Decizia nr. 167/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Petre Garaiman în Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 1999 și au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21 octombrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 1999 Tribunalul Militar Teritorial București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Petre Garaiman într-o cauza penală având ca obiect judecarea apelului declarat de autorul excepției împotriva Sentinței Tribunalului Militar Teritorial București nr. 74/1998.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care prevăd ca "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura", sunt neconstituționale, deoarece contravin prevederilor art. 4 alin. (2) și ale art. 16 din Constituție, privitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Se considera ca unui cetățean nu îi poate fi interzis în mod arbitrar accesul la măsurile de politica penală neprivative de libertate. Întrucât autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală grava, în susținerea excepției se referă la exceptarea de la beneficiul suspendării executării pedepsei sau al executării acesteia la locul de muncă a pedepsei pentru aceasta infracțiune. Acesta compara vătămarea corporală grava, exceptată de la beneficiul măsurilor menționate, cu infracțiunea de ucidere din culpa, pentru care legea nu interzice aceste măsuri nici în cazul variantelor agravante ale infracțiunii, ceea ce constituie, în viziunea sa, o vădită inegalitate. Autorul excepției mai susține ca pentru aceleași motive sunt neconstituționale și dispozițiile art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată considera ca a fost legal ridicată, deși s-a depus după încheierea dezbaterilor în apel. Se apreciază însă ca este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal nu încalcă nici o prevedere constituțională, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modalitățile concrete de individualizare a executării pedepselor și de a prevedea criteriile de care trebuie să se folosească instanțele în aplicarea acestor măsuri. Discriminarea invocată de autorul excepției apare, în realitate, ca o măsura necesară pentru atingerea scopului pedepsei. Instanța face referire în acest sens la Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal.

În conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal rezultă ca legiuitorul a înțeles sa excludă de la beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere și al executării pedepsei la locul de muncă pe acei infractori care au săvârșit infracțiuni intenționate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracțiunile de violenta nominalizate în texte. Prin criteriile și excepțiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor nu se poate susține ca se aduce atingere dispoziției constituționale din art. 16 privitoare la egalitatea în drepturi și nici prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituție privind egalitatea între cetățeni, deoarece dispozițiile criticate nu au legătură cu egalitatea între cetățeni, ele necontinand nici o discriminare pe temei de rasa, naționalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie, apartenența politică, avere sau de origine socială. Se invoca în același sens Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine prevederilor constituționale criticate, deoarece limitarea aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi. O soluție identică a fost adoptată și prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, prin care Curtea, respingând aceeași excepție, precizează ca art. 16 alin. (1) din Constituție consfințește egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În acest fel se justifica nu numai admisibilitatea, dar și necesitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane. În concluzie, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate privind art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, în raport cu art. 4 alin. (2) și art. 16 din Constituție, este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Deși în dispozitivul încheierii de sesizare instanța se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, din examinarea cererii prin care se ridica excepția, cerere aflată la dosarul cauzei, precum și din conținutul încheierii de sesizare rezultă ca excepția de neconstituționalitate are ca obiect nu numai dispozițiile art. 81 alin. 3, ci și dispozițiile art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal.

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestor texte, care au următorul conținut:

- Art. 81 alin. 3 - "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura";

- Art. 86^1 alin. 3 - "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura";

- Art. 86^7 alin. 3 - "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura".

Ca urmare a examinării excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate, se constată că jurisprudenta Curții Constituționale este constanta, statuandu-se prin mai multe decizii ca aceste prevederi sunt constituționale. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, și prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a statuat, referitor la excepția de neconstituționalitate dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ca aparțin competentei exclusive a Parlamentului atât instituirea unor mijloace de individuali zare a executării pedepsei, cum este suspendarea executării acesteia, cat și excepțiile de la aplicarea măsurii respective, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile art. 4 alin. (2) și ale art. 16 din Constituție sau alte texte constituționale.

De asemenea, în legătură cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, constatând cu acel prilej ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, care adopta reglementări inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executării pedepsei, în cele doua forme ale sale, sau executarea pedepsei la locul de muncă, precum și în vederea stabilirii condițiilor și a sferei de incidența a acestor mijloace de individualizare a pedepselor.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, urmează ca aceste considerente să se aplice și în cauza de fața.

Pe de altă parte, referitor la critica potrivit căreia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste accesul cetățenilor la aplicarea măsurii suspendării executării pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problemă de control al constituționalității, ci o problemă de politica penală, care aparține competentei exclusive a legiuitorului, singurul care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, poate modifica sau completa dispozițiile legale în vigoare. Aceeași concluzie este, de altfel, cuprinsă și în Decizia Curții Constituționale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a reținut ca, deși reală, nu poate fi analizata în cadrul controlului de constituționalitate critica potrivit căreia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani până la care poate fi acordată suspendarea condiționată a executării pedepsei, în raport cu limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de

Legea nr. 140/1996 , reevaluare care, conform art. 58 alin. (1) din Constituție, aparține competentei exclusive a Parlamentului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Petre Garaiman în Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 1999.