Decizia nr. 272/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, excepție ridicată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. în Dosarul nr. 8.170/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.593D/2012.

La apelul nominal răspund, pentru autoarea excepției, avocații Ana Diculescu-Șova și Simona Neagu, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocaților prezenți, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, susține că, deoarece

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

a fost deja aplicată, aceasta urmează să fie analizată în contextul ordinii juridice interne nu numai după denumire, ci și după conținut. De asemenea, având în vedere că în timpul procesului starea de fapt s-a schimbat, consideră că instanța de contencios constituțional trebuie să își extindă controlul de constituționalitate și asupra

Legii nr. 148/2013

prin care a fost aprobată

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010. Arată că inclusiv avizul Consiliului Legislativ menționează faptul că art. 51 și 52 din ordonanță cuprind o normă generică, potrivit căreia toți operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona unele sume la bugetul de stat, în timp ce art. 53 alin. (2) prevede în mod expres subiectele de drept cărora li se aplică aceste dispoziții, precum și sumele maxime ce pot fi donate, ceea ce imprimă acestei norme un caracter imperativ, nespecific actului de donație, act unilateral și cu titlu gratuit. Sursa veniturilor bugetare este legea, la aceasta adăugându-se convenția, care substituie consimțământul Societății Comerciale Fondul Proprietatea - S.A., încălcându-se, astfel, statul de drept. Domeniul rectificării bugetare este un domeniu specializat, legile bugetare neputând face obiectul delegării legislative. Astfel,

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

este viciată din punct de vedere constituțional, deoarece doar Parlamentul este în măsură să reglementeze sursa de venit a bugetului.

În continuare, avocații susțin că singurul temei care stă la baza donației efectuate de către Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș îl constituie

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 . Potrivit dreptului comun singurul mod de apropriere a patrimoniului unei societăți este prin plata de dividende, iar plata acestora trebuie realizată către toți acționarii. Oportunitatea distribuirii de dividende trebuie lăsată la latitudinea societății, iar dacă aceasta nu consideră necesar distribuirea de dividende, sumele respective trebuie folosite în scopul și spre beneficiul societății comerciale. Mai mult, criza economică nu poate constitui o justificare care să permită acționarului majoritar să își aproprieze din patrimoniul societății comerciale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că autoarea excepției de neconstituționalitate nu poate cere, în timpul dezbaterilor din ședința publică ori prin notele scrise depuse la dosar, extinderea obiectului excepției și nici nu poate invoca în fața Curții un alt temei constituțional. Așa fiind, extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate, precum și noile motive de neconstituționalitate invocate de avocații prezenți nu pot fi primite. În continuare, arată că textul de lege criticat nu este, în sine, neconstituțional. Dividendul reprezintă un drept de creanță ce intră sub protecția Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră că măsura dispusă prin textul de lege criticat reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate în ceea ce privește folosința bunurilor. Ingerința este legală, rezonabilă față de scopul urmărit, înscriindu-se în marja de apreciere a statului. În acest sens, face referire la Cauza Dumitru împotriva României. În final, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.170/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, excepție ridicată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. cu ocazia soluționării unei cauze de contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține următoarele:

Protecția constituțională a dreptului de proprietate este extinsă prin interpretarea art. 44 din Constituție în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Noțiunea de "bun" trebuie înțeleasă în sens extins și desemnează toate bunurile cu o valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Dividendele cuvenite acționarilor constituie un bun. În momentul în care societatea obține profit, fiecare asociat al ei are dreptul la un beneficiu - văzut ca un element patrimonial pozitiv care constă într-un câștig bănesc sau de altă natură (dar tot patrimonială), apt să determine creșterea avutului asociaților. Prin

art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 , Guvernul, cumulând atributele de putere legislativă, pe de o parte, și de persoană interesată în cauză, în virtutea calității sale de titular al dreptului de proprietate privată a statului, pe de altă parte, și-a încălcat obligațiile de a reglementa măsuri necesare apărării dreptului de proprietate al acționarilor minoritari împotriva încălcării de către alte subiecte de drept, legiferând prin art. 59 "discreția acționarului majoritar" de a efectua acte cu titlu gratuit. Curtea Constituțională a stabilit în numeroase decizii că "statul nu poate beneficia, cât privește bunurile care formează obiectul proprietății private, de o ocrotire juridică diferită de aceea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat". Or, prin textul

