Decizia nr. 1081/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , excepție ridicată de Livia Eugenia Bara în Dosarul nr. 368/35/CA/2010 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, personal și asistat de avocații Dana Tofan și Mircea Ursuța, cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, Mircea Ursuța, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În acest sens, arată că posibilitatea unui organ administrativ (cum este ministrul justiției) de a dispune pedepse complementare care nu au fost dispuse prin hotărâri judecătorești, este neconstituțională, fiind firesc ca ministrul justiției să dispună încetarea calității de notar public doar în urma unei acțiuni disciplinare. Or, în prezenta cauză, deși instanța de judecată care a soluționat cauza penală nu a dispus măsura interzicerii exercitării profesiei de notar public, ca urmare a condamnării, ministrul justiției dispune încetarea calității de notar public, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție. Totodată, susține că prevederile de lege criticate încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4), deoarece permit imixtiunea unui organ administrativ în atribuțiile puterii judecătorești, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalității pedepsei, deoarece ne aflăm în prezența unei veritabile sancțiuni penale, iar nu administrative.

Avocatul Dana Tofan solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, susținând că prin dispozițiile de lege criticate se dă posibilitatea ministrului justiției să interfereze cu zona puterii judecătorești. Or, numai instanțele judecătorești, iar nu ministrul justiției, aplică legea, în temeiul art. 126 din Constituție, și pot decide dacă infracțiunea săvârșită de notarul public aduce sau nu atingere prestigiului profesiei. Consideră că se încalcă și art. 16 din Constituție, dintr-o dublă perspectivă, deoarece, pe de-o parte, ministrul justiției este cel care apreciază dacă s-a încălcat prestigiul profesiei, iar, pe de altă parte, există și alte categorii profesionale pentru care legiuitorul nu a prevăzut o asemenea sancțiune. De asemenea, susține că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, întrucât sancțiunea încetării calității de notar public este una penală, care, potrivit normei constituționale invocate, nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. Or, în cazul de față, nu există nici condiții și nici temei legal pentru aplicarea acestei sancțiuni penale.

În final, invocă

Decizia nr. 415/2010 , prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din

Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, motivând că o autoritate administrativă autonomă a interferat în zona puterii judecătorești, încălcându-se astfel prevederile art. 124 din Constituție, potrivit cărora justiția este unică, egală și imparțială.

În concluzie, susține că textele de lege criticate, astfel cum sunt redactate, sunt neconstituționale, propunând completarea acestora cu sintagma "dacă instanța judecătorească a dispus încetarea calității de notar public ca pedeapsa complementară", deoarece consideră că numai răspunderea disciplinară intervine pentru săvârșirea unei fapte ce aduce atingere profesiei. De altfel, textul care face obiectul excepției de neconstituționalitate intră în coliziune și cu prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, pierderea calității de notar public apărând ca o sancțiune cu caracter penal dispusă de către puterea executivă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale. Autorul excepției de neconstituționalitate dorește să învedereze că textele de lege criticate se interpretează și aplică diferit, susținând că acestea sunt lacunare și dorește o completare a lor. Or, toate aceste critici excedează competenței Curții Constituționale și, prin urmare, susține că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece aspectele criticate intră în competența de soluționare a instanței supreme, pe calea pronunțării unui recurs în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 368/35/CA/2010, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Livia Eugenia Bara într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de anulare a

Ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 3.364/C din 15 decembrie 2009

prin care s-a dispus încetarea calității sale de notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Oradea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că este neconstituțională atribuirea dreptului ministrului justiției de a dispune o sancțiune penală care nu a fost aplicată de către o instanță penală. Mai concret, este neconstituțional ca un organ administrativ (ministrul justiției) să poată dispune o sancțiune care, potrivi legii, putea fi dispusă, dacă se aprecia necesar, doar de către instanța penală, ca pedeapsă penală complementară a interzicerii exercitării profesiei, ignorându-se astfel principiul separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. f) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , excluderea din profesie apare ca o veritabilă sancțiune penală de interzicere a exercitării unei profesii, sancțiune care poate fi dispusă însă numai de către instanța penală pe baza unor motive strict enumerate de art. 65 din Codul penal.

De asemenea, arată că nu se poate susține că ar fi vorba despre o sancțiune disciplinară, atâta vreme cât, în mod clar, interzicerea exercitării unei profesii este reglementată de Codul penal ca o pedeapsă complementară, iar actul de excludere este întemeiat pe o hotărâre penală irevocabilă prin care nu s-a dispus pedeapsa complementară, sancțiunile disciplinare putând interveni doar ca urmare a nerespectării unor dispoziții disciplinare, cum ar fi cazul reglementat de art. 23 alin. 1 lit. d) din lege.

Cu privire la încălcarea art. 23 alin. (12) din Constituție, arată că textul criticat este neconstituțional, deoarece dă posibilitatea aplicării unei pedepse în alte condiții decât cele stabilite de legea penală, iar referitor la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, susține că este neconstituțional ca un organ administrativ să aplice o sancțiune penală, astfel că textul de lege criticat consacră o imixtiune a puterii executive în atribuțiile puterii judecătorești.

Referitor la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că aplicarea unei sancțiuni de o asemenea gravitate se încadrează în noțiunea de "acuzație în materie penală", astfel cum a fost conturată aceasta în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Ca atare, posibilitatea acordată unui organ administrativ de a dispune o sancțiune de o asemenea gravitate peste dispozițiile unei hotărâri penale definitive și într-o procedură în care nu se respectă garanțiile specifice "materiei penale" este în contradicție cu art. 21 alin. (3) din Constituție.

Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de către autorul excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece acestea nu au semnificația unei imixtiuni a puterii executive în procesul de realizare a justiției și nici a încălcării principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

În concepția legiuitorului, activitatea notarială reprezintă un serviciu public care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de notar public poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege pentru protejarea interesului public pe care această activitate îl implică.

Desfășurarea activității notariale se realizează cu respectarea unor cerințe specifice în domeniu, printre care se află și condiția ca notarul public să nu aibă antecedente penale și să se bucure de o bună reputație, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. În caz contrar, calitatea de notar public nu poate fi dobândită, respectiv păstrată, iar ministrul justiției, care deține prerogativa numirii notarului public, potrivit regulii simetriei, constată sau dispune încetarea calității de notar.

În ceea ce privește invocarea art. 16 din Constituție, apreciază că reglementările criticate nu aduc atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, fără privilegii și fără discriminări.

În final, consideră că dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (4) din Constituție nu sunt incidente în cauză. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul cuprins:

- Art. 23 alin. 1 lit. f): "Calitatea de notar public încetează: [...] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;";

- Art. 23 alin. 2: "Încetarea calității de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (4) și (12) privind arestarea preventivă și principiul legalității și ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin

Ordinul nr. 3.364/C din 15 decembrie 2009 , emis de către ministrul justiției și libertăților cetățenești, s-a dispus - în temeiul art. 23 alin. 1 lit. f) și g) coroborat cu

art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

- încetarea calității de notar public a doamnei Livia Eugenia Bara, având în vedere Decizia penală nr. 49/A din 13 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 653/R din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești - Secția penală, prin care Livia Eugenia Bara a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru participarea, în calitate de complice, la săvârșirea infracțiunii de șantaj, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Curtea reține că, potrivit

art. 14 alin. 4 din Legea nr. 36/1995 , evidența birourilor de notari publici și lucrările privind numirea și încetarea funcției notarilor publici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției, iar, potrivit art. 17 din aceeași lege, notarul public este numit de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în baza cererii celui interesat și după ce face dovada îndeplinirii cerințelor arătate la art. 16.

În conformitate cu

art. 16 lit. c) din Legea nr. 36/1995 : "Notar public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiții: [...] c) nu are antecedente penale."

Or, în aceste condiții, Curtea constată că măsura încetării calității de notar public pe care o constată ministrul justiției nu este pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, pedeapsă prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c) din Codul penal, ci reprezintă o măsură de constatare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistența uneia dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, și anume cea prevăzută de art. 16 lit. c) din lege. Astfel, în speță, încetarea calității de notar public intervine de drept ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public.

În consecință, critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, privind principiul legalității pedepsei, potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile legii și în temeiul legii, nu poate fi primită, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, în speță, măsura încetării calității de notar public nu are caracter penal și, prin urmare, norma constituțională invocată nu are incidență în cauză.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, Curtea constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece ministrul justiției dispune încetarea calității de notar public în temeiul competenței sale referitoare la numirea și încetarea funcției de notar public, prevăzută de dispozițiile

Legii nr. 36/1995 .

Este adevărat că pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesiei poate fi dispusă numai de către instanța judecătorească ce a pronunțat hotărârea de condamnare, însă atribuția ministrului justiției de a constata încetarea calității de notar public nu este echivalentă cu pedeapsa complementară stabilită în condițiile și în temeiul art. 64 și 65 din Codul penal și, prin urmare, nu are semnificația unei interferențe în activitatea puterii judecătorești, ci a fost instituită de legiuitor ca urmare firească a competenței ministrului justiției de a numi și de a constata încetarea din funcție a notarilor publici, care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi notar public. Astfel, în exercitarea atribuției prevăzute de dispozițiile de lege criticate, ministrul justiției nu decide - prin exces de putere - ce infracțiune poate aduce sau nu atingere prestigiului unei profesii, ci doar constată că notarul public în cauză nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de notar public.

Prin urmare, principiul constituțional al separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale nu este nesocotit de prevederile de lege criticate, deoarece ministrul justiției, în temeiul dispozițiilor de lege criticate, nu interferează în zona puterii judecătorești, astfel cum susține autorul excepției de neconstituționalitate.

În ceea ce privește propunerea de modificare și completare a textelor de lege criticate, formulată de autorul excepției, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece Curtea Constituțională se pronunță, în temeiul

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, "fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Cu privire la invocarea dreptului la un proces echitabil, consacrat constituțional prin dispozițiile art. 21 alin. (3), Curtea constată că și această susținere este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate, care reglementează competența ministrului justiției de a constata - în anumite cazuri prevăzute de lege - încetarea calității de notar public, nu îngrădesc dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială. Dovadă în acest sens este chiar ridicarea prezentei excepții de neconstituționalitate în cadrul litigiului având ca obiect anularea ordinului de încetare a calității de notar public emis de către ministrul justiției.

Curtea reține că prevederile de lege criticate nu contravin nici principiului egalității, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu instituie tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în aceeași situație juridică. Astfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. (A se vedea

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) Or, nu se poate susține că notarii publici care au antecedente penale sunt în aceeași situație juridică cu alte categorii profesionale, astfel cum susține autorul excepției de neconstituționalitate.

În final, Curtea reține că prevederile art. 23 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la arestarea preventivă nu au legătură cu dispozițiile de lege criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. 2 coroborate cu art. 23 alin. 1 lit. f) din

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , excepție ridicată de Livia Eugenia Bara în Dosarul nr. 368/35/CA/2010 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.