Decizia nr. 553/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Codul penal și ale art. 83 , art. 86 , art. 96 și art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
și ale
art. 83 ,
art. 86 ,
art. 96
și
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Ion Emil Botea în Dosarul nr. 25.365/197/2016 al Judecătoriei Brașov. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.558D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că liberarea condiționată reprezintă un beneficiu pentru persoana condamnată, iar nu un drept al acesteia, așadar, legiuitorul poate stabili criterii și condiții în ceea ce privește acordarea acesteia. În continuare, arată că atribuția directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor de a aproba instrumentele-standard avute în vedere la soluționarea cererii de liberare condiționată decurge din dispozițiile legale în vigoare, acestea fiind orientative pentru comisia care se pronunță asupra cererii, iar nu obligatorii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 7 decembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 25.365/197/2016, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
și ale
art. 83 ,
art. 86 ,
art. 96
și
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Ion Emil Botea, cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect liberarea condiționată.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia face referire la jurisprudența Curții Constituționale și la cea a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește principiul clarității și previzibilității legii și principiul legalității. În acest context, susține că dispozițiile
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece nu este precizat care sunt instrumentele-standard avute în vedere de comisia care se pronunță asupra cererii de liberare condiționată. Deși este recunoscut faptul că o lege nu poate să prevadă în detaliu toate situațiile, absența oricărei precizări cu privire la sistemul instrumentelor-standard, a scopului acestora și a modului de aplicare face ca dispoziția de lege criticată să nu fie suficient de clară. Nefiind suficient de clară, norma criticată determină și o lipsă a garanțiilor persoanei condamnate împotriva arbitrarului. Totodată, autorul excepției indică și faptul că dispozițiile criticate nu reglementează procedura de control al aplicării sistemului de indicatori-standard, apreciind că în acest mod se conferă directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor puteri nelimitate, ceea ce contravine principiului preeminenței dreptului. De asemenea, autorul excepției arată că deținuții, chiar dacă au doar o vocație la liberare condiționată, nu pot ști încă de la începutul executării pedepsei care sunt criteriile de evaluare aplicabile.
6.
Potrivit susținerilor orale, consemnate în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, autorul excepției susține că „dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
sunt neconstituționale, întrucât liberarea condiționată reprezintă una din formele cele mai eficiente de prevenire a recidivei“. Astfel, apreciază că dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
încalcă prevederile
art. 16 ,
art. 23
și
art. 41 din Constituție
și nesocotesc principiile egalității în drepturi și nediscriminării. De asemenea, cu privire la
art. 83 ,
art. 86
și
art. 89 din Legea nr. 254/2013 , autorul excepției susține că acestea sunt neconstituționale întrucât încalcă prevederile
art. 41 din Legea fundamentală .
7.
Judecătoria Brașov apreciază că dispozițiile legale contestate respectă exigențele de constituționalitate, nefiind contrare prevederilor
Legii fundamentale
invocate de autorul excepției.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Guvernul susține că liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată chemată să evalueze conduita persoanei condamnate constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și convinge, astfel, instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Astfel, Guvernul apreciază că este dreptul legiuitorului de a stabili, în mod fundamentat, regulile privind acordarea liberării condiționate, achitarea obligațiilor civile fiind un element deosebit de important, care poate determina concluzia reintegrării cu succes a persoanei în societate după executarea unei fracții mai mici din pedeapsa aplicată de către instanța de judecată. Cadrul legal actual introduce drept condiție a liberării condiționate și conduita bună pe toată durata executării pedepsei, conduită care se va aprecia inclusiv prin îndeplinirea obligațiilor civile de către persoana în cauză. Mai mult, o astfel de condiție legală este în concordanță cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Decizia-cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale. În ceea ce privește munca prestată de către o persoană condamnată, Guvernul apreciază că prevederile criticate de către autorul excepției nu conțin elemente care să fie de natură a încălca prevederile constituționale invocate -
art. 16 ,
art. 23
și
art. 42 . În final, invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 1.037 din 14 iulie 2011 ,
nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007
și
nr. 1.699 din 17 decembrie 2009 .
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
și ale
art. 83 ,
art. 86 ,
art. 96
și
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 100
alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal :
(1)
Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: [...]
c)
cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
[...]
(3)
În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.“;
–
Articolul 83
din Legea nr. 254/2013 :
Munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează:
a)
în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului;
b)
în regie proprie;
c)
pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
d)
în caz de calamitate;
e)
în caz de voluntariat;
f)
în alte cazuri, în condițiile legii.
Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.
În condițiile stabilite de regulamentul de aplicare a prezentei legi, se prestează de către persoanele condamnate tipul de regim de muncă prevăzut la alin. (1) lit. a)-e).
Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei privative de libertate, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale, beneficiază de pensie de invaliditate, în condițiile legii.
Dispozițiile legale referitoare la protecția muncii se aplică în mod corespunzător și persoanelor condamnate.
Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însușirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei privative de libertate sunt recunoscute, în condițiile legii.
–
Articolul 86
din Legea nr. 254/2013 :
Veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice.
Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în raport cu programul de muncă.
Munca prestată în condițiile
art. 83 alin. (1) lit. c)-e)
nu este remunerată.
–
Articolul 96
din Legea nr. 254/2013 :
Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează:
a)
în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;
b)
în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
c)
în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;
d)
în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar;
e)
în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f)
în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent de numărul lucrărilor științifice sau al invențiilor realizate, pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.
Reducerea fracțiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată.“;
–
Articolul 97
alin. (4) din Legea nr. 254/2013 :
În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
13.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (5) , potrivit căruia, în România, respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 23
referitor la libertatea individuală și
art. 42
referitor la interzicerea muncii forțate. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 7 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 , Curtea reține că, potrivit acestora, comisia pentru liberare condiționată, în activitatea sa, pe lângă elementele expuse în
alineatul (3)
al aceluiași articol, ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
15.
Potrivit
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016
pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 652/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 26 octombrie 2016, „în exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii și instrucțiuni și răspunde în fața ministrului justiției pentru întreaga activitate desfășurată de sistemul administrației penitenciare. Deciziile și instrucțiunile cu caracter normativ emise de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I“.
16.
Astfel, prin
Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 642/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 7 octombrie 2016, a fost aprobat instrumentul-standard de evaluare a activităților desfășurate de persoanele internate în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Anexa la Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, anterior menționată, cuprinde o listă exhaustivă a elementelor de care comisia pentru liberare condiționată trebuie să țină cont în activitatea sa.
17.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu poate fi reținută critica potrivit căreia dispozițiile
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece nu precizează care sunt instrumentele-standard avute în vedere de comisia care se pronunță asupra cererii de liberare condiționată, acestea fiind stabilite, în temeiul legii, printr-un act administrativ subsecvent, adoptat în executarea dispozițiilor legale.
18.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor beneficiază de puteri discreționare în ceea ce privește stabilirea acestor instrumente-standard, neexistând o procedură de control, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, potrivit
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Spre deosebire de actul administrativ cu caracter individual, actul administrativ normativ cuprinde reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecți. Din această perspectivă, rezultă că Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care se aprobă instrumentele-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.
19.
Or, potrivit
art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de această lege. Mai mult, Curtea reține că, potrivit
art. 7 alin. (1^1)
din același act normativ, „în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând“, iar, potrivit
art. 11 alin. (4) teza a doua
din aceeași lege, „actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând“.
20.
Astfel, persoana vătămată printr-un act administrativ cu caracter normativ se poate adresa instanțelor de contencios administrativ cu o acțiune în anulare, aceasta reprezentând modalitatea de control al deciziilor luate de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în materia instrumentelor-standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți.
21.
Totodată, Curtea reține că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia, care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești (potrivit
Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 11 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015).
22.
Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neîntemeiată.
23.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
și cele ale
art. 83 ,
art. 86
și
art. 89 din Legea nr. 254/2013 , Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate s-a limitat în motivarea acesteia la trimiterea la dispozițiile constituționale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată.
24.
Or, potrivit
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile
art. 146 din Constituție . De altfel, prin
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente: „textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. [... ] În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia.“ De aceea, Curtea a constatat că, în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține, în mod rezonabil, existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele 3 elemente menționate.
25.
În prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În același sens a statuat Curtea și prin
Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional sar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condițiile în care
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.
26.
În consecință, dat fiind caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
și ale
art. 83 ,
art. 86
și
art. 96 din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Emil Botea în Dosarul nr. 25.365/197/2016 al Judecătoriei Brașov și constată că dispozițiile
art. 97 alin. (4) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 100 alin. (1) lit. c)
și
alin. (3) din Codul penal
și ale
art. 83 ,
art. 86
și
art. 96 din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.