Decizia nr. 783/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3,

art. 4 ș i ale

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și ale

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ioan Liviu Tăut în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.039D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul excepției este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 26 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 431/35/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3,

art. 4 ș i ale

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și ale

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Ioan Liviu Tăut cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24 alin. (1)

referitor la dreptul la apărare, ale

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 147 alin. (4)

potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Arată, în acest sens, că unii inculpați nu au la dispoziție niciun remediu procesual în cazul încălcării anumitor dispoziții de lege care reglementează urmărirea penală, încălcări ce atrag nulitatea relativă, și anume inculpații trimiși în judecată sub imperiul

vechiului Cod de procedură penală

și față de care era începută cercetarea judecătorească la momentul intrării în vigoare a

noului Cod de procedură penală , precum și inculpații trimiși în judecată ulterior acestui moment, „dar față de care s-au administrat probe sub imperiul

vechiului Cod de procedură penală , a căror nelegalitate a fost decelată ca urmare a unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate“. Autorul criticii are în vedere „situația în care încălcarea unei dispoziții legale incidente în respectiva cauză este relevată printr-o decizie a Curții Constituționale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate a unei prevederi legale care reglementa administrarea unei probe, iar [...] faza camerei preliminare a fost finalizată“. Susține astfel că dispozițiile de lege criticate fac imposibilă aplicarea

Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016

a Curții Constituționale, prin care aceasta a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală

este neconstituțională, întrucât încalcă prevederile

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Legea fundamentală . Invocă în acest sens considerentele deciziei mai sus menționate, prin care Curtea a constatat că „nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancțiunea nulității absolute sau relative, potrivit distincțiilor prevăzute la

art. 281

și

282 din Codul de procedură penală . Așa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condițiilor legale prevăzute la a rt. 138-146 din Codul de procedură penală,

inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obținute și, în consecință, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform

art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală “ (paragraful 32). Cu privire la efectele

Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 , Curtea a reamintit caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la

art. 147 alin. (4)

din Constituție, reținând că „aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se însă în mod corespunzător în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată [a se vedea

Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015

(paragraful 28)]. În ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I“ (paragraful 52). Totodată, din faptul că instanța de contencios constituțional a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate mai sus menționată, reiese că aceasta este, în primul rând, admisibilă, deși autorii respectivei excepții nu au fost interceptați în baza dispozițiilor

art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală , ci în temeiul prevederilor

art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 . Pentru acest motiv, autorul prezentei excepții de neconstituționalitate consideră că

Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016

este aplicabilă în cauza sa, care se află în curs de soluționare, chiar dacă, în speță, interceptările și înregistrările au fost efectuate anterior intrării în vigoare a

noului Cod de procedură penală . Or, deși procedeul probatoriu a fost administrat sub imperiul

vechiului Cod de procedură penală , potrivit dispozițiilor

art. 3,

art. 4 alin. (2) ș i ale

art. 7 din Legea nr. 255/2013 , nulitatea poate fi invocată numai în condițiile

noului Cod de procedură penală . Din examinarea prevederilor

art. 281

și ale

art. 282 din noul cod

rezultă că sancțiunea care intervine pentru nelegalitatea administrării probei, sub aspectul competenței organelor abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere tehnică, este nulitatea relativă, care, potrivit dispozițiilor

art. 282 alin. (4) lit. a)

din acest cod, poate fi invocată numai până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Autorul excepției arată, însă, că, în cauză, această procedură era finalizată la momentul publicării

Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016

în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind începută cercetarea judecătorească, astfel că nu a avut la dispoziție nicio modalitate procesuală de a solicita și obține excluderea probelor nelegal administrate. Consideră că situația este total diferită de cea care a făcut obiectul deciziilor

nr. 24 din 3 februarie 2015

și

nr. 627 din 8 octombrie 2015

- prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

-, intervenind elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții.

6.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Astfel, potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituți e, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, text în raport cu care revine legiuitorului competența de a stabili regimul nulităților relative.

