Decizia nr. 1434/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32, art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Liliana Șerbănoiu în Dosarul nr. 1.302/199/2010 al Judecătoriei Buhuși și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.587D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.302/199/2010, Judecătoria Buhuși a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32, art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor.

Excepția a fost ridicată de petentul Liliana Șerbănoiu cu ocazia soluționării unei plângeri contravenționale având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile art. 24 din Constituție, deoarece "contravenientul nu are posibilitatea să își construiască o apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între poziția procesuală a organului constatator și poziția procesuală a contravenientului".

Judecătoria Buhuși consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 32, art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care se referă la procedura de contestare a procesului-verbal de contravenție, având următorul cuprins:

- Art. 32: Alineatul (1) declarat neconstituțional.

"(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.";

- Art. 33: "(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

(2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.";

- Art. 34 alin. (1): "Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste dispoziții legale încalcă prevederile constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu aceleași prevederi constituționale și convenționale invocate și în cauza de față și cu motivare similară.

Astfel, prin

Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, alin. (1) al

art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

a fost declarat neconstituțional. În aceste condiții, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor sus-menționate este inadmisibilă.

De asemenea, într-o jurisprudență constantă, Curtea a statuat că dispozițiile art. 32 alin. (2), art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , criticate fie separat, fie împreună cu alte texte din același act normativ, dar din perspectiva unor susțineri asemănătoare, sunt constituționale. În acest sens, sunt, de exemplu,

Decizia nr. 363/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 12 mai 2011, sau

Decizia nr. 421/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, privind textele criticate din cuprinsul

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , decizii prin care Curtea a statuat că acestea nu contravin art. 24 din Constituție.

Astfel, prin deciziile menționate, Curtea a reținut că, potrivit

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , instanța de judecată competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, îl ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanță, și organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, stabilind sancțiunea, despăgubirile și, dacă este cazul, măsura confiscării. Dispozițiile alin. (2) al art. 34 din ordonanță prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie.

De asemenea, pe tot parcursul soluționării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, atât la instanța de fond, cât și în recurs, contravenientul poate să își exercite fără nicio restricție dreptul la apărare. Din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

Astfel, potrivit jurisprudenței sale aplicabile în materie, concretizate în mai multe decizii, precum

Decizia nr. 1.096/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului.

Instanțele de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, cele statuate anterior de Curte sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Liliana Șerbănoiu în Dosarul nr. 1.302/199/2010 al Judecătoriei Buhuși.

2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) și (3), art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2011.