Ordonanței Guvernului nr. 18/2010 , statul beneficiază de o protecție sporită a proprietății sale în societățile în care deține participația majoritară la capitalul social, având putere de decizie totală asupra distribuirii profitului către el însuși, cu nesocotirea dreptului de proprietate al acționarilor minoritari. Regula de drept comun instituită pentru protecția proprietății private, constând în aceea că orice decizie de distribuire de dividende va profita în mod automat și obligatoriu tuturor acționarilor, proporțional cu cota lor de participare la capitalul social, a fost eludată în situația particulară prevăzută de

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 , aducându-se astfel o gravă atingere dreptului de proprietate al acționarilor minoritari.

Dispozițiile criticate legiferează dreptul statului de a diminua activele societăților în care acesta deține pachetul majoritar și de a "expropria" acționarii minoritari, prin efectuarea de donații, cu privire la care are putere discreționară de decizie și al căror beneficiar este în final tot el. Chiar dacă dispozițiile legale nu impun obligația, ci pretind a reglementa doar dreptul societății de a dona, acestea prezintă grave indicii de neconstituționalitate.

Textul

Ordonanței Guvernului nr. 18/2010

afectează, așadar, în mod substanțial/esențial dreptul de proprietate al acționarilor minoritari din societățile cu capital majoritar de stat, respectiv profitul obținut în urma desfășurării activității comerciale, asimilat, din punct de vedere al Constituției și Convenției Europene a Drepturilor Omului, proprietății private, creând astfel o discriminare între titularii dreptului de proprietate privată, respectiv între proprietatea privată a statului și cea a unei persoane private.

Totodată, prin instituirea dispozițiilor legale care creează cadrul acordării de donații de la societățile cu capital majoritar de stat către același stat, se aduce atingere libertății constituționale de exercitare a unei activități economice, în scopul obținerii de profit, fiind impusă acționarilor o voință străină de interesul societar. Art. 135 din Constituție trebuie interpretat în coroborare cu art. 45, consacrat libertății economice, în sensul garantării accesului la activitățile economice. Statul este, așadar, ținut să asigure o economie de piață, în care societățile comerciale, indiferent de forma lor de proprietate, își desfășoară activitatea pe baza principiilor economiei de piață și nu a economiei centralizate. Dispozițiile

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

creează premisele unei economii centralizate, constituind o simplă formă de colectare de resurse bugetare, ce încalcă principiile economiei de piață, impunând societăților cu capital majoritar de stat să distribuie profitul către stat, cu ignorarea intereselor acționarilor minoritari.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 328 din 24 ianuarie 2013 s-a solicitat instanței de judecată completarea încheierii cu opinia acesteia asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că, în conformitate cu regulile din dreptul comun în materia societăților comerciale, dispozițiile

art. 67 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 31/1990 , "dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii".

Din analiza argumentației prezentate rezultă că situația premisă pe care aceasta o are în vedere este că "hotărârea adunării generale de aprobare a donației are valența unei hotărâri de acordare de dividende" și că sumele la care fac referire dispozițiile legale criticate constituie întreg "profitul determinat", care, în virtutea acestor dispoziții legale, se atribuie în totalitate acționarului majoritar.

