Lege · Parlamentul

Legea nr. 241/2013

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională

prezumat în vigoare

Data actului
17 iulie 2013
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 441 din 19 iulie 2013
Citat de
45 de acte
Citează
5 acte
Structură
2 articole · 3.094 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Decizii de neconstituționalitate 7

  • Decizia nr. 479/2014 23 septembrie 2014 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Lege…
  • Decizia nr. 651/2014 11 noiembrie 2014 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Lege…
  • Decizia nr. 711/2014 27 noiembrie 2014 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Lege…
  • Decizia nr. 177/2015 19 martie 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) d…
  • Decizia nr. 379/2015 26 mai 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Lege…
  • Decizia nr. 540/2015 14 iulie 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Lege…
  • Decizia nr. 652/2015 13 octombrie 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a G…

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

(1)

Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin

Legea nr. 165/2011 , cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

(2)

Plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

(3)

În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin. (1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, calculat conform alin. (1).

(4)

Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor

Legii nr. 119/2010

și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 , aprobată prin

Legea nr. 165/2011 , cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

Articolul 2

(1)

În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 , aprobată prin

Legea nr. 165/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(2)

Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile

art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU
București, 17 iulie 2013.
Nr. 241.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.