Decizia nr. 891/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale

art. 33 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Doina Maxim în Dosarul nr. 32.761/3/2014/a1 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 512D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, doamna avocat Mirela Dojană, din cadrul Baroului București, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa părții Municipiul București, citat prin Primarul general. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia, reiterând cele susținute prin intermediul motivării scrise a excepției, precizând însă că înțelege să nu mai facă referire la raportarea criticii la cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 , ci doar la prevederile art. 16, 21 și 53 din Legea fundamentală.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, considerând că se critică modul în care legiuitorul soluționează anumite probleme de drept, în care este reglementată problema de drept în materie, în concret. Precizează că este vorba despre situații juridice distincte, care au soluții legislative diferențiate. Apreciază că prin textele de lege criticate nu este încălcat principiul egalității în fața legii și nici nu este îngrădit accesul liber la justiție, care nu este un drept absolut.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 124A din 4 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 32.761/3/2014/a1, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale

art. 33 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Doina Maxim în Dosarul nr. 32.761/3/2014 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă având ca obiect cererea de obligare a Municipiului București, prin Primarul general, la soluționarea unei notificări formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Curtea Constituțională a fost sesizată prin decizia prin care Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a admis recursul formulat împotriva încheierii prin care Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor menționate din

Legea nr. 165/2013 .

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile legale prin care unitățile deținătoare ale imobilelor ce fac obiectul

Legii nr. 10/2001

sunt repuse în termenul de soluționare a notificărilor, în sensul de a li se mai acorda un nou termen în funcție de numărul de notificări pe care le mai au de soluționat, sunt neconstituționale. Precizează că persoanelor care aveau înregistrate dosare pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

nu li se aplică aceste texte, ca urmare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014 . În schimb, față de cei care au introdus acțiunea după acest moment, se invocă excepția prematurității cererii. Aceasta constituie o încălcare a principiului egalității în fața legii în ce privește persoanele îndreptățite în temeiul

Legii nr. 10/2001 . Arată că introducerea unei acțiuni în justiție pentru obligarea unității deținătoare să soluționeze notificarea nu reprezintă o obligație legală, ci fiecare persoană, în funcție de diligența sa, urmează să formuleze o astfel de acțiune. Ca atare, nu se poate justifica sancționarea acestor persoane pentru faptul că nu aveau la momentul intrării în vigoare a legii o astfel de acțiune introdusă pe rolul instanțelor. Consideră că, în lipsa dosarelor de fond din care să rezulte că acțiunile au fost introduse după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , Curtea Constituțională nu era învestită cu constatarea constituționalității sau neconstituționalității aplicării acestor termene prevăzute la

art. 33 din lege persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001

care nu aveau dosare pe rol, astfel că aceasta nu se putea pronunța în condițiile nesesizării sale. Mai arată că, în motivarea

Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 , nu se face nicio referire la cei care au înregistrat dosarele după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , mai exact, nu se precizează de ce legea este constituțională în ceea ce îi privește, atâta vreme cât și ei aveau un drept la acțiune care a fost înfrânt, invalidat, prin reglementări neconstituționale. În consecință, susține că prevederile art. 4 și art. 33 coroborate, în interpretarea dată acestora de către Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 , încalcă principiul egalității în fața legii a cetățenilor aparținând aceleiași categorii, și anume persoane îndreptățite în temeiul

Legii nr. 10/2001 . Arată că se încalcă și accesul liber la justiție față de faptul că, după expirarea termenului de 60 de zile de la depunerea notificării, instituit de

art. 25-26 din Legea nr. 10/2001 , persoanelor îndreptățite li s-a născut deja dreptul la acțiune în ceea ce privește obligarea unității deținătoare de a soluționa notificarea. Precizează că, după ce a fost actual timp de peste 10 ani, acest drept a devenit prematur prin efectul

Legii nr. 165/2013 . Susține că această îngrădire a accesului la justiție nu era necesară și nici proporțională cu situația care a determinat-o, nefiind întrunite niciuna din condițiile art. 53 din Constituție.

7. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că persoanele care au introdus cererile de chemare în judecată înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013

nu se află în aceeași situație cu cele care au introdus acțiunile după această dată, astfel că nu se încalcă principiul egalității în fața legii. Nu este îngrădit accesul liber la justiție, acesta nefiind un drept absolut, ci putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată, în esență, că soluția legislativă criticată, instituită prin

art. 33 din Legea nr. 165/2013 , se înscrie în rațiunea pentru care legea a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficiență procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Mai consideră că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură a aduce atingere accesului liber la justiție, iar persoanele îndreptățite pot beneficia de toate garanțiile unui proces echitabil în măsura în care cererea de chemare în judecată este formulată cu respectarea noilor termene legale prevăzute de

Legea nr. 165/2013 . Precizează că intervenția unui act normativ nou prin care legiuitorul a înțeles să modifice procedura de soluționare a notificărilor, fără a suprima dreptul persoanelor îndreptățite de a se adresa instanței de judecată, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 4 coroborate cu cele ale

art. 33 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Având în vedere că acțiunea în cursul soluționării căreia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate a fost introdusă după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , în cauză sunt incidente prevederile art. 4 teza întâi coroborate cu cele ale art. 33 din legea menționată, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza întâi: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).";

- Art. 33: "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit

Legii nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)".

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia susține că ar fi nesocotit principiul egalității în drepturi al cetățenilor aparținând aceleiași categorii, aceea de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001

și cărora entitățile deținătoare nu le-au soluționat cererea în termenul prevăzut de art. 25 din legea menționată, de 60 de zile de la depunerea notificării. Inegalitatea de tratament ar proveni, în opinia acesteia, din împrejurarea că, prin

Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 , Curtea Constituțională a statuat că persoanelor care aveau înregistrate dosare pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

nu li se aplică noile termene oferite entităților deținătoare ale imobilelor ce fac obiectul

Legii nr. 10/2001

în vederea soluționării notificărilor. În schimb, acțiunile introduse după acest moment în scopul obligării acestor entități la soluționarea notificării vor fi respinse ca premature.

15. Față de această critică, Curtea subliniază că, prin

Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, nu s-a pronunțat cu privire la situația persoanelor care, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , au formulat cereri de chemare în judecată în materia arătată. Prin acea decizie, Curtea a statuat că prevederile

art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care noile termene acordate entităților deținătoare, prevăzute la art. 33 din aceeași lege, nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Decizia Curții Constituționale nu a vizat, așadar, ipoteza cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Aceasta este prevăzută la art. 4 teza întâi, asupra căruia instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat cu acel prilej.

16. Cu privire la ipoteza învederată de autoarea excepției, Curtea s-a pronunțat, într-adevăr, dar prin referire la art. 4 teza întâi raportat la

art. 33 din Legea nr. 165/2013 . Art. 4 teza întâi are în vedere chiar situația în care se află și autoarea prezentei excepții, a cărei acțiune introductivă de instanță a fost formulată ulterior momentului intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea a constatat că instituirea, prin

art. 33 din Legea nr. 165/2013 , a unor noi termene în care entitățile învestite trebuie să soluționeze notificările depuse la acestea se înscrie în rațiunea pentru care legea însăși a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficiență procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în același timp, și certitudinea finalizării acestuia (paragraful 19).

17. De asemenea, Curtea a reținut în mod constant, în jurisprudența sa, că aplicarea unui regim juridic diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. "Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective" ( Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situația de față, diferența de tratament juridic ce se aplică persoanelor care trebuie să aștepte scurgerea termenelor stabilite de

art. 33 din Legea nr. 165/2015

pentru a se adresa, dacă este cazul, instanțelor judecătorești, prin comparație cu acele persoane care au apelat la justiție anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , în virtutea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, nu reprezintă un viciu de constituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiași principiu tempus regit actum.

