Decizia nr. 347/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Teodor Feier în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1 al Tribunalului Arad - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 125D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și menținerea jurisprudenței Curții în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1, Tribunalul Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Teodor Feier cu prilejul judecării recursului formulat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată este neconstituțională, deoarece nu îi permite formularea unei căi de atac împotriva încheierii de ședință prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei, în acest mod nebeneficiind de un tratament egal în fața legii.

De altfel, mai susține că apare ca nefondată și nelegală limitarea la exercitarea unei căi de atac prin raportarea la soluția dată în aprecierea asupra cererii de suspendare a judecății.

Tribunalul Arad - Secția civilă consideră că dispoziția legală criticată nu încalcă niciun principiu constituțional. Legiuitorul conferă expres dreptul la recurs numai în cazul în care instanța dispune prin încheiere suspendarea judecării procesului ori respingerea cererii de repunere pe rol, opțiunea judecătorului fiind cât se poate de firească, deoarece ambele soluții tind a prelungi durata procesului, în condițiile în care necesitatea soluționării cu celeritate este consacrată indirect de norme europene, constituționale ori organice. Astfel, instanța constată că instituția suspendării judecării cauzei reprezintă un incident procedural de natură să conducă la prelungirea ori tergiversarea procedurii, motiv pentru care se explică rațiunea instituirii unei căi de atac împotriva unei astfel de măsuri ce vine în contradicție cu principiile enunțate, tocmai pentru ca temeinicia și legalitatea unei astfel de măsuri contrare celerității procesului să fie analizată și de o instanță superioară în condiții de contradictorialitate. Or, invocând lipsa unui drept la recurs împotriva încheierii prin care se respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, partea invocă în mod implicit dreptul său de a obține suspendarea unui proces, drept care nu este recunoscut prin nicio normă juridică în vigoare și care ar fi oricum contrar principiilor enunțate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat cuprinzând norme speciale de procedură, derogatorii de la dreptul comun, impuse de specificul domeniului reglementat și adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale consacrate prin art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Mai arată că regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat și reținut de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2007 ,

Decizia nr. 858 din 9 octombrie 2007

și Decizia nr. 932 din 18 octombrie 2007.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea autorului excepției rezultă, însă, că susținerile de neconstituționalitate formulate vizează, în realitate, art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, text asupra căruia Curtea Constituțională urmează a se pronunța.

Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională reține următoarele:

I. Soluția legislativă reglementată prin art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 se regăsește la art. 414 alin. (2) din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunțării prezentei decizii.

Curtea observă că în conformitate cu prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". În aceste condiții, având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a reținut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunțe asupra prevederilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, dat fiind faptul că litigiul din fața Tribunalului Arad a fost început anterior noului cod de procedură civilă.

II. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, constatându-se constituționalitatea acestora. În acest sens sunt

Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002,

Decizia nr. 224 din 3 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003,

Decizia nr. 117 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, și

Decizia nr. 293 din 23 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013.

Prin deciziile menționate, instanța constituțională a reținut că textul legal criticat nu conține nicio dispoziție discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Astfel, nu se poate reține nicio încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție.

Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituție, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie reglementarea de drept comun în materie.

Astfel, din analiza textului de lege criticat rezultă că încheierile de respingere și, respectiv, cele de admitere ale cererilor de suspendare a cursului judecării procesului au efecte diferite. Dacă, în primul caz, cursul judecății nu se întrerupe, în cel de-al doilea efectul constă în suspendarea judecării procesului cel puțin până la soluționarea căii de atac formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea. Ceea ce diferă este numai momentul în care poate fi exercitată calea de atac. Împotriva încheierilor de respingere a cererii de suspendare se poate face apel odată cu fondul, potrivit art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, iar împotriva încheierilor prin care s-a dispus suspendarea se poate face recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Diferența de tratament juridic în cele două cazuri rezultă din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere și, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecării procesului. Astfel, potrivit art. 244 din Codul de procedură civilă din 1865, măsura suspendării este lăsată la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existența unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs sau atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Cu toate acestea, art. 244 din Codul de procedură civilă din 1865 nu are un caracter imperativ, instanța având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecării procesului.

Prin urmare, caracterul rațional și obiectiv al diferenței de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 rezultă din grija legiuitorului de a nu se întârzia judecarea cauzei, prin judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare. Astfel, în caz de suspendare, judecarea cauzei respective poate dura foarte mult, însă în situația respingerii suspendării, judecarea cauzei continuă.

Mai mult, Curtea reține faptul că reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a căilor de atac, se stabilește prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Teodor Feier în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1 al Tribunalului Arad - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.