Decizia nr. 702/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Antoneta Valori Dumitrescu în Dosarul nr. 11.819/299/2009 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.008D/2012.
La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției, domnul avocat Daniel Ene din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită admiterea excepției, afirmând că prin dispozițiile legale criticate se realizează o adevărată expropriere, fără dreaptă și prealabilă despăgubire. Se mai arată că onorariul, care a fost primit în mod real, nu putea fi diminuat de către instanța de judecată, mai ales că acesta reprezenta o plată globală, pentru toată activitatea depusă în numele clientei sale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu există elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, care este, de altfel, în concordanță, cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 927R din 6 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 11.819/299/2009, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost invocată de Antoneta Valori Dumitrescu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de constatare a nulității unui act juridic.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată, în esență, că sumele avansate cu titlu de onorariu avocatului constituie cheltuieli de judecată, dovedite prin acte fiscale emise părții cu ocazia efectuării plății, cuantumul rezonabil neputând fi lăsat la simpla apreciere a judecătorului cât timp onorariul este parte integrantă a contractului de asistență juridică și reprezintă una dintre clauzele esențiale ale acestuia. Neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată echivalează, în opinia autoarei, cu lipsirea sa de unele bunuri care îi aparțineau. Mai mult, este vorba de o adevărată expropriere, care nu este făcută pentru o cauză de utilitate publică, ci pentru salvgardarea unui interes privat, și care nu este făcută cu o justă și prealabilă despăgubire.
Prin urmare, se impune ca instanța de judecată să își însușească contractul de asistență juridică care prin forța hotărârii judecătorești conferă onorariului caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă.
Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere consemnat în
deciziile Curții Constituționale nr. 493 din 29 mai 2007 , nr. 27 din 15 ianuarie 2008, nr. 1.384 din 16 decembrie 2008, nr. 313 din 3 martie 2009, nr. 452 din 31 martie 2009, nr. 728 din 7 mai 2009, nr. 1.409 din 3 noiembrie 2009, nr. 1.552 din 17 noiembrie 2009 și nr. 393 din 26 aprilie 2012.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) și (3) privind dreptul de proprietate privată, precum și art. 1 privind dreptul de proprietate din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 1.018 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 28 septembrie 2011, prin
Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005,
Decizia nr. 492 din 8 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006, sau
Decizia nr. 728 din 7 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
Totodată, Curtea a mai reținut că avocatul, prin exercitarea profesiei sale, îndeplinește o activitate economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață liberă (Hotărârea din 19 februarie 2002, pronunțată în Cauza Wouters și alții de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, paragraful 49), însă orice activitate economică se desfășoară "în condițiile legii"; în consecință, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Antoneta Valori Dumitrescu în Dosarul nr. 11.819/299/2009 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.