Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 268/2013

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care se introduce art. 86 alin. 2^2

prezumat în vigoare

Data actului
22 mai 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 353 din 14 iunie 2013
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 21.708 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Cu Adresa nr. 2.595 din 16 aprilie 2013, Secretarul general al Senatului a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, formulată de un număr de 25 de senatori, după cum urmează: Ion Ariton, Viorel Riceard Badea, Marius Bălu, Vasile Blaga, Anca Daniela Boagiu, Leonard Cadăr, Gigi Christian Chiru, Mărinică Dincă, Cristian Daniel Florian, Gheorghe Flutur, Găvrilă Ghilea, Constantin Traian Igaș, Marius Ovidiu Isăilă, Dan Mihai Marian, Dumitru Oprea, Emil Marius Pașcan, Alexandru Pereș, Vlad Nicolae Popa, Cristian Rădulescu, Mihai Ciprian Rogojan, Alin Păunel Tișe, Valeriu Todirașcu, Mihai Răzvan Ungureanu, Andrei Liviu Volosevici și Tudor Barbu.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.a) și

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.513 din 16 aprilie 2013 și constituie obiectul Dosarului nr. 268A/2013.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate autorii susțin că dispozițiile

art. 86 alin. 2^2 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare sunt contrare prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituție, pentru următoarele argumente:

La data de 19 iunie 2012, Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a respins proiectul de Lege pentru modificarea și completarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, proiectul fiind trimis spre dezbatere la Senat. Pe data de 12 februarie 2013, Senatul l-a adoptat și a fost trimis spre promulgare Președintelui României.

Președintele României a formulat cerere de reexaminare a Legii în cauză, Cerere care a fost înregistrată la Senat cu nr. 188 din 21 martie 2013, care în rezumat cuprindea următoarele:

- aprobarea anuală a conducătorului instituției pentru menținerea în activitate a generalilor și a amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, nu este oportună, aducând atingere exigențelor de stabilitate în ceea ce privește managementul forțelor armate. O asemenea condiționare ar avea darul de a transforma armata într-o masă ușor de manevrat și supusă factorului politic, iar, din cauza lipsei de predictibilitate, de a avea efecte negative asupra conducerii eficiente a structurilor militare;

- legea nu prevede criterii clare de apreciere pentru obținerea avizului conform, ceea ce poate genera aprecieri subiective;

- nu există corelare între dispozițiile legale criticate și cele din

art. 41^1 alin. 5 din Legea nr. 80/1995 ;

- nu se prevede dacă legea criticată este aplicabilă și actualilor generali și amirali după ce aceștia vor împlini vârsta de pensionare sau numai după intrarea în vigoare a acestei legi. Oricum, legea trebuie să asigure o reglementare nediscriminatorie;

- trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu pot promova baremurile de pregătire fizică nu este oportună, întrucât există structuri militarizate care nu condiționează pregătirea fizică de îndeplinirea atribuțiilor profesionale, existând alte criterii care țin de aptitudini și de competențe:

- este necesară consultarea instituțiilor competente în domeniu referitoare la soluțiile legislative reglementate pentru cunoașterea impactului acestor prevederi și pentru luarea măsurilor necesare diminuării posibilelor efecte negative cauzate de numărul mare de generali care ocupă funcții de conducere și a căror situație profesională va deveni incertă de la data intrării în vigoare a legii.

Ca urmare a dezbaterii cererii de reexaminare, Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, a menținut soluția trecerii în rezervă sau direct în retragere, după caz, în situația în care nu sunt promovate baremurile de pregătire fizică, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției și cu aprobarea conducătorului instituției pentru menținerea în activitate a cadrelor militare după împlinirea vârstei de pensionare.

Pe cale de consecință, Camera Deputaților a respins cererea de reexaminare a Președintelui României, cu toate că în Adresa sa de comunicare a legii către Senat, cu nr. Pl-x 130/2012/2013 din 26 martie 2013, a menționat că a adoptat cererea în cauză. Desigur că o asemenea inconsecvență nu are caracter neconstituțional, dar poate demonstra modalitatea defectuoasă în care se desfășoară activitatea la Departamentul legislativ al acestei Camere.

Ajunsă la Senat, Legea criticată în cererea de reexaminare a fost adoptată, dar cu un amendament care are următorul conținut:

"La articolul 86, după alineatul 2^ 1 se introduce un nou alineat, alineatul 2^2, cu următorul cuprins:

Prevederile alineatului 2 se aplică exclusiv Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne."

Textul adoptat de Senat este neconform cu prevederile art. 77 alin. (2) din Constituție și, astfel, neconstituțional.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a decis că, din analiza prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituție, "rezultă că trebuie examinate textele cuprinse în cererea Președintelui României, precum și cele care au legătură cu acestea, fiind necesar corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispozițiilor din lege. În acest context pot fi modificate chiar și unele dispoziții ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare. Parlamentul deliberează numai în limitele cererii de reexaminare, dar are obligația să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Președintele României, chiar în absența unei mențiuni exprese în solicitarea acestuia. Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Președintelui României, poate adopta orice soluție pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parțial solicitarea, poate să o respingă sau poate să modifice în totalitate sau parțial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispozițiilor legii" ( Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008).

