatori aparținând grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității unor prevederi ale Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 8.779 din 30 iunie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.701A/2010.

Această sesizare a fost semnată de către următorii senatori: Crin George Laurențiu Antonescu, Marian-Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Frâncu, Ioan Ghișe, Puiu Hașotti, Paul Ichim, Raymond Luca, Teodor Viorel Meleșcanu, Vasile Mustățea, Marius Nicoară, Romeo Nicoară, Mario Ovidiu Oprea, Liviu Titus Pașca, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan Radu Rușanu, Cristian Țopescu, Varujan Vosganian, Lia-Olguța Vasilescu, Miron-Tudor Mitrea, Gheorghe Pop, Nicolae-Dănuț Prunea, Sorin-Constantin Lazăr, Nicolae Moga, Titus Corlățean, Ilie Sârbu, Florin Constantinescu, Radu-Cătălin Mardare, Gheorghe-Pavel Bălan, Ecaterina Andronescu, Ioan Mang, Valer Marian, Petre Daea, Doina Silistru, Ion Rotaru, Trifon Belacurencu și Alexandru Mazăre.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate formulate sunt învederate următoarele motive de neconstituționalitate:

I. Se evidențiază faptul că Președintele României a promulgat Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în chiar ziua în care aceasta a fost votată în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, prin promulgarea într-un interval foarte scurt a legii menționate, a fost încălcat termenul imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților, termen în interiorul căruia senatorii sau deputații ar fi putut formula obiecții de neconstituționalitate.

II. Datorită faptului că ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului s-a limitat la reexaminarea dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale, nu s-au putut aduce și alte îmbunătățiri legii criticate. În aceste condiții, autorii obiecției de neconstituționalitate au decis sesizarea Curții Constituționale, susținând că textul art. 1 alin. (1) al legii încalcă art. 41 alin. (5) din Constituție, întrucât Guvernul impune reducerea salariului brut cu 25% a personalului bugetar, în condițiile în care Guvernul este terț absolut raportat la contractele individuale de muncă încheiate între angajați și angajatori. Or, contractele individuale de muncă au fost semnate în baza celor colective, iar acestea din urmă nu au fost anulate, astfel încât acestea continuă să își producă efectele. În aceste condiții, reducerea salariilor prin lege nu poate fi decât contrară art. 41 alin. (5) din Constituție, și anume caracterului obligatoriu al convențiilor colective de muncă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 1/1.308/R.A. din 6 iulie 2010, punctul său de vedere, prin care solicită respingerea obiecției de neconstituționalitate formulate.

Un prim aspect învederat Curții Constituționale vizează faptul că sesizarea formulată este inadmisibilă, întrucât, în accepțiunea art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile din legile declarate neconstituționale pentru a le pune de acord cu decizia Curții Constituționale, și nu cu Constituția. Or, în cauza de față, obiecția de neconstituționalitate tinde la verificarea conformității legii cu Constituția, ceea ce este inadmisibil. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 419 din 18 iulie 2005 , potrivit căreia numai Președintele României ar putea sesiza Curtea Constituțională pentru ca aceasta să verifice modul în care Parlamentul a pus de acord legea sau dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții Constituționale.

Se mai arată că obiecția de neconstituționalitate a fost tardiv formulată, legea criticată fiind deja promulgată.

Totodată, se susține că instanța constituțională, prin

deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010

și nr. 874 din 25 iunie 2010 a constatat constituționalitatea art. 1 alin. (1) din legea criticată în raport cu întregul art. 41 din Constituție. Se mai apreciază că, și în condițiile în care Curtea, în analiza sa, nu s-ar fi raportat și la art. 41 din Constituție, obiecția de neconstituționalitate tot nu ar fi putut fi formulată, întrucât dezbaterea parlamentară a vizat punerea de acord a dispozițiilor declarate neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, și nu modificarea sau completarea altor texte de lege constatate anterior ca fiind constituționale.

În fine, pe fondul obiecției de neconstituționalitate, se consideră că textul legal criticat este conform cu art. 41 alin. (5) din Constituție.

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/5.047/E.B. din 6 iulie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, se apreciază că autorii obiecției de neconstituționalitate nu prezintă argumente care să evidențieze faptul că legea criticată nu a fost pusă de acord cu

deciziile Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010

și nr. 874 din 25 iunie 2010, ci invocă aspecte de neconstituționalitate suplimentare care nu au fost incluse în sesizările anterioare. Se mai susține că o lege adoptată de Parlament nu poate fi supusă controlului a priori decât o singură dată. În fine, se apreciază că art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților nu are incidență în cauză.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecția de neconstituționalitate formulată.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale

art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.

Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum rezultă din motivarea obiecției de neconstituționalitate, îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care au următorul cuprins:

"(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 41 alin. (5) privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective de muncă. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate prevederile art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților referitoare la obligația Parlamentului de reexaminare a dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituția României, "Curtea Constituțională [...] se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 50 de senatori [...]".

Această dispoziție de ordin constituțional a fost reiterată în

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia: "Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori". De asemenea, alineatele 3-5 ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților conțin norme cu privire la exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale de către deputați/senatori, înainte de promulgarea legii de către Președintele României.

Orice lege, indiferent de natura ei - organică sau ordinară -, de procedura de adoptare - procedura obișnuită, de urgență sau pe calea angajării răspunderii Guvernului în fața celor două Camere ale Parlamentului -, poate fi atacată la Curtea Constituțională pentru motive de neconstituționalitate în cadrul procedurilor prevăzute de regulamentele parlamentare și

Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, dar înainte de emiterea decretului de promulgare de către Președintele României.

Procedura premergătoare trimiterii

legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992 , care stabilește, prin dispozițiile art. 15 alin. (2) și (3), următoarele: "(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de 2 zile.

(3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoștință în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea și comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen".

În același sens, dispozițiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaților prevăd că: "(3) Legea adoptată de Camera Deputaților cu privire la care Senatul s-a pronunțat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgență, termenul este de două zile.

(4) Data la care legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaților se comunică deputaților, în termen de 24 de ore de la depunere.

(5) După împlinirea termenelor prevăzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura președintelui Camerei Deputaților, Președintelui României în vederea promulgării".

Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevăzute de textele legale citate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, într-o cauză similară, statuând, prin

Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, că acestea "sunt termene care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere". Dispozițiile art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul", nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen și ziua în care el începe să curgă și ziua când se împlinește.

II. Cu privire la respectarea condițiilor de admisibilitate a prezentei obiecții de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. În cazul legilor declarate parțial neconstituționale, după punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale de către Parlament, Președintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituție. În cadrul acestui termen, Președintele poate promulga legea în oricare din zilele care îi stau la dispoziție, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.

În situația de față, Curtea constată că, deși obiecția de neconstituționalitate a fost introdusă în termenul legal de două zile prevăzut de

Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, legea criticată a fost promulgată prin

Decretul Președintelui României nr. 603 din 29 iunie 2010 , care, împreună cu

legea purtând nr. 118/2010 , au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În consecință,

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010. Curtea nu poate respinge ca inadmisibilă obiecția de neconstituționalitate strict pentru faptul că legea a fost promulgată, întrucât obiecția de neconstituționalitate a fost formulată în termenul legal. Cu privire la jurisprudența Curții Constituționale, și anume

deciziile Curții Constituționale nr. 233 din 20 decembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, și nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, se constată că, prin acestea, obiecțiile de neconstituționalitate au fost respinse ca inadmisibile, întrucât legea a fost deja promulgată, iar sesizarea de neconstituționalitate a fost formulată după expirarea termenului legal în care aceasta putea fi făcută.

Indiferent de forma de exercitare a controlului de constituționalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a

Legii nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, precum și a dispozițiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autoritățile publice implicate, lipsirea de substanță a uneia dintre cele două forme de control constituțional fiind de neconceput într-un stat de drept.

2. Prin deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 din această lege sunt neconstituționale, lege adoptată în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituția României, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședința comună din data de 7 iunie 2010.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituția României și ale

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale".

Curtea observă că decizia prin care obiecția de neconstituționalitate a fost parțial admisă are ca efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării și, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziții ale legii ca și operațiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanță legii în cauză. Ad similis, a se vedea

deciziile Curții Constituționale nr. 1.177 din 12 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Cele două Camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună în data de 29 iunie 2010, au pus de acord dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale cu deciziile Curții Constituționale, în sensul că prevederile art. 9 constatate ca fiind neconstituționale au fost eliminate din corpul legii, operând, totodată, corelări de ordin legislativ între texte. În urma votului exprimat, cele două Camere au adoptat Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului și în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată, în ședința comună din data de 29 iunie 2010".

Autorii sesizării susțin că datorită faptului că ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului s-a limitat la reexaminarea dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale, s-au aflat în "imposibilitatea de a aduce îmbunătățiri acestei legi, prin eliminarea și [a] altor prevederi considerate ca neconstituționale", ceea ce i-a "determinat să solicite Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în raport cu prevederile art. 41 alin. (5) din Constituția României". Or, în procedura reexaminării reglementată de art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul nu are competența constituțională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituționale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituționale cu decizia Curții Constituționale; desigur, așa cum s-a arătat mai sus, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale. Prin urmare, "alte îmbunătățiri" ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanțe de modificare și completare.