Or, aprecierea cu privire la corespondența dintre totalul sumelor neutilizate disponibile la data intrării în vigoare a

Ordonanței Guvernului nr. 18/2010 , respectiv la data donației, și sumele care au făcut obiectul aplicării dispozițiilor legale criticate constituie un aspect de strictă aplicare a legii. Prin urmare, în ceea ce privește obiectul donației, considerăm că există un dubiu rezonabil cu privire la faptul că, prin prevederile legale criticate, statul, întrunind calitatea de legiuitor cu aceea de acționar majoritar, ar fi impus donarea profitului, a dividendelor în sumă de 400 de milioane lei. Consideră că, potrivit dreptului comun, este posibilă operațiunea de donare către bugetul de stat din partea unui operator economic care are calitatea de acționar majoritar privat, în acest caz fiind incidente dispozițiile Codului civil în materie de donație. În același timp însă, marja de apreciere a acționarului majoritar cu privire la cuantumul concret al donației este limitată de principiul proporționalității, potrivit căruia toți acționarii trebuie să participe și la profit și la pierderi în mod proporțional cu cotele deținute. Or, în cazul de față, normele legale criticate nu impun donarea întregului profit, astfel încât să se poată susține argumentul că statul ar fi profitat de dubla sa calitate de legiuitor și de acționar pentru a impune distribuirea către sine a profitului.

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

nu a cuprins și garanții suplimentare privind ocrotirea proprietății acționarilor minoritari, deoarece aceștia se bucurau de toate garanțiile prevăzute de legislația în materie, potrivit dreptului comun, garanții care nu au fost înlăturate prin adoptarea actului normativ criticat. Facultatea de a dona sume la bugetul de stat putea fi utilizată numai cu respectarea limitei superioare de 400 milioane de lei. Această limită arată tocmai faptul că la utilizarea facultății de a dona erau incidente principiul proporționalității și celelalte principii din actul constitutiv și din dreptul comun.

Mai mult, limita respectivă este un indiciu concret al faptului că legiuitorul nu a intenționat să determine suma care trebuie donată, ci doar să se asigure că marja de apreciere a acționarului majoritar respectă drepturile acționarilor minoritari. Așadar, configurarea sumei concrete care urma să fie donată bugetului de stat este un act care depinde eminamente de voința societății, statul lăsând această opțiune deschisă, iar, în concret, suma urma să fie determinată, de la caz la caz, prin aplicarea ansamblului regulilor de drept incidente și nu doar a posibilității de a dona.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010, cu următorul conținut:

- Art. 59: "(1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona la bugetul de stat, în cursul anului 2010, sume neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, aferente anilor precedenți, reprezentând surse proprii de finanțare, constituite din profitul anilor precedenți, din sume rezultate din vânzarea activelor, din vânzarea participațiilor deținute la filiale, precum și sume din cota de 35%, potrivit

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 168/1998

privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare dezvoltării și modernizării producției de țiței și gaze naturale, rafinării, transportului și distribuției petroliere, cu modificările ulterioare.

(2) Cu sumele donate potrivit alin. (1) se diminuează capitalurile proprii.";

- Art. 60: "(1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona sume la bugetul de stat în cursul anului 2010, altele decât cele prevăzute la art. 59, fără ca aceasta să conducă la înregistrarea de rezultate financiare negative.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt deductibile la calculul profitului impozabil și vor fi reflectate în mod corespunzător în bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici prevăzuți la alin. (1).

(3) Se mandatează reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor să modifice în mod corespunzător bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat.";

- Art. 61: "(1) Sumele prevăzute la art. 59 și 60 se virează într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat deschis la unitățile Trezoreriei Statului în a căror rază teritorială operatorii economici cu capital majoritar de stat sunt luați în evidența fiscală, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora.

(2) Prevederile art. 59 și 60 se pot aplica și Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» - S.A. în limita sumei de 400 milioane lei, Societății Naționale de Gaze Naturale «Romgaz» - S.A. Mediaș în limita sumei de 400 milioane lei și Companiei Naționale «Loteria Română» - S.A. în limita sumei de 74 milioane lei."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) referitor la economia României. De asemenea, invocă și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I.

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010.

La data de 30 noiembrie 2010, Adunarea Generală a Acționarilor Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș, prin Hotărârea nr. 12/2010, a aprobat cu majoritate de voturi (32.560.984 voturi pentru - corespunzătoare acțiunilor deținute de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și 5.742.854 voturi împotrivă - corespunzătoare acțiunilor deținute de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A.) efectuarea unei donații, în conformitate cu dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 18/2010 , de 400 milioane lei, cu respectarea prevederilor Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 14 din 26 noiembrie 2010. Prin aceeași hotărâre s-a stabilit diminuarea capitalurilor proprii cu sumele donate.

