Decizia nr. 1168/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal, excepție ridicată de Naziana Slotea și Ion Slotea în Dosarul nr. 2.971/54/2009 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.285D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis concluzii scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 4.589D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Ion-Florin Tănase în Dosarul nr. 173/184/2010 al Judecătoriei Balș.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 4.285D/2010 și nr. 4.589D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.589D/2010 la Dosarul nr. 4.285D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.971/54/2009, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Naziana Slotea și Ion Slotea cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal.

Prin Încheierea din 15 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 173/184/2010, Judecătoria Balș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Ion-Florin Tănase cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal încalcă egalitatea în fața legii și a autorităților publice, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, libertatea economică și independența judecătorilor, precum și principiul legalității incriminării. Astfel, consideră că, prin caracterul vag, de excesivă generalitate al reglementării, prin folosirea necorespunzătoare a unor termeni sau expresii cu semnificații deosebit de cuprinzătoare în ordinea etică și juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în eroare), dispozițiile art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal aduc atingere liberei inițiative, întrucât creează posibilitatea ca orice neînțelegere dintre partenerii comerciali să fie interpretată drept faptă penală. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu îndeplinesc cerințele de accesibilitate și previzibilitate ce trebuie să caracterizeze orice normă de incriminare. În ceea ce privește dispozițiile art. 215 alin. 5 din Codul penal, autorii excepției Naziana Slotea și Ion Slotea susțin că introducerea, prin normă de trimitere, a unui element fix, constând în cuantumul unei pagube materiale mai mari de 200.000 lei, pentru a determina o agravantă a infracțiunii, creează o situație de discriminare, având în vedere că un atare prejudiciu poate influența diferit patrimoniul persoanelor fizice sau juridice în cauză. În plus, instituirea unui astfel de criteriu fix nu permite judecătorului ca în activitatea sa de interpretare a legii să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, cu consecința directă a nesocotirii independenței sale în actul de înfăptuire a justiției. Autorul excepției Ion-Florin Tănase mai arată că legiuitorul nu ține cont de realitățile economice din societatea românească și din plan internațional și nu face diferență în funcție de subiectul activ al infracțiunii, persoană fizică sau persoană juridică, respectiv societate comercială, instituind o sancțiune penală în condițiile în care neîndeplinirea unei obligații contractuale poate decurge și din conjunctura economico-financiară a societății comerciale în cauză, coroborată cu căderea economiei naționale.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate de autorii excepției. Face trimitere, în acest sens, la

deciziile Curții Constituționale nr. 403/2006

și nr. 709/2006.

Judecătoria Balș consideră că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, întrucât art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate de autorul excepției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal, având următorul cuprins:

"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

[...] Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

[...] Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică și ale art. 124 alin. (3) referitoare la independența judecătorilor, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 privind principiul legalității incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 45 din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 403 din 16 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, reținând că înșelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înșelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată. Așa fiind, dispozițiile de lege criticate, care reglementează această infracțiune, nu numai că nu aduc atingere libertății economice, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea liberei inițiative în condițiile legii, scopul acestora fiind acela de a-i proteja pe cei ce își exercită cu bună-credință drepturile și libertățile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.

Cu același prilej, Curtea a statuat că, întrucât textul art. 215 din Codul penal oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înțeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor, nu poate fi reținută nici critica formulată în raport cu dispozițiile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la legalitatea incriminării. Prezența în cuprinsul normelor penale criticate a unor noțiuni precum "eroare", "fapte mincinoase" etc., cu privire la care autorul excepției susține că sunt prea "vagi" și "de excesivă generalitate", nu determină o lipsă de previzibilitate a normei juridice, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, în toate variantele acesteia, fiind clar circumstanțiat de legiuitor. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, printre care Hertel împotriva Elveției, 1998, și Reckveny contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute. S-a arătat că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoțită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să știe să se adapteze schimbărilor de situație. De asemenea, în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Curtea de la Strasbourg a reținut că există multe legi care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau mai puțin vagi ale căror interpretare și aplicare depind de practică.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Prin urmare, prevederile art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal nu numai că nu aduc nicio atingere dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție, ci au fost instituite tocmai în scopul ocrotirii patrimoniului persoanelor fizice și juridice.

În fine, este neîntemeiată și susținerea autorilor excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanțial.

În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal, în raport cu dispozițiile constituționale care consacră egalitatea în drepturi, Curtea, prin

Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că incriminarea mai severă a infracțiunii de înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave, prin asemenea consecințe înțelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, "o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dă expresie politicii penale a statului și nu aduce atingere, sub niciun aspect, egalității în drepturi.

În același sens este și

Decizia nr. 745 din 1 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010.

Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Codul penal, excepție ridicată de Naziana Slotea și Ion Slotea în Dosarul nr. 2.971/54/2009 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Ion-Florin Tănase în Dosarul nr. 173/184/2010 al Judecătoriei Balș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.