Decizia nr. 687/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și

art. 26 lit. d) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție ridicată de Cezar Cătălin Avrămuță în Dosarul nr. 15.262/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 40 D/2016.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Partea prezentă formulează o cerere prealabilă de recuzare a doamnei judecător Livia Stanciu și a domnului judecător Daniel Morar, conform art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă, susținând că există relații de dușmănie între aceștia și autorul excepției, precum și a domnilor judecători Petre Lăzăroiu și Mircea Ștefan Minea, potrivit art. 42 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, arătând că la data susținerii excepției există pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție un dosar penal în care aceștia au calitatea de inculpați.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de recuzare, ca inadmisibilă.

5. Curtea, conform

art. 55 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respinge cererea de recuzare, ca inadmisibilă.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, susținând că textul criticat contravine prevederilor art. 39 din Constituție, potrivit cărora adunările publice se organizează în mod liber. Mai mult, se arată că norma constituțională anterior menționată nu prevede că textul constituțional poate fi completat cu dispoziții ale actelor normative infraconstituționale, or,

art. 3 din Legea nr. 60/1991

prevede că nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum și cele care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Se face trimitere, totodată, la cea de-a doua teză a

art. 3 din Legea nr. 60/1991 , conform căreia în cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile dețin indicii sau date că desfășurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligația să solicite din timp primarilor, unităților de jandarmi competente teritorial și poliției locale sprijin de specialitate. Se conchide că, potrivit dispoziției legale citate, există un număr foarte mare de adunări publice care nu trebuie declarate în prealabil, motiv pentru care

art. 3 din Legea nr. 60/1991

intră în contradicție cu art. 1 din aceeași lege, potrivit căruia toate adunările publice trebuie declarate în prealabil; or, acest text, la rândul său, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 39, care nu prevăd o astfel de contradicție. Se susține că această obligație legală este una absurdă, în primul rând pentru că interzice ca cetățenii să se poată manifesta în mod spontan în privința organizării unor astfel de manifestări.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Pe de o parte, se susține că din motivele invocate de autor în susținerea excepției nu rezultă contrarietatea dispozițiilor legale invocate cu prevederile art. 39 din Constituție. Pe de altă parte, se arată că aspectele învederate vizează interpretarea și aplicare legii, atribute ale instanțelor judecătorești și a căror verificare nu poate face obiectul controlului de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 15.262/303/2015, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și

art. 26 lit. d) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție invocată de Cezar Cătălin Avrămuță într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute la

art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 60/1991 .

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că sintagma "se pot organiza" din cuprinsul

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991

este ambiguă și creează confuzie, neînțelegându-se dacă "a organiza", în sensul textului criticat, înseamnă "a se desfășura", "a planifica", "a concepe" sau "a aranja". Se arată că intenția legiuitorului a fost aceea de a conferi verbului "a organiza" sensul de "a desfășura", întrucât, pentru declararea unei adunări publice, conform

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 , se impune notificarea prealabilă a primarului unității administrativ-teritoriale, prin transmiterea informațiilor prevăzute la

art. 7 din Legea nr. 60/1991 . Prin urmare, autorul conchide că, potrivit textului criticat, orice întrunire trebuie să fie declarată cu 3 zile înainte de data desfășurării ei, întrunirile organizate doar cu una sau două zile înainte sau cele spontane fiind interzise, aspect ce poate fi dedus și prin interpretarea dispozițiilor

art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 , conform cărora organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise constituie contravenție. Pentru acest motiv, se susține că textul criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 39 referitor la libertatea întrunirilor. Se susține, totodată, că expresia "în aer liber" din cuprinsul

art. 1 al Legii nr. 60/1991

este ambiguă, potrivit acesteia legea criticată având ca obiect de reglementare doar adunările publice organizate, nu și pe cele spontane. De asemenea, se arată că sintagma "orice alte întruniri" este neconstituțională, conform acesteia urmând a fi nelegale toate întrunirile la care iau parte două sau mai multe persoane.

10. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că statul are dreptul să adopte măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestărilor licite ale cetățenilor și că impunerea obligației obținerii autorizației prealabile în cazul întrunirilor care au loc în public nu este exagerată, aceasta fiind pe deplin justificată de necesitatea ca autoritățile publice să vegheze asupra respectării ordinii desfășurării acestor întruniri și să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestărilor să fie pe deplin asigurată. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 199 din 23 noiembrie 1999

și nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că dispozițiile

Legii nr. 60/1991

nu contravin libertății întrunirilor.

11. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele

deciziilor Curții Constituționale nr. 1.123 din 16 octombrie 2008 ,

nr. 1.351 din 19 octombrie 2010

și

nr. 797 din 16 iunie 2011 , prin care Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor

Legii nr. 60/1991

în raport cu prevederile art. 39 din Constituție. Se susține că eventuala contrarietate între normele din cuprinsul

Legii nr. 60/1991

nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești.

13. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că exercițiul libertății întrunirilor poate fi restrâns și condiționat, prin lege, în scopul protejării celorlalte drepturi și libertăți ale cetățenilor, a ordinii publice și a securității naționale. Se susține, totodată, că impunerea înregistrării prealabile a întrunirilor publice este justificată obiectiv de realizarea scopului anterior precizat.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (2) și

art. 26 lit. d) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul critică, în realitate, dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) lit. d) din lege, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (2): "Adunările publice - mitinguri, demonstrații, manifestații, competiții sportive, procesiuni și altele asemenea -, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.";

- Art. 26 alin. (1) lit. d): "(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni: [...]

d) participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine făcute potrivit legii;".

17. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii și art. 39 referitor la libertatea întrunirilor.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000,

Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, și

Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, a reținut, în esență, că dispozițiile

Legii nr. 60/1991 , potrivit cărora desfășurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiția declarării lor prealabile, nu contravin libertății de întrunire, reglementate de Constituția României și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârile din 21 iunie 1985 și 10 octombrie 1979, pronunțate în cauzele Plattform "Arzte fur das Leben" împotriva Austriei și Rassemblement jurassien împotriva Elveției, prin care instanța europeană a reținut că art. 11 din Convenție presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestațiilor licite ale cetățenilor săi și că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligației de a se obține o autorizație prealabilă, întrucât autoritățile au posibilitatea, în aceste condiții, să vegheze asupra respectării ordinii publice și să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestațiilor să fie pe deplin asigurată.

19. Având în vedere jurisprudența anterior menționată, Curtea reține că sintagmele invocate de autorul excepției au semnificația obligativității obținerii unei autorizații prealabile în cazul organizării unor adunări publice dintre cele prevăzute la

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991

și, prin urmare, a caracterului ilegal al adunărilor publice care nu respectă această condiție legală, impusă de legiuitor în scopul protecției drepturilor fundamentale ale celorlalți membri ai societății, care nu participă la respectivele adunări. Astfel, în vederea prevenirii dezordinii și a menținerii unei ordini în trafic legiuitorul a reglementat obligația declarării prealabile a oricărei adunări publice, fără ca, prin aceasta, să încalce dispozițiile constituționale referitoare la libertatea întrunirilor.

20. Curtea constată, totodată, că enumerarea prevăzută la

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991

este una exemplificativă, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a sintagmei "și altele asemenea". Această tehnică juridică de reglementare a definiției adunărilor publice nu este, însă, de natură a conferi normei juridice analizate un caracter neclar, imprecis sau imprevizibil, textul criticat fiind în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la calitatea legii.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cezar Cătălin Avrămuță în Dosarul nr. 15.262/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 1 alin. (2) și

art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2016.