Decizia nr. 169/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Star 2001 Stancu Nastasia" - S.R.L. din Ploiești în Dosarul nr. 4.495/290/2009 al Judecătoriei Reșița și Floriana Vladu în Dosarul nr. 746/215/2010 al Judecătoriei Craiova.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 2.375D/2010 și nr. 1.994D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 2.375D/2010 la Dosarul nr. 1.994D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din 8 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.495/290/2009, Judecătoria Reșița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Star 2001 Stancu Nastasia" - S.R.L. din Ploiești.
Prin Încheierea din 18 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 746/215/2010, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) liniuța a IV-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicate de Floriana Vladu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic, iar orice condiționare a accesului liber la justiție reprezintă o nesocotire a principiului constituțional prevăzut de art. 21. În acest context apare ca fiind neconstituțională obligarea unui creditor personal la plata unei taxe de timbru disproporționate față de valoarea creanței urmărite, precum cea calculată potrivit dispozițiilor criticate. În aceste condiții, accesul liber la justiție al creditorului este condiționat de existența unor disponibilități bănești într-un anumit cuantum, precum și de capacitatea acestuia de a indisponibiliza contravaloarea taxei de timbru până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de partaj. De asemenea, se susține că prevederile legale criticate încalcă accesul liber la justiție întrucât cetățeanul este pus în situația de a nu mai putea beneficia de serviciile publice oferite de instanțele judecătorești, ceea ce face ca acest drept fundamental, prevăzut de Constituție, să fie doar unul teoretic. Se mai arată că, datorită cuantumului exagerat al taxei judiciare de timbru, nu se mai poate realiza partajul judiciar al bunurilor comune într-o acțiune de divorț. În fine, se apreciază că un atare cuantum ridicat al taxei judiciare de timbru este disproporționat, raportat atât la veniturile persoanei aflate în situația de a o plăti, cât și la serviciul prestat de instanța judecătorească.
Judecătoria Reșița arată că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Dispozițiile criticate trebuie interpretate împreună cu cele ale
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , în sensul că nu există un text de lege expres pentru situația timbrajului partajului solicitat de creditorii personali ai unuia dintre soți. Aplicarea timbrajului raportat la întreaga valoare a bunului urmărit nu este echitabilă pentru reclamant nici prin prisma faptului că acesta poate valorifica doar cota de contribuție pe care instanța o va stabili în urma partajului, în sensul că reclamantul ar fi obligat să suporte taxele judiciare și pentru cota de contribuție a codevălmașului care nu este debitorul reclamantului.
Judecătoria Craiova apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens considerente de bază din jurisprudența Curții Constituționale în materia taxelor judiciare de timbru.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Textul de lege criticat a fost modificat prin articolul unic pct. 3 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008
pentru modificarea și completarea
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009.
Textul de lege criticat are următorul conținut: "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
c) cereri pentru: [...]
- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 24 - Dreptul la apărare. Totodată, se consideră a fi încălcat și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este de altfel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.
În sensul celor de mai sus Curtea s-a pronunțat și prin
Decizia nr. 1.231 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 12 noiembrie 2010, și
Decizia nr. 1.242 din 7 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2010.
Considerentele reținute de Curte în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Star 2001 Stancu Nastasia" - S.R.L. din Ploiești în Dosarul nr. 4.495/290/2009 al Judecătoriei Reșița și Floriana Vladu în Dosarul nr. 746/215/2010 al Judecătoriei Craiova.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.