La data de 7 decembrie 2010 a fost încheiat contractul de donație între Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin cererea de chemare în judecată din 2 decembrie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Societății Naționale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș nr. 12/2010 prin care a fost aprobată donația de 400 milioane lei către statul român.

Prin Sentința comercială nr. 146/CC, pronunțată în ședința din 19 ianuarie 2011, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea formulată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. privind anularea Hotărârii nr. 12/2010.

La data de 11 aprilie 2011, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a formulat recurs împotriva Sentinței comerciale nr. 146/CC din 19 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ. Prin Decizia comercială nr. 715/2011, pronunțată în ședința din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția comercială a respins recursul formulat.

La data de 13 martie 2011, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei comerciale nr. 715/2011, prin care s-a solicitat anularea deciziei atacate și, în urma rejudecării recursului, admiterea acestuia și modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. La dosar, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 și

art. 61 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010.

Prin Decizia nr. 1.388/2011, pronunțată în ședința din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, reținând că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă deoarece nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată, fiind vorba despre o contestație în anulare, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin aceeași decizie, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă a respins contestația în anulare formulată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A.

Împotriva capătului referitor la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și sesizarea instanței de contencios constituțional.

Prin Decizia nr. 3.321, pronunțată în ședința din 11 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a respins recursul formulat de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A., reținând că soluția primei instanțe a fost corectă.

Ulterior, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a formulat o cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de prevederile

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții.

Prin Încheierea din 11 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.170/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, care face obiectul prezentului dosar.

II. Conform Adresei înregistrate la Curtea Constituțională cu nr. 681 din 18 februarie 2013, Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș a comunicat că în anul 2010 a plătit dividendele cuvenite acționarilor, iar sursa fondurilor donate statului în baza dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/2010

a fost reprezentată de fondul de dezvoltare al societății, constituit din profitul net al anilor anteriori.

III. Potrivit dispozițiilor cuprinse în

art. 2 și 3 din titlul VII din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. este acea entitate destinată realizării plății prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada de referință prevăzută la art. 1 alin. (1) din titlul VII al aceleiași legi și a celor aferente pretențiilor rezultate din aplicarea

art. 32 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și funcționează ca un organism de plasament colectiv, sub forma unei societăți de investiții de tip închis, cu personalitate juridică.

De asemenea,

Hotărârea Guvernului nr. 1.481/2005

privind înființarea Societății Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A., cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 1 că se înființează Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. de la data înregistrării în registrul comerțului, organism de plasament colectiv, sub formă de societate de investiții de tip închis.

Totodată, potrivit

art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.481/2005 , "capitalul social inițial al Societății Comerciale «Fondul Proprietatea» - S.A. la înființare este constituit din activele prevăzute la

art. 9 alin. (1) lit. a)-e) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , cu modificările ulterioare".

Dispozițiile titlului VII

art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 247/2005

menționează că, la constituire, capitalul social inițial al Fondului Proprietatea va fi format din acțiunile deținute de Ministerul Finanțelor Publice la diverse societăți comerciale, conform anexei; iar anexa prevede că de la Ministerul Economiei și Comerțului și OPSPI se va transfera 15% din participația la Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A.

Prin efectul

Legii nr. 247/2005

și

Hotărârii Guvernului nr. 1.481/2005 , Fondul Proprietatea a devenit proprietarul de drept al acțiunilor care, potrivit dispozițiilor speciale, au constituit capitalul social inițial al fondului. Astfel, Fondul Proprietatea a dobândit calitatea de acționar la Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. și, în consecință, dreptul la dividende conform

art. 67 din Legea nr. 31/1990 , potrivit cotei de participare la capitalul social.

