Decizia nr. 1610/2011

Articolul I

pct. 3 din Legea nr. 177/2010 : " Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.";

-

Articolul III

pct. 1 și 2 din Legea nr. 177/2010 : "Codul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 303, alineatul 6 se abrogă.

2. După articolul 408^1 se introduce un nou articol, articolul 408^2, cu următorul cuprins:

«Revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale

Articolul 408

^2

Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Pot cere revizuirea:

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.Cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.

Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale.

Dispozițiile art. 408^1 alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător.

Hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii.»"

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei și art. 44 alin. (2) referitor la garantarea și ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, Curtea constată că, potrivit acestora, legiuitorul a găsit oportun să instituie principiul disponibilității pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și purtare abuzivă, cu excepția situațiilor în care subiectul activ al infracțiunii face parte din categoria funcționarului public așa cum este definit de art. 147 alin. 1 din același cod.

Autorul excepției arată că printr-o astfel de reglementare se instituie un tratament inegal de ocrotire a proprietății private, întrucât nu include în sfera faptelor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și de abuz în serviciu în formă calificată.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența și procedura de judecată, deci și procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Instituirea acestei proceduri este determinată de rațiuni de politică penală și vizează cu precădere acele infracțiuni care prezintă un pericol social mai ridicat și pentru care se impune intervenția fermă a statului, indiferent de manifestarea explicită de voință a persoanei vătămate. De altfel, ceea ce se urmărește și se realizează prin prevederile contestate nu constă într-o ocrotire inegală a proprietății, ci în diferențieri de tratament stabilite obiectiv și rezonabil între funcționarul public și alți funcționari. Aceasta s-a impus cu stringență cu atât mai mult cu cât funcționarul public este evident într-o altă situație juridică decât funcționarul prevăzut de art. 258 din Codul penal. Legiuitorul a considerat mai gravă fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, tocmai în considerarea funcției publice pe care acesta o îndeplinește. Fapta funcționarului public prezintă un grad de pericol social mai mare, ceea ce și determină aplicarea unui regim sancționator mai sever față de fapta săvârșită de funcționarul prevăzut de art. 258 din Codul penal.

În sfârșit, o eventuală modificare a textelor legale criticate în sensul dorit de autor nu poate constitui obiectul unui control de constituționalitate, deoarece, potrivit art. 61 alin. (1) și art. 115 din Constituție, doar autoritatea legiuitoare ordinară sau delegată o poate face. Prin activitatea pe care o desfășoară în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 146 din Legea fundamentală, Curții îi este interzis să se poziționeze în postura de legiuitor pozitiv.

2. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 și

art. III pct. 1 și 2 din Legea nr. 177/2010 , Curtea constată că se susține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16, art. 21 și art. 23 alin. (12), deoarece nemaifiind incidente dispozițiile referitoare la suspendarea cauzei în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, se creează premisele aplicării unui tratament discriminatoriu între persoane aflate în situații juridice identice.

O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece, chiar dacă nu se mai suspendă cauzele în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, aceasta nu înseamnă că este afectat principiul egalității în drepturi, întrucât, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, acesta nu presupune uniformitate și impune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.

Tot astfel nu pot fi primite susținerile referitoare la încălcarea art. 21 din Legea fundamentală, deoarece prevederile legale criticate nu îngrădesc posibilitatea părților interesate de a se adresa instanțelor judecătorești și de a valorifica în acest cadru toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, întrucât, așa cum rezultă din chiar conținutul prevederilor criticate, în măsura în care s-a admis o excepție de neconstituționalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive pronunțate, dacă soluția dată s-a întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. În plus, prin continuarea judecății în cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, se dă expresie exigenței constituționale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit căreia părțile au dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, și

Decizia nr. 1.422 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011).

În sfârșit, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului legalității pedepsei, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, o condamnare dispusă în baza unei legi care ulterior a fost declarată neconstituțională poate fi înlăturată ca urmare a noului caz de revizuire. De altfel, este de observat că autorul excepției inversează oarecum ordinea firească a unui raționament pornind de la o posibilă concluzie și ajungând la o dorită ipoteză. Or, atâta vreme cât o dispoziție legală se află în circuitul normativ activ, aceasta beneficiază de prezumția de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. I pct. 3 și

art. III pct. 1 și 2 din Legea nr. 177/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, excepție ridicată de Horea Răzvan Nicorici în Dosarul nr. 4.879/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2011.