Decizia nr. 1035/2010

Articolul 1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 : "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei";

-

Articolul 10

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 : "(1) Baza de calcul a indemnizațiilor prevăzute la art. 2 se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar, pe baza cărora se calculează contribuția pentru concedii și indemnizații".

De asemenea, autorul excepției critică și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008, sub aspectul extrinsec al acestora.

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 34 alin. (3) privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 115 alin. (1) și (6) referitor la delegarea legislativă. De asemenea, autorul consideră că textele de lege criticate încalcă și prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor și art. 9 și 10 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale privind dreptul la securitate socială.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008 , Curtea constată că, după cum reiese din preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, ordonanța în discuție are ca scop îmbunătățirea standardului de viață al persoanelor vârstnice, pentru aceasta fiind necesară consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestațiilor care nu au natură contributivă sau nu au legătură cu riscurile sociale asigurate, precum și îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului. Astfel, pentru îndeplinirea scopului urmărit de legiuitor, s-a instituit o indemnizație ce reprezintă o prestație de asistență socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv. Agenția Națională pentru Prestații Sociale se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, având ca scop administrarea și gestionarea tuturor prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar nu din bugetul asigurărilor sociale de stat. În ceea ce privește contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate aplicabilă indemnizației pentru creșterea copilului, aceasta se suportă de la bugetul de stat, iar asupra dreptului indemnizației pentru creșterea copilului nu se datorează celelalte contribuții sociale obligatorii stabilite de lege, ceea ce atestă, o dată în plus, faptul că dreptul de asistență socială în discuție nu este supus sistemului contributiv, astfel încât dispozițiile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

nu încalcă prevederile constituționale invocate.

Referitor la pretinsa critică de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , Curtea apreciază că, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor acestei ordonanțe, cota de contribuție destinată exclusiv finanțării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute în ordonanța în discuție se datorează și se achită de către angajatori pentru asigurații care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu. Astfel, criticile aduse prevederilor art. 10 alin. (1) nu își au suportul legal, întrucât nu autorul excepției datorează cota de contribuție, ci angajatorul acestuia. Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile

art. 6 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , "(8) Baza lunară de calcul a contribuției pentru concedii și indemnizații pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraților din luna pentru care se calculează contribuția și valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe țară". Ne aflăm, deci, în prezența unui exemplu cât se poate de elocvent cu privire la principiul simetriei juridice, astfel încât nu se poate reține, sub niciun aspect, neconstituționalitatea textului de lege criticat prin raportare la normele și principiile constituționale invocate de către autorul excepției.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind emiterea ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 148/2005, 158/2005 și 226/2008 cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (1) și (6) din Constituție, întrucât Guvernul nu este abilitat să emită ordonanțe în domeniul asigurărilor sociale publice, Curtea apreciază că interdicția emiterii de ordonanțe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice privește ordonanțele simple. În temeiul dispozițiilor art. 115 alin. (4), "(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența numai în cuprinsul acestora". Curtea constată că, în preambulul celor trei ordonanțe, legiuitorul a motivat temeinic caracterul de urgență al acestora, astfel încât, sub aspectul extrinsec al ordonanțelor în discuție, nu ne aflăm în prezența unor cauze de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, în ansamblul său, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din aceeași ordonanță, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, în ansamblul său, precum și a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceeași ordonanță și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2008

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Nicoleta Ștefanov în Dosarul nr. 30.246/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.