IV. În ceea ce privește solicitarea avocaților autoarei excepției de a extinde atât obiectul excepției de neconstituționalitate, cât și critica de neconstituționalitate, Curtea constată că această solicitare nu poate fi primită. Astfel, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)", iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (...)". Cadrul procesual specific al excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția. Prin urmare, în fața Curții Constituționale obiectul excepției nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în fața Curții de către o parte, excedează cadrului stabilit prin

Legea nr. 47/1992 . În acest sens Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 528 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012.

De asemenea, temeiurile excepției de neconstituționalitate sunt cele precizate prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepției decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de

Legea nr. 47/1992 . De altfel, jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că invocarea în fața Curții, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 10 alin. (2) și

art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 . A se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Așa fiind, Curtea se va pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost formulată în fața instanței de judecată.

V. În continuare, în ceea ce privește distribuirea profitului la sfârșitul exercițiului financiar, Curtea reține că aceasta se face în mod diferit, în funcție de participarea statului la capitalul social al societății comerciale.

În privința societăților cu capital majoritar de stat, repartizarea profitului și plata dividendelor sunt reglementate prin

Ordonanța Guvernului nr. 64/2001

privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome. Întrucât dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 64/2001

au incidență exclusiv asupra anumitor entități comerciale astfel cum sunt ele enumerate în titlul ordonanței, este evident caracterul de lege specială al acestui act normativ, precum și caracterul imperativ al prevederilor acestuia. Așa fiind, prin convenția părților nu se pot institui clauze derogatorii de la repartizarea profitului, astfel cum este reglementat prin dispozițiile ordonanței.

Astfel, în cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cum este și cazul societății comerciale care a efectuat donația,

Ordonanța Guvernului nr. 64/2001

stabilește o ordine obligatorie ce trebuie respectată, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit repartizându-se pe următoarele destinații (dacă prin legi speciale nu se prevede altfel):

1. rezerve legale;

2. alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege;

3. acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;

4. constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plății dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente acestor împrumuturi externe;

5. alte repartizări prevăzute de lege.

După deducerea acestor sume, profitul rămas se repartizează pe următoarele destinații:

1. participarea salariaților la profit, în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic, în exercițiul financiar de referință;

2. minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; pentru exercițiul financiar al anului 2010 acest cuantum a fost de minimum 90%;

3. profitul rămas nerepartizat se repartizează la alte rezerve și constituie sursa proprie de finanțare.

Curtea observă că principala critică a autoarei excepției pleacă de la premisa că, în cazul în care donația efectuată de Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. nu sar fi realizat, din această sumă s-ar fi plătit dividende acționarilor. Autoarea excepției ajunge, astfel, la concluzia că prin efectuarea donației această sumă nu s-a mai putut constitui în dividende, drept pentru care dreptul său de proprietate a fost încălcat.

Potrivit

art. 7 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, dividendul reprezintă "o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică".

Curtea constată că autoarea excepției face abstracție de faptul că pentru exercițiul financiar al anului 2010 au fost plătite dividende, iar sursa donației către stat a fost reprezentată de fondul de dezvoltare al societății, care nu constituia baza pentru plata unor eventuale dividende.

Pe de altă parte, autoarea excepției nu ține cont de faptul că pentru societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, dividendele se repartizează din profitul rămas după deducerea sumelor pentru destinațiile prevăzute la

art. 1 alin. (1) lit. a), b), c), c1) și d) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 . Nivelul dividendelor este stabilit de Adunarea Generală a Acționarilor, care aprobă bilanțul contabil, contul de profit și pierderi și constată existența sumelor ce urmează a fi distribuite.

Curtea reține că, din perspectivă constituțională și legală, nu se poate vorbi de un drept absolut la dividende care să se constituie într-un drept de creanță al acționarului, legislația în vigoare referitoare la acest domeniu nereglementând o periodicitate obligatorie a plății acestora.