7.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile

art. 3

și ale

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 , precum și ale

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală , respectiv inadmisibilă cu privire la dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 255/2013 . Arată, pe de o parte, că autorul excepției a fost trimis în judecată după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură penală , iar, pe de altă parte, că - la momentul invocării nulității relative a proceselor-verbale privind interceptările efectuate în cursul urmăririi penale - etapa camerei preliminare fusese deja încheiată. Întrucât dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 255/2013

reglementează situația proceselor aflate în curs de judecată în primă instanță la data de 1 februarie 2014 - situație tranzitorie ce nu se regăsește în prezenta cauză -, ținând cont de prevederile

art. 29 alin. (1)

și

(5) din Legea nr. 47/1992 , apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă cu privire la aceste dispoziții de lege, întrucât ele nu au legătură cu soluționarea cauzei. Referitor la prevederile

art. 3

și ale

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 , învederează faptul că acestea au fost adoptate de legiuitor în temeiul dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituți e, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. De asemenea, ele respectă atât principiul aplicării imediate a legii noi de procedură, cât și principiul tempus regit actum. Astfel, dacă potrivit celui din urmă principiu, cauzele de nulitate (relativă sau absolută) rămân guvernate de legea în vigoare la data efectuării actului de urmărire penală contestat, așa încât acesta nu ar putea fi socotit nevalabil în baza legii noi, invocarea nulității - constituind o chestiune de procedură - este supusă legii noi, care este de imediată aplicare, inclusiv în cazul proceselor penale aflate în curs de judecată. Faptul că legea nouă reglementează procedura de invocare a nulității actelor de urmărire penală efectuate anterior intrării sale în vigoare nu constituie o încălcare a prevederilor

art. 21 alin. (3) din Constituția României , deoarece, atâta timp cât o cauză penală intră sub incidența reglementării tranzitorii, legea nouă se va aplica tuturor părților acelei cauze, indiferent de calitatea lor. De asemenea, arată că nu constituie o discriminare - din perspectiva dreptului la un proces echitabil - nici împrejurarea că două cauze penale se supun unor reguli de procedură diferite ca urmare a succesiunii legilor în timp, întrucât chiar intervenția legii de procedură noi - de imediată aplicare - constituie un element suficient pentru a justifica această diferență de tratament (Decizia Curții Constituționale

nr. 627 din 8 octombrie 2015 , paragrafele 24-26). În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale

nr. 51 din 16 februarie 2016 , apreciază că efectele acesteia se produc pentru viitor, în condițiile

art. 147 alin. (4) din Constituție , aplicarea respectivei decizii nefiind în niciun fel împiedicată de dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției. Sub acest aspect, arată că instanța de contencios constituțional a constatat, la paragraful 52 din decizia mai sus menționată, că, „pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată“. Referindu-se la hotărârile definitive, Curtea a subliniat că decizia citată anterior „poate servi ca temei de revizuire, în baza

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Prin urmare, Guvernul consideră că efectele

Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016

se vor produce nu doar în cauzele penale în care procedura camerei preliminare nu fusese încă închisă la data publicării sale (cauze aflate în faza urmăririi penale sau în curs de soluționare la judecătorul de cameră preliminară), ci și în acelea în care procesul penal a trecut în faza de judecată, cu condiția ca excepția de neconstituționalitate să fi fost ridicată în procedura camerei preliminare. În speța de față, dacă nulitatea relativă decurgând din nerespectarea dispozițiilor de lege referitoare la supravegherea tehnică a fost invocată în termenul prevăzut de

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală

(până la închiderea procedurii de cameră preliminară) și, în acest cadru, a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală , inculpatul are deschisă calea de atac a revizuirii, în temeiul

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală . Dacă, însă, inculpatul nu a ridicat excepția de neconstituționalitate, iar termenul de invocare a nulității a fost depășit, actele de urmărire penală rămân valabile, fiind confirmate definitiv de judecătorul de cameră preliminară, care, potrivit principiului separării funcțiilor judiciare - consacrat de prevederile

art. 3 din Codul de procedură penală

-, are competența exclusivă de a examina legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În fine, întrucât, prin dispozițiile

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală , legiuitorul recunoaște părților dreptul de a invoca nulitatea relativă a actelor de urmărire penală, iar asupra acestei sancțiuni se pronunță o instanță de judecată, și anume judecătorul de cameră preliminară, Guvernul consideră că părțile beneficiază atât de acces liber la justiție, cât și de dreptul la apărare.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 3,

art. 4 ș i ale

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, precum și ale

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală . Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, respectiv din faptul că

art. 7 din Legea nr. 255/2013

are un singur alineat, reiese că excepția privește, în realitate, dispozițiile

art. 3,

art. 4 alin. (2) ș i ale

art. 7 din Legea nr. 255/2013 , precum și ale

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală . Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor texte de lege, care au următorul cuprins:

–