Astfel, în condițiile în care critica autorilor obiecției de neconstituționalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, și anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării.

În final, Curtea ține să sublinieze că dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, precum și cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaților sunt aplicabile și în cazul în care obiecția de neconstituționalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curții Constituționale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituție. Numai în aceste condiții Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții Constituționale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție. Întrucât și acest control al Curții este o formă a controlului a priori de constituționalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și ale

art. 15-18 din Legea nr. 47/1992

se aplică în mod corespunzător.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că obiecția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este inadmisibilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2010 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly

*

OPINIE CONCURENTĂ

Respingerea ca inadmisibilă a sesizării de neconstituționalitate, pronunțată cu unanimitate de voturi, nu este consecința faptului că aceasta a fost înregistrată la Curtea Constituțională după promulgarea și publicarea legii în Monitorul Oficial al României, ci a împrejurării că autorii sesizării au criticat alte texte din lege decât cele modificate în procesul de reexaminare.

Controlul a priori, consacrat prin prevederile art. 146 lit. a) din Constituție, are același conținut și se realizează după aceeași procedură, indiferent de natura legii (organică sau ordinară), procedura de adoptare (obișnuită, de urgență sau prin angajarea răspunderii Guvernului în fața celor două Camere ale Parlamentului). În aceleași condiții, controlul a priori poate fi exercitat indiferent dacă intervine după adoptarea legii prin procedura parlamentară normală, după reexaminarea acesteia la solicitarea Președintelui României ori ca urmare a constatării unor elemente de neconstituționalitate. Pe cale de consecință, apreciem că Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, adoptată pe data de 29 iunie 2010, în sensul eliminării viciilor de neconstituționalitate, nu putea fi transmisă spre promulgare în aceeași zi, imediat promulgată iar a doua zi publicată în Monitorul Oficial al României, conducând astfel spre un control a priori, după publicarea acesteia.

Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, și de această dată, apreciem că era necesară reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum s-a statuat prin

Deciziile Curții Constituționale nr. 233 din 20 decembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, și nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, în sensul că acestea sunt termene care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere. În dezacord cu opinia majoritară, apreciem că, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul că nu se include în termen ziua în care el începe să curgă și nici ziua în care se împlinește. Avem în vedere natura termenului, distincțiile dintre termenele referitoare la măsurile restrictive de drepturi și cele puse la dispoziție pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, importanța raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și finalitatea controlului a priori constând în prevenirea intrării în vigoare a unei legi contrare principiilor și normelor constituționale. Numai astfel titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale au posibilitatea efectivă de a analiza textul de lege, de a identifica eventualele elemente de neconstituționalitate, de motivare a sesizării urmată de redactarea și depunerea acesteia. În acest sens, prevederile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, statuează că respectivele termene sunt puse la dispoziție în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, sens în care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și al Senatului cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Termenul este de două zile atunci când legea este adoptată în procedură de urgență. Avem în vedere și prevederile

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora procedura jurisdicțională constituțională se completează cu regulile procedurii civile, dar și pe cele ale art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".

Din această perspectivă, dincolo de atașamentul față de valorile constituționale, apreciem că este discutabilă natura constituțională a actului juridic prin care se promulgă o lege în interiorul termenului de sesizare a Curții Constituționale, având drept consecință suprimarea controlului a priori.

Judecător,

prof. univ. dr. Tudorel Toader

*

OPINIE CONCURENTĂ

Fără îndoială, soluția de respingere a obiecției de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este corectă și se susține sub aspect constituțional.

Apreciez însă că, în demersul său, Curtea Constituțională trebuia să adâncească analiza referitoare la aplicabilitatea art. 146 lit. a) din Constituție, cu atât mai mult cu cât particularitatea speței o impunea, precum și la posibilitatea formulării de obiecțiuni de neconstituționalitate chiar și atunci când în prealabil legea a mai fost supusă unui control de constituționalitate înainte de promulgare.

Analiza se dovedește că era necesară, întrucât, în funcție de concluziile la care s-ar fi ajuns, soluțiile puteau diferi, de la admiterea obiecțiunilor până la respingerea lor ca nefondate sau chiar inadmisibile.

1. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 146 lit. a) din Constituție, la o primă lectură s-ar putea susține, fără putință de tăgadă, că sintagma "înainte de promulgarea acestora" (a legilor - s.n.) interzice de plano formularea unor obiecțiuni de constituționalitate după promulgarea legilor.

Susținerea este în concordanță cu litera și spiritul textului constituțional, numai că, la redactarea textului, Constituanta a avut în vedere desfășurarea procesului legislativ în toate etapele și cu respectarea întocmai a procedurilor constituționale.

