Decizia nr. 1208/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12, art. 8 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1) și

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Manole Construct Proiect" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 6.591/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.192D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.591/118/2009, Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12, art. 8 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1) și

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Manole Construct Proiect" - S.R.L. din Constanța într-o cauză având ca obiect deschidere procedură insolvență.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile legale ale art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12, art. 8 alin. (1) și (2) și art. 33 alin. (2) teza a doua sunt neconstituționale deoarece, pe de o parte, restrâng dreptul debitorului de a solicita reorganizarea judiciară, ceea ce conduce practic la dispariția totală a acestuia, iar, pe de altă parte, instituie prezumții, cu consecința răsturnării sarcinii probei, aceasta aparținând debitorului; astfel se încalcă egalitatea în fața legii și se îngrădește accesul liber la justiție.

În privința neconstituționalității

art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

autorul excepției arată că judecătorul-sindic dispune prin încheiere deschiderea procedurii insolvenței, care se notifică tuturor creditorilor, iar creditorii pot face opoziție, care se soluționează printr-o singură hotărâre de judecătorul-sindic, după citarea părților. Opoziția introdusă de creditori la deschiderea procedurii poate fi calificată ca o cale de atac împotriva încheierii de deschidere a procedurii asupra căreia se pronunță tot judecătorul-sindic, or prin aceasta se încalcă art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, nefiind firesc ca aceeași instanță, respectiv judecătorul-sindic, să se pronunțe asupra întregului proces de deschidere a procedurii, asupra opozițiilor formulate, precum și asupra tuturor cererilor ulterioare.

Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12, art. 8 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1) și

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care, în forma indicată de autorul excepției de neconstituționalitate, aveau următorul conținut:

- Art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12:

"În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;

[...]

6. prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile;

[...]

12. cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie;";

- Art. 8 alin. (1) și (2):

"(1) Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.

(2) Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.";

- Art. 32 alin. (1):

"(1) Dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul își arată intenția de a intră în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) și h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate.";

- Art. 33 alin. (2) teza a doua:

"(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată și art. 135 alin. (2) lit. a) privind asigurarea libertății comerțului din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Autorul excepției susține neconstituționalitatea textelor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12 și

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

în forma avută de aceste texte anterior modificării aduse acestora prin

art. I pct. 1, 2 și, respectiv, pct. 12 din Legea nr. 169/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010.

Având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza pe fond textul în forma anterioară modificării, întrucât acesta este incident și produce efecte juridice în litigiul aflat pe rolul instanței judecătorești.

II. Curtea constată că s-a pronunțat în numeroase cazuri asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12, art. 8 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1), precum și

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală, soluția adoptată de Curte fiind de respingere a criticilor, ca neîntemeiate.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a constatat că, în ceea ce privește

art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 , acesta instituie, într-adevăr, o prezumție de insolvență pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadență. Instituirea acestei prezumții, cu consecința răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de necesitatea asigurării celerității în desfășurarea procedurii insolvenței, principiu recunoscut pentru desfășurarea raporturilor de drept comercial, precum și de nevoia de a se evita obligația creditorului de a dovedi starea de insolvență, fapt ce ar fi imposibil în condițiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului și la datele privind disponibilitățile bănești ale acestuia.

Totodată, în ceea ce privește critica

art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 , prin Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, Curtea a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite. O situație deosebită o reprezintă și starea de insolvența cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanțe certe, lichide și exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile, care, sub imperiul celerității specifice soluționării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituțional al egalității în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune omogenitate, astfel încât situații diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Prin

Decizia nr. 786 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 85/2006 . Cu acel prilej, a reținut că prevederile referitoare la competența tribunalelor prin judecătorul-sindic, ca primă instanță, și a curților de apel pentru judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic au fost stabilite prin lege, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, iar nu prin încălcarea acestora. Curtea a mai reținut că opțiunea legiuitorului pentru stabilirea competenței curților de apel în soluționarea recursurilor a fost determinată de faptul că acestea sunt instanțele imediat superioare în grad tribunalelor în cadrul cărora funcționează judecătorul-sindic. De altfel, nicio dispoziție constituțională și niciun instrument juridic internațional nu stabilesc câte grade de jurisdicție și câte căi de atac trebuie să existe pentru înfăptuirea justiției în diferite categorii de cauze, astfel încât existența numai a unei singure căi de atac nu aduce nicio atingere dreptului de acces liber la justiție. În considerarea acestui aspect, Curtea a constatat că art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale presupune doar existența posibilității efective de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de Convenție (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) și, în consecință, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac" ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003).

Cu privire la critica de constituționalitate raportată la

art. 44 alin. (2) din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 78 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, că principiul ocrotirii în mod egal prin lege a proprietății private se aplică atât în privința proprietății debitorului, cât și în privința proprietății creditorilor, inclusiv a creanțelor acestora din urmă. Astfel, creditorul este îndreptățit să acționeze pe orice cale legală pentru valorificarea creanțelor sale, iar debitorul, dacă în realitate nu este în insolvență, își poate lichida oricând datoria, prevenind deschiderea ori determinând închiderea procedurii insolvenței.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, Curtea a statuat prin

Decizia nr. 78 din 8 februarie 2007 , în esență, că dispozițiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin

Legea nr. 85/2006 , acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și, în același timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligației statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 , Curtea a constatat, prin

Decizia nr. 639 din 17 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 15 septembrie 2011, că aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea dreptului debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existența stării de insolvență, iar contestația i-a fost respinsă.

În legătură cu aceasta, Curtea a reținut că garantarea libertății economice trebuie să aibă loc în mod egal pentru toți cei care desfășoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianților debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exercițiului unor drepturi ale debitorilor care nu și-au exercitat voluntar obligațiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfășurării procedurii insolvenței, ce urmărește tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanțelor creditorilor.

Curtea a mai arătat că restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariția totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluției cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluției de deschidere a procedurii insolvenței, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestația, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Prin urmare, Curtea a concluzionat că legea pune la dispoziție mai multe căi prin care debitorul își poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiție.

Referitor la critica de neconstituționalitate a

art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 , Curtea reține că opoziția la deschiderea procedurii introdusă de creditori nu poate fi calificată ca fiind o cale de atac împotriva încheierii de deschidere a procedurii generale sau simplificate prevăzute de lege. Posibilitatea introducerii unei opoziții este doar o parte componentă a întregului mecanism de declanșare a deschiderii procedurii prevăzute de

Legea nr. 85/2006 . De altfel, art. 11 alin. (1) lit. a) din lege prevede că una dintre atribuțiile judecătorului-sindic este "pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii", iar art. 12 din lege statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive și executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs". În acest sens a fost pronunțată și

Decizia nr. 585 din 19 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006.

Procedura reglementată de

Legea nr. 85/2006

poate fi considerată deschisă ori refuzată numai când judecătorul-sindic hotărăște în privința opozițiilor formulate de creditori. Or, Curtea reține că numai hotărârea prin care judecătorul-sindic se pronunță asupra opozițiilor este supusă căii de atac a recursului.

Controlul judecătoresc exercitat de judecătorul-sindic este limitat la activitatea administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului, precum și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că hotărârile judecătorului-sindic pronunțate în temeiul art. 11 pot forma obiectul recursului ce va fi judecat de curtea de apel, potrivit art. 8 alin. (1) din lege, ceea ce asigură existența unui control judiciar asupra hotărârilor judecătorului-sindic.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12, art. 8 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1) și

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Manole Construct Proiect" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 6.591/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2011.