În situația de față, Parlamentul a adoptat un alineat 2^2 la art. 86 în legea criticată de neconstituționalitate, la dezbaterea cererii de reexaminare a Președintelui României, al cărui conținut nu are nicio legătură cu conținutul cererii de reexaminare în cauză.

Astfel, textul adăugat se referă la ministerele la care sunt aplicabile prevederile alineatului 2 din art. 86, în timp ce cererea de reexaminare are un cu totul alt conținut și nu se referă la art. 86 alin. 2 din legea criticată pentru neconstituționalitate.

Cu alte cuvinte, conținutul cererii de reexaminare se referă la aprobarea anuală a conducătorului instituției pentru menținerea în activitate a generalilor și a amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, și la trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu pot promova baremurile de pregătire fizică, în timp ce textul adăugat la legea rezultată după reexaminare se referă la ministerele cărora li se aplică dispozițiile din art. 86 alin. 2 care privesc condițiile în care generalii și amiralii pot fi menținuți în activitate.

În aceste condiții, Parlamentul a depășit limitele stabilite în cererea de reexaminare a Președintelui României, întrucât adăugirea textului în cauză nu este rezultatul vreunei corelări sau recorelări tehnico-legislative și nici nu are legătură cu conținutul cererii de reexaminare formulate.

În sensul celor de mai sus, Curtea Constituțională a decis că potrivit prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituție, "Parlamentul trebuia să se pronunțe strict față de problemele ridicate de către Președinte în cererea de reexaminare. Or, prin adăugarea unor noi articole legii supuse reexaminării, Parlamentul a depășit limitele învestirii" ( Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007).

În concluzie, autorii solicită Curții Constituționale să constate că reexaminarea legii s-a făcut cu depășirea limitelor cererii de reexaminare formulate de Președintele României și, ca urmare, aceasta este neconformă cu prevederile art. 77 alin. (2) din Constituție, fiind neconstituțională.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.

Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/2.618/2013, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.607 din 25 aprilie 2013, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Președintelui României, Parlamentul "poate adopta orice fel de soluție pe care o va considera necesară", putând deci "admite în întregime sau parțial solicitarea" sau, dimpotrivă, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parțial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispozițiilor legii.

Parlamentul, fiind unica autoritate legiuitoare a țării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, poate adopta orice fel de soluție pe care o va considera necesară în forma rezultată după reexaminare în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Președintelui României.

În contextul în care cererea de reexaminare viza chiar existența unei situații discriminatorii "prin raportare la celelalte structuri din cadrul sistemului național de apărare", prin introducerea amendamentului criticat nu sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 77 alin. (2).

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legii criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispozițiile articolului unic pct. 5 din Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, prin care se introduce alin. 2^2 la art. 86, cu următorul cuprins: "Prevederile alin. 2 se aplică exclusiv Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne." Alineatul 2 al art. 86 la care face trimitere dispoziția legală criticată are următorul conținut: "Limitele de vârstă în grad până la care generalii și amiralii pot fi menținuți în activitate sunt:

a) pentru general de brigadă - cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană - cu o stea, pentru cei din arma aviație și contraamiral de flotilă - cu o stea, pentru cei din arma marină - 56 de ani;

b) pentru general-maior - cu două stele, respectiv contraamiral - cu două stele, pentru cei din arma marină - 57 de ani;

c) pentru general-locotenent - cu trei stele, respectiv viceamiral - cu trei stele, pentru cei din arma marină - 58 de ani;

d) pentru general - cu patru stele, respectiv amiral - cu patru stele, pentru cei din arma marină -59 de ani."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 77 alin. (2) care prevăd posibilitatea Președintelui României de a cere, o singură dată, reexaminarea legii înainte de promulgare.

Înainte de a proceda la analiza obiecției de neconstituționalitate, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultă din lista anexată sesizării de neconstituționalitate, a fost semnată de un număr de 25 de senatori.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că legea supusă controlului a fost depusă ca inițiativă legislativă de către 24 de parlamentari la data de 14 mai 2012.

Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege la 19 iunie 2012, iar Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea la data de 19 februarie 2013. Legea a fost trimisă la promulgare la data de 2 martie 2013. În conformitate cu prevederile art. 77 alin. (2) din Constituție, Președintele României a cerut Parlamentului, la data de 22 martie 2013, reexaminarea legii.

Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic privind trecerea în rezervă a cadrelor militare, în situația în care nu promovează baremele de pregătire fizică, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului, precum și cu privire la trecerea în rezervă a generalilor și amiralilor după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani.