18. În ce privește critica prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituție, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituțională a accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În acest caz, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la

art. 33 din Legea nr. 165/2013

(paragraful 24).

19. Tot astfel, prin

Decizia nr. 207 din 8 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014, Curtea a statuat că textul nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor înregistrate și nerezolvate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora.

20. În plus, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a unui drept - subiectiv ori procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu,

Decizia nr. 201 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau

Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).

21. În consecință, instituirea, prin dispozițiile

Legii nr. 165/2013 , a unor termene înăuntrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a le soluționa și după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanței competente nu contravine nici accesului liber la justiție.

22. Curtea Constituțională observă, totodată, că asupra unei probleme de principiu similar s-a pronunțat și Înalta Curte Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 5 din 16 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015. Astfel, instanța supremă a avut în vedere contextul adoptării

Legii nr. 165/2013 , determinat de pronunțarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, și de necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluționarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat. În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, reprezentată de

Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 , Înalta Curte de Casație și Justiție a observat că tocmai pentru celeritatea procedurii au fost reglementate termene care să impună unităților notificate soluționarea sesizărilor, astfel încât pretențiile să fie rezolvate în această fază prealabilă, fără să mai fie necesară, pe cât posibil, declanșarea procedurii judiciare. Așadar, termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim și existând un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

23. Înalta Curte a remarcat că măsurile instituite prin

Legea nr. 165/2013

au fost apreciate pozitiv și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 119, a arătat că legiuitorul român a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă și a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicțional care permite instanțelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci și să se subroge autorităților administrative prin pronunțarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensații. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile aferente prin instituirea unor reguli clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că

Legea nr. 165/2013

oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor (paragraful 121) și, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga și eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluționare definitivă a pretențiilor, o atare situație excepțională este inerentă complexității factuale și juridice vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, așa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei și nici contrare drepturilor garantate de Convenție, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce privește durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 și 131).

24. Ținând cont de cele reținute în jurisprudența arătată a Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin hotărârea prealabilă menționată, că nu se poate susține că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiție și nici că, în condițiile neurmării procedurii prealabile - constând în cererea adresată entității deținătoare pe care aceasta urmează să o soluționeze în termenele prevăzute de art. 33 și

art. 34 din Legea nr. 165/2013

- partea ar avea posibilitatea de a sesiza instanța. Aceasta, deoarece dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege. În cazul acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , partea trebuie să respecte toate condițiile de formă, printre care și cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.

25. Înalta Curte a apreciat că, fiind vorba de o condiție specială referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, în absența îndeplinirii ei, instanța se află în situația unui fine de neprimire având drept consecință imposibilitatea analizării fondului pretențiilor și, deci, respingerea acțiunii. Ca atare, nu se poate susține că partea avea deja un drept născut, de a sesiza instanța, decurgând din nesoluționarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut inițial de

art. 25 din Legea nr. 10/2001 , și valorificabil ca atare în prezent. Partea avea, întradevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de

art. 25 din Legea nr. 10/2001

să sesizeze instanța, să pretindă și să obțină soluționarea pe fond a pretenției, așa cum s-a statuat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite nr. XX din 19 martie 2007. Având în vedere însă că nu și-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , partea va trebui să se supună condițiilor de fond și de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanța de judecată.

26. În acest sens, instanța supremă a subliniat că dreptul de acces la un tribunal este, în esență, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acțiune și nici cu dreptul subiectiv civil și că este de principiu că actele procedurale (cum este și cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerințelor de fond și de formă existente la data efectuării lor.

27. În concluzie, având în vedere și aceste argumente, desprinse din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională constată că nu pot fi reținute criticile referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalității sau a dreptului de acces liber la justiție.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit.d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doina Maxim în Dosarul nr. 32.761/3/2014 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi coroborate cu cele ale

art. 33 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2015.