Decizia nr. 261/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Judecătoria Galați - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 7.814/233/2012, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 223D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Petrică Costache a depus note scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate satisfac cerințele procedurale și nu contravin drepturilor fundamentale ale părților în litigiu. Se face trimitere la practica în această materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7.814/233/2012, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației la executare formulate împotriva unei executări silite începute în baza unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu sunt constituționale în măsura în care dau posibilitatea organului constatator de a inversa ordinea modalităților de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, stabilită de legiuitor prin textul criticat. Astfel, potrivit prevederilor

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Se arată că, în practică, organele abilitate obișnuiesc să folosească, cu precădere, cea de a doua modalitate de comunicare prevăzută de lege, respectiv comunicarea prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, fără a face comunicarea, în prealabil, potrivit celei dintâi. Se susține că, chiar și în lipsa unei precizări exprese făcute de legiuitor în acest sens, dispozițiile

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

trebuie interpretate ca stabilind o ordine obligatorie a modalităților în care trebuie să fie îndeplinită procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. Se arată că o altă interpretare a dispozițiilor

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

este de natură a încălca accesul liber la justiție și dreptul la apărare. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011

prin care Curtea a statuat că textele criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la

art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 467 din 6 iunie 2006 . Se mai arată că situația reglementată prin textul criticat este diferită de cea analizată în

Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011 , invocată în susținerea excepției, întrucât

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

prevede comunicarea actelor de procedură prin publicitate, modalitate ce nu asigură, potrivit deciziei anterior citate, deplinul acces la justiție. Or, dispozițiile

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevăd afișarea la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 1.260 din 8 octombrie 2009 , nr. 858 din 18 octombrie 2012 și nr. 1.070 din 13 decembrie 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 . Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea constată, însă, că sunt criticate, în realitate, dispozițiile

art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care au următorul cuprins:

- Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. [...]".

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prin numeroase decizii, dintre care

Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 28 iunie 2006,

Decizia nr. 1.064 din 16 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 5 octombrie 2010,

Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, și

Decizia nr. 502 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 august 2012.

Astfel, prin

Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006 , Curtea a reținut că, în ceea ce privește comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, precum și a înștiințării de plată a amenzii corespunzătoare, regula generală este prevăzută de

art. 26 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

și constă în înmânarea lor direct contravenientului. Textul de lege dedus controlului de constituționalitate instituie o excepție de la această regulă, excepție aplicabilă situației în care contravenientul lipsește de la domiciliul sau, după caz, de la sediul său ori, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal. Curtea a statuat că nu se poate reține critica de neconstituționalitate privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 și 24 din Legea fundamentală, întrucât dispozițiile

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , referitoare la afișarea procesului-verbal, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului de acces liber la justiție. Curtea a observat că autorul excepției pleacă de la premisa că, în practică, există riscul să nu ia cunoștință de existența actului sancționator. Aceasta e însă doar o supoziție ce se întemeiază pe o simplă temere ipotetică potrivit căreia instrumentum probationis ar putea fi distrus sau furat. În realitate, afișarea, ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, satisface pe deplin cerințele procedurale care să asigure contravenientului exercitarea atât a dreptului de acces liber la justiție, cât și a dreptului de apărare. Mai mult, Curtea a reținut că, din modul în care a fost formulată excepția de neconstituționalitate, se desprinde concluzia că autorul acesteia nu critică textul de lege supus controlului pentru conținutul său, ci pentru ceea ce, în opinia sa, lipsește acestui text, problemă ce ține de procesul de legiferare, excedând sfera de competență a Curții Constituționale.

Prin

Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 , Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, acestuia îi sunt înmânate copia de pe procesul-verbal și înștiințarea de plată a amenzii, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal. Dacă contravenientul este absent sau refuză să semneze procesul-verbal, conform prevederilor art. 26 alin. (3) și art. 27 din aceeași ordonanță, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul ori la sediul contravenientului, în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Curtea a observat că sunt reglementate astfel două modalități tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare și prin poștă sau afișare. Rațiunea celei din urmă constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate, așa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării, potrivit art. 31 alin. (1) din același act normativ, care în acest caz va fi data primirii acesteia, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a face plângere. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunii contravenționale aplicate. Astfel, Curtea a constatat că prin dispozițiile

art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu le este îngrădit contravenienților accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil, nefiind astfel încălcate prevederile art. 21 din Constituție, și nici cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele arătate, în privința respectării ordinii modalităților de comunicare prevăzute la

art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , Curtea observă că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate.

Mai mult, Curtea reține faptul că textul criticat creează o situație juridică diferită de cea generată prin dispozițiile

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, constatate ca fiind neconstituționale prin

Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, la care instanța face trimitere. Astfel, în acest caz, nu este vorba despre folosirea, în mod discreționar, a modalității de comunicare prin afișare la sediul unei autorități publice sau pe o pagină de internet a unei astfel de instituții, care, printre altele, ar avea ca efect aducerea la cunoștința publicului a săvârșirii unei contravenții, și în privința căreia Curtea a reținut, inclusiv prin decizia anterior referită, că aceasta este o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective (a se vedea

Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, și

Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010). De asemenea, modalitățile de comunicare enumerate în textul criticat sunt echivalente ca eficacitate, iar realizarea lor poate fi cu ușurință controlată de către instanța de judecată și probată prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de către Judecătoria Galați - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 7.814/233/2012, și constată că dispozițiile

art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galați - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.