Decizia nr. 76/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1 și art. 100 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Stețco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 370/336/2009, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^14 alin. 1 și art. 100 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Stețco în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, precum și pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece este nemulțumit de faptul că instanța de recurs nu poate administra alte probe testimoniale în afară de declarația inculpatului, obligatorie în anumite condiții. Or, în asemenea condiții, îi este afectat dreptul la un proces echitabil, acuzatul neputându-se prevala de dreptul de a solicita audierea unor martori în orice fază a procedurii.

Cât privește dispozițiile art. 100 din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului și art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieții private și de familie, deoarece nu conțin suficiente garanții împotriva unei aplicări arbitrare.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, prevederile art. 100 din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale și internaționale invocate, ci constituie o derogare de la principiul inviolabilității domiciliului prin care legiuitorul reglementează percheziția ca măsură procesuală de strângere a probelor necesare aflării adevărului privind săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, condițiile și formele în care aceasta se efectuează.

Cât privește critica art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că nici aceasta nu poate fi primită, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^14 alin. 1 cu denumirea marginală Verificarea hotărârii și art. 100 cu denumirea marginală Percheziția, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 385^14 alin. 1: "Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.";

- Art. 100: "Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

Percheziția poate fi domiciliară sau corporală.

Percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Percheziția domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizația de percheziție, care trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanței;

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis autorizația de percheziție;

d) perioada pentru care s-a emis autorizația;

e) locul unde urmează a se efectua percheziția;

f) numele persoanei la domiciliul sau reședința căreia se efectuează percheziția;

g) numele învinuitului sau inculpatului.

Autorizația poate fi folosită o singură dată.

Percheziția corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.

Percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului și art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 6 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil și la Dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 1.069 din 14 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, și

Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituțională a statuat că prevederile criticate sunt constituționale.

Cu acele prilejuri a reținut că "dispozițiile procesual penale criticate nu interzic în vreun fel părții să-și susțină cauza în condiții care să nu o dezavantajeze în raport cu părțile adverse ori să beneficieze de toate garanțiile procesuale pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, în concordanță cu prevederile constituționale."

De altfel, "procedura de judecată, care cuprinde și sistemul probator, respectiv obiectul judecății în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind așadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție". Faptul că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, instanța de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecării apelului, iar recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9. Pe de altă parte, în cazul în care se constată că sunt necesare probe noi, instanța poate să admită recursul și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 din Codul de procedură penală care reglementează procedura percheziției domiciliare, Curtea constată că nu pot fi primite criticile autorului în sensul că nu se prevăd suficiente garanții împotriva unui eventual arbitrariu.

Astfel, înseși prevederile art. 27 din Constituție, după ce statuează cu privire la regula inviolabilității domiciliului, instituie o excepție potrivit căreia, prin lege, se poate deroga de la acest principiu în cazul apărării ordinii publice. Or, potrivit art. 100 din Codul de procedură penală, tăgăduirea existenței ori deținerii vreunui obiect înscris în art. 98 din același cod justifică luarea măsurilor ce se impun pentru prezervarea dezideratului public mai sus enunțat. De asemenea, în acord cu Legea fundamentală, percheziția domiciliară se dispune atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății numai de judecător, printr-o încheiere motivată, făcându-se întotdeauna în prezența unor martori asistenți și a persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, iar în lipsa acesteia din urmă, în prezența unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exercițiu. Totodată, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită, cu excepția obiectelor sau înscrisurilor a căror circulație sau deținere este interzisă și care se ridică totdeauna.

Astfel, legiuitorul a prevăzut suficiente garanții care să înlăture arbitrariul în dispunerea măsurii care are drept scop, în acord cu dispozițiile art. 53 din Constituție, nu numai apărarea ordinii publice, ci și pe cea referitoare la desfășurarea instrucției penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1 și art. 100 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Stețco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.