Autorii sesizării susțin că, după adoptarea în data de 26 martie 2013 a proiectului de lege de către Camera Deputaților, potrivit solicitărilor din Cererea de reexaminare formulată de Președintele României, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat în data de 9 aprilie 2013, legea în forma finală, depășind "limitele stabilite în cererea de reexaminare, întrucât adăugirea textului în cauză (art. 86 alin. 2^2) nu este rezultatul vreunei corelări sau recorelări tehnico-legislative și nici nu are legătură cu conținutul cererii de reexaminare formulate".

Analizând procesul legislativ, Curtea reține că în Camera Deputaților, în urma reexaminării legii, au fost adoptate 5 amendamente (potrivit stenogramei de ședință, la votul final, s-au înregistrat 302 voturi pentru, 13 abțineri, două voturi împotrivă), iar în plenul Senatului, s-a mai adoptat un amendament (potrivit stenogramei de ședință, la votul final s-au înregistrat 103 voturi pentru, 3 abțineri, 28 voturi împotrivă).

Examinând legea adoptată de Senat, Curtea constată că atât amendamentele admise de Camera Deputaților, cât și cele admise de Senat au legătură cu observațiile formulate de Președintele României în cererea de reexaminare.

Astfel, în cererea de reexaminare formulată de Președinte, la punctul 3, se arată: "Semnalăm faptul că în prezent, potrivit

art. 86 alin. 2 din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, regula o reprezintă menținerea în activitate a generalilor și amiralilor după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani, iar excepția o reprezintă trecerea în rezervă, la solicitarea acestora. Legea venită la promulgare nu prevede dacă noua reglementare va fi aplicabilă și acestor generali sau amirali care se află în activitate după vârsta standard de pensionare ori numai în cazul celor care îndeplinesc condițiile de pensionare după intrarea în vigoare a prezentei legi. O asemenea precizare în textul legii este utilă pentru a se evita o aplicare retroactivă a efectelor acesteia."

În considerarea acestor obiecțiuni, legiuitorul a admis amendamentele referitoare la completarea dispozițiilor

art. 86 din Legea nr. 80/1995 , modificând alin. 2 al acestui articol în sensul stabilirii în concret a limitelor de vârstă în grad până la care generalii și amiralii pot fi menținuți în activitate și reglementând aplicarea acestor dispoziții cu privire la generalii și amiralii Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Afacerilor Interne, prin dispozițiile alin. 2^2 al art. 86.

În legătură cu susținerile autorilor sesizării referitoare la încălcarea art. 77 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii", Curtea constată că acest text constituțional nu dispune cu privire la prevederile ce trebuie să fie reexaminate, ca urmare a cererii formulate de Președintele României. Din analiza textului rezultă că trebuie reexaminate textele cuprinse în cererea Președintelui României, precum și cele care au legătură cu acestea, fiind necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispozițiilor din lege. În acest context pot fi modificate chiar și unele dispoziții ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare.

Parlamentul deliberează numai în limitele cererii de reexaminare, dar are obligația să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Președintele României, chiar în absența unei mențiuni exprese în solicitarea acestuia.

Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Președintelui României, poate adopta orice fel de soluție pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parțial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parțial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispozițiilor legii (a se vedea în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 991 din 1 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008).

Din analiza sistematică a dispozițiilor constituționale referitoare la exercitarea unor competențe ale autorităților publice, Curtea reține că limitele exercitării lor sunt prevăzute în mod expres în Legea fundamentală. Examinând concepția legiuitorului constituant cu privire la exercitarea de către Parlament a atribuțiilor sale de legiferare prevăzute de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, se constată că, în cazul procedurii legislative de reexaminare a legii, acolo unde acesta a dorit, a stabilit în mod expres limitele reexaminării. Astfel, Constituția reglementează procedura legislativă de reexaminare a legii prin dispozițiile cuprinse la art. 77 alin. (2) și la cele ale art. 147 alin. (2). Aceste din urmă dispoziții se referă la reexaminarea unei legi sau a unor dispoziții legale a căror neconstituționalitate a fost constatată printr-o decizie a Curții Constituționale, pronunțată cu ocazia controlului de constituționalitate a priori, al cărei cuprins este următorul: "În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale".

Acest text limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională. Rezultă, așadar, că restricțiile referitoare la exercitarea competenței de sorginte constituțională trebuie să fie expres prevăzute de Constituție. Or, dispozițiile art. 77 alin. (2) din Constituție nu stabilesc, în mod expres, o limită de natură să aducă vreo restrângere a competenței Parlamentului cu privire la reluarea procesului legislativ, ca urmare a cererii de reexaminare formulată de Președintele României. O interpretare contrară a dispozițiilor constituționale anterior menționate ar avea semnificația adăugării la normele Constituției, ceea ce este inadmisibil, întrucât s-ar realiza, pe această cale, un act de revizuire a Legii fundamentale (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004).

În concluzie, Curtea constată că Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare respectă exigențele constituționale consacrate de art. 77 alin. (2) referitoare la posibilitatea Președintelui României de a cere, o singură dată, reexaminarea legii înainte de promulgare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 5 din Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, prin care se introduce art. 86 alin. 2^2, în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 22 mai 2013 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.