Numai din momentul individualizării din beneficii a dividendelor cuvenite acționarilor, dreptul acționarilor asupra acestora devine nu doar un drept social, ci un drept de creanță individual, cu toate consecințele care decurg din acest fapt. În lipsa unei hotărâri a adunării generale a societății comerciale prin care să se stabilească dreptul cuvenit fiecărui acționar cu privire la dividende, dreptul de creanță al acestora nu s-a născut.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție se aplică doar bunurilor actuale (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 50, și Hotărârea din 11 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 64), Convenția negarantând dreptul de a dobândi bunuri [Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35(b). O persoană care denunță o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale trebuie, în primul rând, să demonstreze existența unui astfel de drept (Hotărârea din 26 ianuarie 2005, pronunțată în Cauza Pistorova împotriva Cehiei, paragraful 38, și Hotărârea din 11 decembrie 2006, pronunțată în Cauza Zhigalev împotriva Rusiei, paragraful 131).

Atunci când interesul patrimonial în cauză îl constituie o creanță, acesta nu poate fi considerat "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmat de jurisprudența constantă a instanțelor (Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Plechanow împotriva Poloniei, paragraful 83, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94, și Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței, paragraful 68). Raportat la speța de față, Curtea constată că nu există o bază în dreptul intern care să determine nașterea automată în favoarea acționarilor a unui drept de creanță asupra dividendelor și nici o jurisprudență constantă a instanțelor interne în sensul respectiv. Din contră, instanțele au statuat că dreptul la dividende se naște în momentul în care adunarea generală stabilește printr-o hotărâre cu privire la dividende (în acest sens, cu titlu exemplificativ: Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială - Decizia nr. 2.182 din 22 iunie 2004 și Decizia nr. 2.172 din 9 aprilie 2003, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială - Sentința nr. 2.210 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială - Decizia nr. 81 R din 19 ianuarie 2007).

Totodată, veniturile viitoare nu reprezintă "bunuri" decât atunci când au fost obținute sau când există o creanță care poate fi apărată în justiție [Hotărârea din 25 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Ian Edgar (Liverpool) Ltd împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 6 februarie 2003, pronunțată în Cauza Wendenburg împotriva Germaniei, Hotărârea din 11 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Levanen și alții împotriva Finlandei, și Hotărârea din 11 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 64].

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că autoarea excepției nu se poate prevala de existența unui drept de proprietate actual, neputând astfel invoca încălcarea acestuia prin dispozițiile criticate.

VI. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile criticate legiferează dreptul statului de a diminua activele societăților în care acesta deține pachetul majoritar și de a "expropria" acționarii minoritari, prin efectuarea de donații, determinând o afectare substanțială a dreptului de proprietate al acestora din urmă, Curtea observă că dispozițiile criticate nu trebuie considerate ca "o privare de bunuri", ci, mai degrabă, ca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor autoarei excepției de neconstituționalitate, în sensul primei teze din articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea constată că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și că aceasta urmărea un scop de utilitate publică, și anume menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice ale statului care, la aceea dată, se confrunta cu o situație de criză economică.

Astfel, ordonanța criticată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010, intervenind într-un context mai larg în care au fost adoptate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei naționale.

Curtea observă că Guvernul, la data de 7 iunie 2010, și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum și asupra proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de măsuri, afectând nivelul veniturilor populației, cu consecințe directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însoțit și de alte acte normative, precum ordonanța criticată, adoptate în scopul limitării efectelor măsurilor de austeritate asupra populației. Referitor la aspectele legate de criza economică, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reținut că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Prin

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a constatat că actul normativ criticat în cauza respectivă a fost adoptat în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar și neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară și energică. În același context, Curtea, prin

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, a constatat că situația de criză financiară mondială afectează, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.

În legătură cu acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat faptul că, "începând cu 2009, România a trebuit să facă față unei grave crize economice și financiare". [Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României (Cererea nr. 57.265/08), paragraful 48]

În continuare, Curtea reține că orice ingerință în dreptul la proprietate poate fi justificată numai de o cauză de utilitate publică sau interes general.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este "de utilitate publică". În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Prin urmare, beneficiază, în această privință, de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii asupra cărora funcționează garanțiile convenției. În plus, noțiunea de "utilitate publică" este o noțiune amplă în sine. În special, decizia de a adopta legi care se referă la echilibrul între cheltuielile și veniturile bugetare ale statului implică, în mod normal, examinarea unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil [Hotărârea din 12 februarie 2013, pronunțată în Cauza Zvolsky și Zvolska împotriva Republicii Cehe, paragraful 67, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererile nr. 44.232/11 și 44.605/11), paragraful 19].

