Decizia nr. 871/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Adrian Filer și Gheorghe Uscatu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.433D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 decembrie 2015, în prezența avocatului autorilor excepției și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , în vederea depunerii de concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 10 decembrie 2015, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din data de 24 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.370/97/2013, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Adrian Filer și Gheorghe Uscatu, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul criticat incriminează ca infracțiune fapta unei persoane săvârșită în modalitățile reglementate la

art. 9 alin. 1 lit. a)-g) din Legea nr. 241/2005

în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Totodată, legea care incriminează fapta ca infracțiune face trimitere în mod expres la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală în ceea ce privește noțiunea de obligații fiscale. Cu toate acestea, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală nu indică expresis verbis în cuprinsul lor care sunt obligațiile fiscale ce intră în sfera penalului, mai precis ce ar putea face obiectul incriminării de la

art. 9 din Legea nr. 241/2005 . Astfel, susțin autorii excepției, prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate, deoarece din modul de definire a infracțiunii nu poate fi determinată cu exactitate noțiunea de obligații fiscale, așa încât o persoană nu poate să își dea seama dacă acțiunea sau inacțiunea sa intră sub incidența normei penale.

5. În continuare, autorii excepției arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă. În ciuda acestei prevederi constituționale, legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, fără ca prin conținutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, ceea ce determină lipsa de previzibilitate și accesibilitate a textului criticat.

6. Tribunalul Hunedoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului arată că sediul materiei obligațiilor fiscale ale contribuabililor este constituit din Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, în timp ce sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații constituie infracțiune, ce face obiectul

Legii nr. 241/2005 . Totodată, arată că, în vederea înțelegerii și îndeplinirii acestor obligații, contribuabilii - persoane fizice și juridice - au la dispoziție serviciile de asistență din cadrul organelor fiscale și pot apela la consultanți fiscali. În plus, chiar textul criticat menționează la alin. (1) lit. a)-g), în concret, faptele incriminate. Cât privește critica potrivit căreia textul criticat contravine principiului previzibilității normei juridice, arată că, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut în mod constant că previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la consiliere de specialitate pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispozițiile criticate au următorul conținut: "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani."

12. În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie și art. 23 alin. (12) potrivit cărora o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție.

14. Având în vedere jurisprudența proprie și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe, poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.

15. Referitor la dispozițiile de lege criticate, Curtea observă că, potrivit acestora, constituie infracțiune de evaziune fiscală săvârșirea faptelor în modalitățile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) al

art. 9 din Legea nr. 241/2005 , sub aspectul laturii subiective presupunând intenția directă calificată prin scop, și anume sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în

art. 2 din Legea nr. 241/2005 , în înțelesul legii, expresia "obligații fiscale" se referă la obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală.

16. Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal, "codul stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din același act normativ", precizându-se și contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Astfel, Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă și contribuție, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare și termenele legale.

17. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin obligații fiscale, în sensul acestui cod, se înțelege: obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii; obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

18. De asemenea, Curtea observă că termenul de "obligație fiscală" este definit și în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, care, potrivit art. 353, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Astfel, obligația fiscală reprezintă obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală și obligația fiscală accesorie. Totodată, potrivit art. 1 pct. 28 și 29 din același act normativ, obligația fiscală principală reprezintă obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege, iar obligația fiscală accesorie este definită ca fiind obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor aferente unor obligații fiscale principale. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal din 8 septembrie 2015, care potrivit art. 501 intră în vigoare la 1 ianuarie 2016, acesta stabilește cadrul legal privind impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din același act normativ, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj și fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată a acestora.

19. În acest context Curtea reține că, prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , precitată, a statuat că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune [ art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [ art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000 ], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeași forță juridică.

20. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin

Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reținut că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative. Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text.

21. Plecând de la aceste premise, Curtea apreciază că sintagma "obligații fiscale" prevăzută de

art. 9 din Legea nr. 241/2005

este clar definită de lege, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

22. În sensul celor expuse anterior s-a pronunțat Curtea prin

Decizia nr. 817 din 24 noiembrie 2015 , nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii. Astfel, Curtea apreciază că atât considerentele, cât și soluția din această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenței sale.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Filer și Gheorghe Uscatu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 decembrie 2015.