Decizia nr. 88/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 238 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București în Dosarul nr. 59/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul excepției, prin critica sa, vizează interpretarea și aplicarea

art. 238 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 59/95/2010, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 238 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 238 alin. (1) și (2) din Codul muncii sunt contrare art. 1 alin. (4), art. 9, art. 16, art. 40, art. 41 alin. (5), art. 53 și art. 73 din Constituție. Astfel, se arată că textele de lege criticate conferă instanței de judecată atribuții de legiuitor, încălcându-se astfel principiul separației puterilor în stat. În acest sens, se apreciază că dispozițiile legale criticate permit instanței de judecată să intervină și să completeze contractele colective de muncă care au putere de lege între părțile contractante, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege. Implicit se produce și o lezare a dispozițiilor art. 73 din Constituție. De asemenea, se arată că textele de lege criticate impun partenerilor sociali care încheie contracte colective de muncă la nivel de angajator și care nu sunt parte semnatară sau afiliată vreunui organism sindical sau patronal ce a semnat contractul colectiv la nivel național să se supună clauzelor stabilite în acest din urmă contract în ceea ce privește limitele minimale ale drepturilor stabilite, lucru ce încalcă grav principiul egalității cetățenilor în fața legii. În sfârșit, se consideră că este încălcat și dreptul părților de a încheia liber un contract individual de muncă sau un contract colectiv de muncă, instituind în sarcina angajatorului obligații foarte oneroase, generate de încheierea unor alte contracte față de care acesta este un terț. Astfel este înfrânt art. 53 din Constituție, întrucât angajatorul nu poate negocia drepturi inferioare celor prevăzute la nivel de ramură, lucru ce poate genera inclusiv incapacitatea de plată a acestor drepturi sau chiar falimentul angajatorului.

Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 238 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

"(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat, art. 9 referitor la sindicate, patronate și asociațiile profesionale, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 40 care consacră dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 73 prin care se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în raport cu critici de neconstituționalitate identice, a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. Astfel, prin

Decizia nr. 380 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004, și

Decizia nr. 1.310 din 13 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 8 decembrie 2009, Curtea a statuat că, pentru asigurarea desfășurării în condiții optime și uniforme a raporturilor de muncă, actele normative în materie prevăd drepturi și obligații minimale, respectiv maximale, care vor trebui respectate la încheierea atât a contractelor colective de muncă, cât și a celor individuale.

Dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.

Curtea a arătat că aceste reglementări legale nu au însă nicio legătură cu libertatea de asociere. Astfel, niciun patron ori organizație patronală, respectiv niciun salariat ori organizație sindicală, nu poate fi obligat să se asocieze ori să se afilieze la o organizație de nivel superior. Organizațiile sindicale și patronale pot fi reprezentative la nivel de unitate, de ramură sau la nivel național, în funcție de numărul minim, prevăzut de lege, al membrilor lor. Reprezentativitatea acestor organizații le îndreptățește să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizațiile de la nivelul superior. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Ca atare, cu aceste obligații firești, părțile au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.

Totodată, Curtea, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 73 din Constituție, a statuat că textele de lege criticate nu prevăd libertatea instanțelor judecătorești de a institui noi clauze în contractele de muncă, ele putând constitui doar temei pentru sancționarea unor astfel de contracte prin care s-au stabilit drepturi inferioare celor stipulate în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Totodată, Curtea observă că textul legal criticat nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, aplicându-se în mod nediscriminatoriu. Astfel, în lipsa încălcării vreunui drept fundamental, Curtea constată că art. 53 din Constituție nu are incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 238 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București în Dosarul nr. 59/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.