Decizia nr. 592/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. 1 și 2 și art. 337 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 977/319/2009 al Judecătoriei Târgu Lăpuș.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 977/319/2009, Judecătoria Târgu Lăpuș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care reglementează extinderea procesului penal pentru alte fapte, respectiv cu privire la alte persoane, încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, dreptul la un proces echitabil, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, independența judecătorilor și realizarea justiției prin instanțele judecătorești, întrucât înlătură posibilitatea ca instanța de judecată să dispună din oficiu asupra extinderii procesului penal în cauzele în care procurorul participă la judecată, lăsând acest act procesual la aprecierea exclusivă a procurorului, care nu se bucură însă de garanțiile de independență și imparțialitate specifice judecătorilor. Totodată, în susținerea excepției, instanța invocă și considerentele care au stat la baza
deciziilor Curții Constituționale nr. 73/1996 , nr. 742/2008, nr. 259/2009 și nr. 458/2009.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 336 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală. Din motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește și dispozițiile art. 337 din același cod. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra prevederilor art. 336 alin. 1 și 2 și
art. 337 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 336 alin. 1 și 2: "Când în cursul judecății se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată, procurorul poate cere extinderea procesului penal și în ce privește această faptă, iar instanța, după caz:
a) dacă procurorul declară că pune în mișcare acțiunea penală, instanța, atunci când găsește cererea întemeiată, procedează la extinderea procesului penal și la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperită;
b) dacă procurorul declară că nu pune în mișcare acțiunea penală, instanța sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.
Dacă procurorul nu participă la judecată și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1, instanța extinde din oficiu procesul penal și procedează la judecarea cauzei în întregul ei sau, după caz, sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.";
- Art. 337: "În cursul judecății, când se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.
Dispozițiile art. 336 se aplică în mod corespunzător."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) referitoare la valorile supreme ale statului de drept organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitoare la condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor și ale art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justiției prin instanțele judecătorești, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 336 alin. 1 și 2 și art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi ale art. 126 alin. (1) din Constituție invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 și art. 337 din Codul de procedură penală, reținând că în procesul penal sesizarea instanței de judecată se realizează prin rechizitoriul procurorului (art. 264 din Codul de procedură penală), iar judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței și, desigur, în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și la persoana la care se referă extinderea (art. 317 din Codul de procedură penală). Dar, dacă actul de sesizare, rechizitoriul dat de procuror, stabilește obiectul judecății, este firesc ca și extinderea acestui obiect în cursul judecății să se facă tot prin actul de voință al procurorului, iar atunci când procurorul nu consideră necesară extinderea procesului penal cu privire la o altă persoană, care nu era arătată în actul de sesizare, este firesc ca instanța să nu poată efectua această extindere, prin care ar încălca drepturi fundamentale ale persoanei în cauză. Această prerogativă încredințată procurorului în procesul penal este în perfectă concordanță cu prevederile art. 130 din Constituție (devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 131), potrivit cărora, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor".
Cu același prilej, Curtea a mai reținut că, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi și dacă declară că pune în mișcare acțiunea penală, instanța este obligată să procedeze la judecarea cauzei și cu privire la această infracțiune, care se include astfel în obiectul judecății (art. 317 teza a doua din Codul de procedură penală). În același sens, în cazul extinderii procesului penal cu privire la altă persoană, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanța este obligată să soluționeze cauza în limitele în care a fost învestită prin actul de sesizare și nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie inițiativă.
Precizând că acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul dispozițiilor constituționale referitoare la rolul Ministerului Public, prin aceeași
Decizie nr. 256 din 20 septembrie 2001 , Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor cuprinse actualmente în art. 126 alin. (1) din Constituție, deoarece, pe de o parte, înfăptuirea justiției prin instanțele judecătorești are semnificația judecării unei cauze penale în limitele prevăzute în actul de sesizare, iar, pe de altă parte, persoana nemulțumită de soluția dată de un organ judiciar are la dispoziție suficiente modalități de a contesta aceasta în căile de atac.
În același sens sunt și
Decizia nr. 530 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006,
Decizia nr. 833 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, și
Decizia nr. 1.333 din 19 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, prin care Curtea, pentru argumentele arătate mai sus, a reținut că textele de lege criticate asigură toate garanțiile ce caracterizează un proces echitabil, în deplină concordanță cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și cu reglementările internaționale în materie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru aceleași considerente, prevederile de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (4) și art. 124 alin. (3) din Constituție.
Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Legea fundamentală, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu poate fi reținută.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. 1 și 2 și art. 337 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 977/319/2009 al Judecătoriei Târgu Lăpuș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.