Decizia nr. 357/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Are ca temei 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gheorghe Nițu în Dosarul nr. 4.576/204/2011 al Judecătoriei Câmpina. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 285D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 15 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.576/204/2011, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gheorghe Nițu cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, potrivit art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, și nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, dreptul la proprietate privată este garantat. Apreciază ca fiind neconstituțională posibilitatea conferită de art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă creditorului unui coproprietar sau codevălmaș de a solicita partajarea doar a imobilului asupra căruia debitorul are un drept indiviz, fără a partaja și sarcinile care poartă asupra acestuia și care fac obiectul publicității conferite de înscrierea lor în cartea funciară. În continuare, consideră că prin obligația de a timbra cererea reconvențională se aduce atât o atingere a dreptului la proprietate, cât și a dreptului la un proces echitabil.
Judecătoria Câmpina apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește dispozițiile
art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997 , consideră că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție, plata taxelor și a impozitelor reprezentând o obligație constituțională a cetățenilor conform art. 56 alin. (1) din Constituție. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. Referitor la dispozițiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciază că acestea nu contravin textelor constituționale ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, întrucât împărțeala pe care o instituie, ca o condiție prealabilă imperativă a realizării creanței față de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecție a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor față de creditorul urmăritor. Mai mult, ar fi de neconceput ca deținerea în coproprietate a unui bun să fie convertită într-un fine de neurmărire a acestuia, de vreme ce acesta aparține unui debitor rău platnic, care nu înțelege să își execute voluntar obligația asumată constituită într-o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la
Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, prin care Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În ceea ce privește dispozițiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că, prin
Deciziile nr. 921 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007, și nr. 671 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011, Curtea Constituțională a reținut că, departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituție, reglementarea legală dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărțeala pe care o instituie, ca o condiție prealabilă imperativă a realizării creanței față de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecție a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor față de creditorul urmăritor.
Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile
art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997 , apreciază că sunt incidente considerentele
Deciziilor nr. 1.613/2010 , nr. 197/2012, nr. 648/2012 și nr. 821/2012, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate cu o motivare asemănătoare. În ceea ce privește dispozițiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută vreo contrarietate între aceste dispoziții și prevederile constituționale invocate. În continuare, arată că din examinarea excepției de neconstituționalitate a art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă rezultă că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci tinde la modificarea dispozițiilor de lege criticate în sensul reglementării posibilității creditorului unui coproprietar sau codevălmaș de a cere și partajarea sarcinilor care poartă asupra imobilului asupra căruia debitorul său are un drept indiviz. Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță "numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, și ale art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, cu următorul conținut:
-
Articolul 3
lit. c) din Legea nr. 146/1997 : "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
c)cereri pentru: [...]
- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile."
- Art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: "Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora."
Potrivit
art. 58 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, se abrogă
Legea nr. 146/1997 . De asemenea, potrivit art. 55 din ordonanța de urgență, "pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".
Totodată, în ceea ce privește dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, Curtea constată că acestea au fost, de asemenea, abrogate prin
art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
privind Codul de procedură civilă. Cu toate acestea, potrivit art. 3 din legea mai sus menționată, "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", iar "Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată".
Astfel, Curtea constată că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc efecte juridice fiind în continuare aplicabile cauzei, instanța de contencios constituțional având competența, potrivit
Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, de a controla constituționalitatea dispozițiilor legale criticate.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor
art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 , constatând că acestea sunt constituționale. Astfel, Curtea, prin
Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, și Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.
De asemenea, Curtea reține că și asupra dispozițiilor art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 s-a pronunțat, statuând că acestea sunt constituționale. În acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 671 din 31 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011,
Decizia nr. 921 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007,
Decizia nr. 527 din 25 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 18 ianuarie 2005.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat, în esență, că, departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituție și celor ale Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, reglementarea legală dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărțeala pe care o instituie, ca o condiție prealabilă imperativă a realizării creanței față de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecție a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor față de creditorul urmăritor.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Distinct de cele reținute mai sus, referitor la susținerea potrivit căreia creditorul unui coproprietar sau codevălmaș ar trebui să solicite și partajarea sarcinilor care poartă asupra bunului, iar nu doar partajarea imobilului, Curtea constată că aceasta nu poate fi convertită într-un motiv de neconstituționalitate.
În cazul reglementat de art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, creditorii urmăresc înlăturarea unui impediment la executare, partajul bunurilor profitându-le acestora în sens procesual, tocmai pentru a putea pune în aplicare titlul executoriu de care beneficiază.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Nițu în Dosarul nr. 4.576/204/2011 al Judecătoriei Câmpina și constată că dispozițiile
art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.