Decizia nr. 1537/2011

Articolul 56

din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală: "(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligația să pună la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri și altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

(3) Organul fiscal are dreptul să rețină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării și achitării obligațiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepționale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reținere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.";

-

Articolul 57

din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală: "(1) În condițiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fața locului, întocmind în acest sens proces-verbal.

(2) Contribuabilii au obligația să permită funcționarilor împuterniciți de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fața locului, precum și experților folosiți pentru această acțiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi și în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

(3) Deținătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înștiințați în timp util despre cercetare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reședință.

(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(5) La cererea organului fiscal, organele de poliție, jandarmerie ori alți agenți ai forței publice sunt obligați să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.";

-

Articolul 32

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor: "(1) Plângerea însoțită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească și să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 136 alin. (5) referitoare la proprietate. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 și

art. 57 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că, potrivit art. 49 din Codul de procedură fiscală, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane; solicitarea de expertize; folosirea înscrisurilor; efectuarea de cercetări la fața locului.

Enumerarea prevăzută de textul menționat nu reprezintă o ordine obligatorie pe care organul fiscal competent trebuie să o respecte, ci, în funcție de aspectele fiscale ce trebuie a fi lămurite, va selecta unul sau mai multe dintre mijloacele de probă prevăzute de dispozițiile Codului de procedură fiscală.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 și art. 24, deoarece contribuabilul se află în imposibilitatea atacării procesului-verbal întocmit ca urmare a cercetării la fața locului, Curtea constată că această critică nu poate fi reținută. Procesul-verbal, întocmit în baza art. 57 din Codul de procedură fiscală, are ca scop realizarea de constatări în interes fiscal sau probarea unei situații fiscale de fapt prin verificarea unor terenuri, încăperi sau a altor incinte, fără a sta la baza întocmirii unei decizii de impunere. Procesul-verbal astfel întocmit nu poate fi calificat ca fiind un act administrativ fiscal potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, deoarece nu se referă la stabilirea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații fiscale nefiind susceptibil de a fi contestat.

În continuare, Curtea constată că cercetarea la fața locului poate fi dispusă la solicitarea organului de soluționare a contestației, în cadrul procedurii recursului administrativ, pentru lămurirea aspectelor care fac obiectul contestației. Ulterior pronunțării deciziei date în soluționarea contestației de către organul fiscal, contestatorul nemulțumit poate ataca această decizie la instanța de contencios administrativ competentă. În soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit

art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, adică și asupra aspectelor ce țin de procedura cercetării la fața locului.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale. Cu acel prilej Curtea a statuat că prin dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție privind accesul liber la justiție și, implicit, dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor este inadmisibilă și o va respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 56 și a

art. 57 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ewb & Transport" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.866/309/2008 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.