Decizia nr. 166/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Șerban și Tibi Hainal în Dosarul nr. 565/1999 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 1999 și au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21 octombrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Tribunalul București - Secția a II-a penală, prin Încheierea din 21 mai 1999 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Șerban și Tibi Hainal într-o cauza penală având ca obiect soluționa rea apelului declarat de autorii excepției împotriva Sentinței penale nr. 195/1999, pronunțată de Judecătoria Buftea.

În motivarea excepției s-a susținut ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal încalcă prevederile art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (1) și (9), art. 49 alin. (1) și ale art. 123 alin. (1) și (2) din Constituție, sub aspectul modalitatii de executare a pedepsei, deoarece alin. 3 al

art. 81 din Codul penal, introdus prin Legea nr. 140/1996 , ingradeste posibilitatea instanței de a lua măsura suspendării executării pedepsei privative de libertate aplicate inculpaților.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata pentru următoarele motive:

1. Suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca și alte modalități de executare a acesteia, nefiind obligatorie pentru instanțele de judecată, poate fi dispusă, potrivit probelor administrate, numai în măsura în care se apreciază ca scopul educativ și sanctionator al pedepsei va putea fi atins și fără privare de libertate.

2. Intervenția legiuitorului, prin stabilirea unor condiții pentru aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, apare ca absolut normală, acestea având menirea de a întregi criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel cum sunt înscrise în dispozițiile art. 72 din Codul penal, de care instanțele judecătorești trebuie să țină seama atunci când stabilesc pedeapsa ce trebuie aplicată, atât în ceea ce privește felul și cuantumul acesteia, cat și modalitatea de executare. Deși, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. (1) din Constituție, abrogarea unor legi sau dispoziții legale, ca de altfel și adoptarea ori modificarea lor, nu aparține competentei Curții Constituționale, se impune cu necesitate ca Guvernul - principala autoritate publică investită cu inițiativa legislativă - sa procedeze la abrogarea sau modificarea unor texte din Codul penal, Codul de procedură penală, precum și a altor dispoziții ale legilor penale, care să elimine acele probleme contradictorii cu care se confrunta instanțele judecătorești. De altfel în actualul context social se impune reaprecierea politicii penale privitoare la măsurile privative de libertate și, deci, implicit a pedepselor stabilite pentru anumite infracțiuni, menite să asigure, pe de o parte, combaterea fenomenului infractional și, pe de altă parte, să asigure instanțelor de judecată posibilitatea unor individualizari echitabile în raport cu fiecare situație în parte, astfel încât să se evite pronunțarea unor soluții "sablon".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, raportate la dispozițiile art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (1) și (9), art. 49 alin. (1) și ale art. 123 alin. (1) și (2) din Constituție, este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Limitarea aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei numai pentru infracțiunile sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 12 ani nu încalcă nici o dispoziție din Constituție. Dispozițiile art. 22 alin. (2), ale art. 23 alin. (1) și (9) și ale art. 49 alin. (1) din Constituție, invocate de autorul excepției, nu au nici o legătură cu aceasta. În speta numai textul art. 16 alin. (1) din Constituție putea fi invocat, datorită caracterului și legăturii, sub anumite aspecte, cu prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal. La art. 16 alin. (1) se referă și deciziile Curții Constituționale nr. 25/1999 și nr. 79/1999. Însă, examinând și aceste prevederi, Curtea a decis ca ele nu contravin dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal.

Aceste decizii sunt menționate și în punctul de vedere al Guvernului pentru următoarele considerente:

- art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui;

- regimul pedepselor și al executării acestora constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze, în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care are următorul cuprins: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, și prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999, statuand ca acestea sunt constituționale pentru următoarele considerente:

- limitarea legală a aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei numai la infracțiunile prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 12 ani nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, deoarece instituirea acestei măsuri nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi;

- regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze, în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii;

- art. 16 alin. (1) din Constituție consfințește egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui;

- prin măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat.

În asemenea condiții, încălcarea principiului egalității s-ar putea pune în discuție numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată își menține valabilitatea și în cauza de fața.

În legătură cu susținerea formulată de autorul excepției ce face obiectul cauzei de fața, sustinere potrivit căreia art. 81 alin. 3 din Codul penal contravine dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Constituție, care prevăd ca "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav", Curtea constata ca aceste dispoziții constituționale nu sunt incalcate, întrucât limitarea instituită de legiuitor în aplicarea măsurii de suspendare condiționată a executării pedepsei este impusa de realizarea unei politici represive mai ferme, fapt care excede însă sferei de reglementare a art. 49 din Constituție, referitor la restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

De asemenea, în legătură cu critica potrivit căreia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste posibilitatea instanțelor de judecată de a aplica măsura suspendării executării pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problemă de control al constituționalității legii, ci o problemă de politica penală, care aparține în exclusivitate competentei legiuitorului, singurul îndreptățit sa modifice ori sa completeze dispozițiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituție. Aceeași concluzie este de altfel cuprinsă și în Decizia Curții Constituționale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a arătat ca, deși reală, nu poate fi reținută în cadrul controlului de constituționalitate critica potrivit căreia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani până la care poate fi acordată suspendarea condiționată a executării pedepsei, în raport cu limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de

Legea nr. 140/1996 , reevaluare care, conform art. 58 alin. (1) din Constituție, este de competența exclusiva a legiuitorului.

În ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (2) și ale art. 23 alin. (1) și (2) din Constituție, invocate, de asemenea, în susținerea excepției, Curtea constata ca acestea nu au nici o legătură cu problema examinata, fiind de aceea respinse.

În sfârșit, referitor la critica autorilor excepției, raportată la dispozițiile art. 123 din Constituție, care stabilesc ca "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii", precum și ca "(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", se constată că, potrivit acestor texte, independenta judecătorilor nu are semnificatia independentei judecătorilor față de lege, pe care aceștia au obligația de a o aplica.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Șerban și Tibi Hainal în Dosarul nr. 565/1999 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 1999.