În speța de față, legea a fost trimisă spre promulgare Președintelui României înainte de expirarea termenului înăuntrul căruia puteau fi formulate obiecțiuni din partea subiectelor prevăzute de text (Președintele României, președinții celor două Camere, Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, senatori sau deputați).

Dacă avem în vedere că dreptul de a formula obiecțiuni de neconstituționalitate este un drept constituțional, promulgarea unei legi de către Președinte trebuie să se facă după expirarea termenului prevăzut de lege pentru formularea de obiecțiuni de neconstituționalitate.

A accepta teza contrară potrivit căreia promulgarea s-ar putea face și înainte de expirarea termenului legal pentru formularea de obiecțiuni ar conduce, implicit, potrivit textului constituțional, la imposibilitatea formulării de obiecțiuni după promulgarea legii de către Președinte, ceea ce ar echivala cu anihilarea, anularea dreptului constituțional de a formula obiecțiuni de către subiectele de sezină, ceea ce este evident neconstituțional.

Prin urmare, formularea de obiecțiuni de neconstituționalitate se face, potrivit art. 146 lit. a) din Constituție, numai înainte de promulgare, cu condiția ca actul juridic al Președintelui - decretul de promulgare - să nu afecteze dreptul constituțional al subiectelor de sezină de a formula obiecțiuni.

Sub acest aspect, raportat strict la speța de față, sesizarea de neconstituționalitate este perfect admisibilă, iar Curtea este competentă să o soluționeze.

2. În ceea ce privește formularea de obiecțiuni de neconstituționale, chiar și în ipoteza în care legea a mai fost supusă unui control a priori de constituționalitate, speța de față relevă, cât se poate de clar, că pot fi întâlnite în practică astfel de situații.

În cauză, legea adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului a format obiectul controlului de constituționalitate, iar soluția adoptată de Curte a fost aceea de a declara neconstituțional textul cu privire la reducerea pensiilor cu 15% pe perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010 (deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010).

În aplicarea dispozițiilor art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul, în ședința comună a celor două Camere, a reexaminat dispozițiile declarate neconstituționale pentru a fi puse de acord cu decizia Curții Constituționale.

În demersul său, Parlamentul avea de ales între două situații: fie de a elimina definitiv din corpul legii dispozițiile declarate neconstituționale, făcând și cuvenita corelare cu celelalte texte ce au o legătură indisolubilă cu acestea, fie de a înlocui dispozițiile declarate neconstituționale cu altele noi.

În prima ipoteză, asupra dispozițiilor declarate neconstituționale și eliminate din corpul legii, evident că nu mai pot fi formulate obiecții de neconstituționalitate.

În cea de-a doua ipoteză, în cazul înlocuirii dispozițiilor declarate neconstituționale cu altele, legea căpăta un conținut nou, astfel încât, în baza art. 146 lit. a) din Constituție, subiectele de sezină pot formula obiecțiuni de neconstituționalitate.

Această a doua ipoteză deschide practic calea unei noi sesizări de neconstituționalitate asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe.

Concret, în speța de față, un grup de senatori a formulat obiecțiuni de neconstituționalitate asupra altor dispoziții din lege (evident că asupra dispozițiilor deja eliminate nu se mai putea formula niciun fel de obiecție), iar întrebarea care se pune este aceea a admisibilității sau inadmisibilității unei astfel de sesizări.

Personal, apreciez că sub acest aspect sesizarea este inadmisibilă deoarece dreptul de a formula obiecțiuni înainte de promulgarea legii nu se poate exercita sine die, iar, odată exercitat, ar trebui să cuprindă toate temeiurile constituționale.

A admite că se pot formula obiecții de neconstituționalitate asupra unor dispoziții ce au mai fost supuse controlului de constituționalitate, chiar și sub aspectul unor temeiuri constituționale diferite, motivat de faptul că Parlamentul, în demersul său de a pune de acord dispoziția declarată neconstituțională cu decizia Curții, a adoptat un text nou față de textul declarat neconstituțional, ar echivala cu posibilitatea repetării criticilor de neconstituționalitate ori de câte ori se ivește un astfel de prilej.

Soluția se impune cu atât mai mult în cauza de față, cu cât criticile de neconstituționalitate vizează o dispoziție declarată expres constituțională.

Apreciez, de asemenea că, și în cazul în care dispoziția respectivă nu a fost declarată constituțională în mod expres și direct, ci numai prin raportare la întreg corpul legii, tot nu s-ar mai putea formula obiecții de neconstituționalitate, ci doar excepții de neconstituționalitate, deoarece subiectele de sezină au avut dreptul constituțional de a formula obiecții de neconstituționalitate înainte de promulgarea legii.