Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1524/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
18 noiembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 82 din 1 februarie 2011
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.364 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A. prin Sucursala Bacău în Dosarul nr. 4.290/180/2006 al Judecătoriei Bacău.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4.290/180/2006, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A. prin Sucursala Bacău.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și art. 136 alin. (5). În esență, autoarea excepției arată că instituțiile bancare nu pot avea calitatea de terț poprit, deoarece conturile bancare deținute de către debitor nu pot fi încadrate în categoria debitelor pe care instituția bancară le-ar datora acestuia.

Judecătoria Bacău arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 457 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut:

"În cazul debitorului titular de conturi bancare, poprirea se înființează potrivit art. 453. [...]

La data sesizării băncii, sumele existente, precum și cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanței. Din momentul indisponibilizării și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții sunt invocate prevederile constituționale ale art. 135 - Economia și art. 136 - Proprietatea. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul criticat reglementează poprirea ca formă de executare silită mobiliară, în condițiile în care terțul poprit este reprezentat de o instituție bancară. Este evident faptul că această modalitate de recuperare a creanțelor în cazul în care a fost dispusă asupra conturilor bancare ale debitorului poprit prezintă unele particularități, fără însă a putea fi constatată o încălcare a prevederilor din Legea fundamentală invocate de către autoarea excepției. Un element specific al popririi este reprezentat, potrivit art. 452 din Codul de procedură civilă, și de faptul că această procedură presupune participarea a 3 părți: creditorul, debitorul poprit și terțul poprit, între aceste subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice. În ceea ce privește calitatea de terț poprit a instituției bancare, din perspectiva raporturilor juridice ce se stabilesc între creditor, debitorul poprit și terțul poprit, se constată că înființarea popririi este precedată de existența unor raporturi juridice de creanță ce se stabilesc, pe de o parte, între creditorul urmăritor și debitorul urmărit și, pe de altă parte, între debitorul poprit și terțul poprit. Din această perspectivă, chiar dacă se poate afirma că între debitorul urmărit și terțul poprit (instituție bancară) nu există creanțe ce intră sub incidența dispozițiilor referitoare la executarea silită, ci doar creanțe rezultate din convenția părților referitoare la depozitele bănești, păstrate ca atare de către instituția bancară, nu se poate susține că sumele de bani păstrate de aceasta din urmă nu pot face obiectul unei executări silite în cadrul urmăririi silite a debitorului poprit. În acest caz debitorul poprit are și calitatea de creditor al instituției bancare, ceea ce justifică pe deplin calitatea procesuală de terț poprit a instituției bancare.

De asemenea, Curtea constată că prin

Decizia nr. 9 din 18 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2005, a statuat că din interpretarea dispozițiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă rezultă că în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înființează asupra sumelor existente și viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesară realizării creanței. Prin această măsură este anihilată reaua-credință a debitorului care refuză să execute voluntar o obligație certă, lichidă și exigibilă ce constituie titlu executoriu.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A. prin Sucursala Bacău în Dosarul nr. 4.290/180/2006 al Judecătoriei Bacău.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.