Decizia nr. 1556/2010

Articolul 32

alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : "Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.";

-

Articolul 5

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 : "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 126 alin. (6) teza întâi referitoare la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la preeminența asupra legilor interne a tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 46 paragraful 1 privind forța obligatorie și executarea hotărârilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

și ale

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , reținând că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale.

În ceea ce privește critica potrivit căreia se creează o discriminare nejustificată, deoarece plângerile împotriva anumitor acte administrative se soluționează potrivit

Legii nr. 554/2004 , iar împotriva altor acte administrative, potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin

Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a reținut că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reținut cu același prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată și responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia susținută de autorul excepției că soluționarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin

Legea nr. 554/2004 .

În legătură cu pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

față de prevederile

art. 52 din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a statuat că normele constituționale invocate conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condițiile și în limitele stabilite prin lege organică. Or, în cauza de față este criticată o ordonanță a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, și nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravențional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăsește printre cele strict și limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituție, în privința cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. Totodată, așa cum s-a arătat deja, actul normativ atacat pune la dispoziția persoanei interesate suficiente mijloace procesuale prin care acesteia îi este garantat accesul liber și efectiv la justiție.

Pentru aceleași motive, prevederile

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție și nici ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 46 paragraful 1 din convenție nefiind aplicabil în cauză.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 946 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 19 noiembrie 2007, și prin

Decizia nr. 980 din 8 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010, că textul de lege atacat nu încalcă dispozițiile art. 52 și ale art. 126 alin. (6) din Constituție, pentru motivele acolo arătate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile menționate anterior, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Laurențiu Chicet în Dosarul nr. 13.228/245/2009 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și de Alexandru Albert în Dosarul nr. 3.473/866/2008 al Tribunalului Iași - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 2010.