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererile nr. 44.232/11 și 44.605/11), paragraful 18, Decizia din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (Cererea nr. 13.902/11), paragraful 21, Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României (Cererea nr. 57.265/08), paragraful 47].

Totodată, astfel cum a statuat și instanța europeană, o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură prin care o persoană este privată de proprietatea sa. Curtea, controlând totodată respectarea acestei cerințe, îi recunoaște statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalitățile de punere în aplicare, cât și pentru a hotărî dacă consecințele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză. [Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererile nr. 44.232/11 și 44.605/11), paragraful 20].

În lumina celor statuate de instanța europeană, Curtea constată că măsura criticată nu este arbitrară, ea vizează toți operatorii economici cu capital majoritar de stat, aceasta putând fi aplicată și de Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., de Societatea Națională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaș și de Compania Națională "Loteria Română" - S.A.

De asemenea, Curtea remarcă că opțiunea legislativă criticată face parte dintr-un ansamblu de măsuri adoptate de către statul român cu scopul de a atenua efectele unei stări de criză economică generalizată. O atare măsură s-a materializat, de exemplu, în reducerea cu 25% a salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare a unor categorii de personal din sectorul bugetar prin

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Astfel, Curtea reține că măsura criticată de autoarea excepției de neconstituționalitate se înscrie în limitele marjei de apreciere a statului, permițând menținerea unui echilibru just între interesele în cauză.

VII. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 135 alin. (1) și (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 45, Curtea constată că nici această critică nu poate fi reținută.

Prin

Decizia nr. 566 din 20 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, Curtea a statuat că dispozițiile art. 135 din Constituție privind "Economia" trebuie interpretate sistematic și prin luarea în considerare a finalității lor, fără a se absolutiza una dintre obligațiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol, până la înlăturarea celorlalte obligații la fel de importante. Astfel, prevederile constituționale ale art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu cele ale alin. (2) lit. b) al aceluiași articol, care prevăd obligația statului de a proteja interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

Mai mult, Curtea consideră că în analiza constituționalității măsurii adoptate prin

Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

nu trebuie să se facă abstracție de contextul adoptării ordonanței, astfel cum acesta a fost prezentat anterior.

Pronunțând

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , precitată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora statul are obligația să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, se traduc prin obligația constituțională a statului de a veghea la protejarea intereselor sus-menționate în vederea asigurării stabilității sale economice și financiare. În continuare, Curtea a statuat că drepturile fundamentale consacrate prin Constituție nu au o existență abstractă, ele exercitându-se în corelare și coroborare cu celelalte prevederi constituționale. Această interdependență funcțională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât și conținutul material concret al acestora. A nu lua în considerare prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție ar echivala cu convertirea unor drepturi esențialmente normative de natură constituțională în concepte filosofice abstracte. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt influențate de principiile de bază care călăuzesc însăși existența statului, iar conținutul lor normativ ține cont de această situație. Desigur, numai Curtea Constituțională este cea competentă să aprecieze asupra acestui conținut, întrucât este garantul supremației Constituției și unica autoritate de jurisdicție constituțională din România [a se vedea în acest sens art. 142 alin. (1) din Constituție, precum și

art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 ]. De asemenea, conținutul drepturilor și libertăților fundamentale astfel stabilit determină însuși nivelul de protecție pe care Constituția îl garantează acestora.

Astfel, în cazul de față, rațiunea pe care actul normativ se întemeiază face ca reglementarea legală dedusă controlului de constituționalitate să ofere cadrul juridic necesar protejării intereselor naționale în activitatea economică și financiară, în concordanță cu exigența prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. în Dosarul nr. 8.170/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 59-61 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.