Decizia nr. 1511/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 și 71 din Codul penal, excepție ridicată de Ciprian Bogdan Coman în Dosarul nr. 1.351/200/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 11D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece nu are legătură cu soluționarea cauzei, autorul acesteia fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În subsidiar, pune și concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.171 din 17 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.351/200/2009, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 și 71 din Codul penal, excepție ridicată de Ciprian Bogdan Coman în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la obligația statelor de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret și de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, deoarece, în pofida

Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal nu se va face automat, ci motivat, a fost condamnat ope legis la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Totodată, mai face trimitere și la Hotărârea din 1 iulie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României, prin care s-a statuat că a avut loc o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, întrucât partea nu a fost în măsură să voteze la alegerile parlamentare și prezidențiale din anul 2004 din cauza condamnării sale la pedeapsa cu închisoarea însoțită de pedeapsa accesorie a interdicției dreptului de vot.

Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, fără a se pronunța in terminis pe fondul excepției, arată că, în afara motivelor expuse de autorul excepției, instanțele românești aplică deja hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului prin care se constată că a fost încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și că România a fost condamnată prin Hotărârea pronunțată în Cauza Sabou și Pârcălab împotriva României, când celui dintâi i-au fost interzise drepturile părintești ope legis cu titlu de pedeapsă accesorie.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 64 cu denumirea marginală Interzicerea unor drepturi și art. 71 cu denumirea marginală Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii, ambele din Codul penal, care au următorul conținut:

- Art. 64: "Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

d) drepturile părintești;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.";

- Art. 71: "Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) și e) se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, condamnatul poate să își exercite drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la obligația statelor de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret și de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. g) din Codul penal, și a fost condamnat pe fond la pedeapsa de 3 ani de închisoare. În baza art. 81 și 82 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 5 ani, ce constituie termenul de încercare.

De asemenea, în temeiul art. 71 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua și alin. 2 din Codul penal referitoare la dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În apel, s-a desființat în parte sentința privitoare la individualizarea pedepsei, sens în care pedeapsa de 3 ani a fost redusă la un an și 6 luni, cu aplicarea art. 81 și 82 din Codul penal, termenul de încercare fiind de 3 ani și 6 luni.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate pe fond (deci și cele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 din Codul penal referitoare la pedeapsa accesorie).

Instanța de recurs a respins ca nefondat recursul.

Autorul excepției a invocat incidentul procedural în timp ce se afla în faza procesuală a recursului.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea constată următoarele:

Critica vizează aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua și alin. 2 din Codul penal referitoare la dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Or, potrivit art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepsei accesorii. Prin urmare, critica vizează o pedeapsă care nu este operabilă, fiind suspendată, și numai în măsura în care inculpatul în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune va fi revocată și prezenta suspendare condiționată, devenind aplicabile dispozițiile referitoare la pedeapsa accesorie. Așadar, suspendarea condiționată a executării unei pedepse cu închisoare, prin efectele sale, se întinde și asupra pedepselor accesorii, care nu se mai execută. În cazul prevăzut de art. 81 din Codul penal, suspendarea condiționată a executării poartă atât asupra pedepsei principale, cât și asupra pedepselor accesorii, iar la expirarea termenului de încercare, dacă nu a intervenit niciuna dintre cauzele de revocare, condamnatul este reabilitat de drept, ceea ce înseamnă că toate decăderile, interdicțiile și incapacitățile determinate de existența condamnării încetează.

Altfel spus, deși autorului excepției i s-a aplicat o pedeapsă accesorie, aceasta nu este operabilă, fiind suspendată și, în concluzie, Curtea constată că nu are interes în invocarea excepției, nefiind vătămat în niciun fel, întrucât pe perioada termenului de încercare acesta poate fi ales în autoritățile publice ori în funcții elective publice ori poate ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

În concluzie, chiar dacă în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei se impune interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 din Codul penal, ca o pedeapsă accesorie, aceasta devine aplicabilă numai în ipoteza revocării suspendării condiționate în temeiul dispozițiilor art. 83 din Codul penal, sens în care se poate aprecia că prezenta excepție nu corespunde exigențelor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] care au legătură cu soluționarea cauzei".

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

De altfel, Curtea mai constată că, în susținerea excepției, autorul a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României, și Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Sabou și Pârcălab împotriva României.

Astfel, cu privire la prima cauză, Curtea constată că, între altele, s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin aceea că în perioada 18 iunie 2004-27 septembrie 2005 reclamantului i-a fost interzis în mod automat dreptul de vot. La acea vreme, dispozițiile art. 71 coroborate cu art. 64 lit. a) din Codul penal impuneau ope legis dispunerea pedepsei accesorii.

Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot; pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Curtea a luat notă în acest sens de recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Cu toate acestea, în speță, Curtea de la Strasbourg a observat că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia din 18 iunie 2004, au aplicat art. 71 care făcea trimitere la art. 64 din Codul penal, aplicare la care erau obligați prin lege, fără a aprecia în niciun mod scopul legitim urmărit și, mai ales, proporționalitatea interzicerii dreptului de vot al reclamantului cu scopul respectiv. Deși o astfel de interdicție nu trebuia exclusă încă de la început în cazul unei infracțiuni comise în calitate de funcționar public, Curtea nu a acceptat-o, având în vedere circumstanțele speței și, în special, prevederile dreptului intern, caracterul automat și nediferențiat al interdicției și lipsa oricărei analize a proporționalității din partea instanțelor interne datorită lipsei lor de competență în acest domeniu (paragraful 153).

Pentru aceste considerente, instanța europeană a considerat că a avut loc o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1.

Or, Curtea Constituțională constată că aceste neajunsuri au fost în prezent rezolvate prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a avut în vedere că și cu privire la pedeapsa accesorie ce constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a)-c) din Codul penal trebuie să fie operabile dispozițiile art. 72 din același cod referitoare la criteriile generale de individualizare a tuturor pedepselor.

În plus, problema referitoare la interzicerea dreptului de a alege, ce a constituit obiectul analizei Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Calmanovici împotriva României, nu are incidență în cauza de față, în care autorului excepției i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

De asemenea, în ce privește Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Sabou și Pârcălab împotriva Românei, Curtea constată că instanța europeană a dispus cu privire la neconcordanța dispozițiilor art. 71 și art. 64 din Codul penal cu principiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în varianta existentă anterior modificării textelor prin Legea nr. 278/2006 (aceasta din urmă lege a circumstanțiat criteriile în care se poate dispune cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești).

Prin urmare, nici această problemă nu are incidență în cauza de față în care nu s-a dispus o astfel de pedeapsă.

În plus, ca urmare a modificărilor Codului penal, art. 71 alin. 2 din Codul penal prevede că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator nu se mai dispune ope legis și se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei, de persoana și conduita infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și 71 din Codul penal, excepție ridicată de Ciprian Bogdan Coman în Dosarul nr. 1.351/200/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.