Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 36/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum și ale art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

prezumat în vigoare

Data actului
5 februarie 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 150 din 21 martie 2013
Citat de
2 acte
Citează
7 acte
Structură
3 articole · 11.085 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. p) coroborat cu

art. 11 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și

art. 77 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială Argomm Ro - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 6.762/30/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.447 D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 1.298 din 4 octombrie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.762/30/2009, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. p) coroborat cu

art. 11 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și

art. 77 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială Argomm Ro - S.R.L. din Timișoara într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate instituie o discriminare, întrucât stabilesc scutirea de la plata taxei de timbru, în procedura insolvenței, doar pentru acțiunile în primă instanță, nu și pentru cele din apel.

Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă arată că, deși autoarea excepției de neconstituționalitate se referă, în cererea sa, și la prevederile art. 15 lit. p) și

art. 11 din Legea nr. 146/1997 , în realitate obiectul excepției îl constituie prevederile

art. 77 din Legea nr. 85/2006 , întrucât reglementările normative cuprinse în legislația taxelor de timbru au doar caracter de principiu, scutirea reclamantei în primă instanță de la plata taxelor de timbru fiind întemeiată pe dispozițiile

art. 77 din Legea nr. 85/2006 . Opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 din Legea nr. 85/2006

este neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 15 lit. p) coroborat cu

art. 11 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și

art. 77 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Examinând considerentele încheierii de sesizare, precum și notele autorului excepției, Curtea observă că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) și

art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

-

Articolul 11

alin. (1) din Legea nr. 146/1997

: "(1) Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.";

-

Articolul 15

lit. p) din Legea nr. 146/1997

: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: [...]

p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru;";

-

Articolul 77

alin. (1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței: "(1) Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Din economia prevederilor

Legii nr. 146/1997 , rezultă că regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, spre exemplu

Decizia nr. 840 din 11 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 decembrie 2012.

2. Dispozițiile

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței exceptează de la plata taxei de timbru toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor acestei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.

Curtea observă că asupra acestor prevederi legale instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat în raport cu critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 551 din 3 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 30 august 2011, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Astfel, cu acel prilej, Curtea a statuat că, în cadrul procedurii falimentului, lichidatorul judiciar are o poziție și o situație deosebite față de toate părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, el nefiind parte în proces, ci doar participant, cu rol și atribuții determinate de lege. Acesta nu acționează în interes personal, ci pentru buna desfășurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ. Prin urmare nu poate fi vorba despre un tratament juridic egal, având în vedere situațiile obiectiv diferite în care se găsesc lichidatorul judiciar, pe de o parte, și părțile din proces, pe de altă parte.

3. Curtea reține, totodată, că taxele și impozitele se stabilesc prin lege, iar prevederile

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

corespund scopului acestei legi, celerității procedurii, precum și poziției deosebite în care se află administratorul judiciar sau lichidatorul, iar exonerarea de la obligația de plată a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a cărui exercitare nu afectează egalitatea în fața legii și nu instituie vreo discriminare, sens în care este și

Decizia nr. 1.298 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele reținute mai sus, Curtea observă că în ceea ce privește timbrarea celorlalte părți, la art. 23 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru aprobate prin

Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999

se prevede că: "(1) Scutirile de taxe judiciare de timbru aferente acțiunilor și cererilor în justiție se împart în două categorii, și anume: [...]

b) scutiri care privesc anumite persoane și de care beneficiază numai persoanele respective. Cererile și acțiunile formulate de celelalte părți procesuale se timbrează potrivit legii."

Așadar, indiferent de scutirea acordată vreunei părți, cererile și acțiunile formulate de celelalte părți se timbrează potrivit legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și

art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, precum și ale

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială Argomm Ro - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 6.762/30/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.