Decizia nr. 209/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 și ale art. 40 alin. (16) și (21) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana-Cristina Puică
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 31
și ale
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Călin Buda în Dosarul nr. 10.308/271/2018 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.765D/2018.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 martie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor
art. 57
și ale
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
3.
Prin Încheierea din 6 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 10.308/271/2018, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 31
și ale
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Călin Buda într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației cu privire la încheierea pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate referitoare la plângerea formulată de persoana condamnată împotriva unei hotărâri a comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 31
și ale
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013
încalcă principiile fundamentale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, dreptul la apărare și dublul grad de jurisdicție în materie penală. În acest sens, arată că i s-a schimbat regimul de executare a pedepsei închisorii din regim închis în regim semideschis și a fost mutat de la Penitenciarul Oradea la Penitenciarul Satu Mare, unde condițiile de detenție sunt mult mai puțin bune, de la igienă la accesul la convorbiri telefonice. Invocă existența unei practici neunitare a comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Consideră că, întrucât legea nu condiționează liberarea condiționată a persoanei condamnate de schimbarea regimului de executare a pedepsei într-un regim inferior ca grad de severitate, comisia putea stabili și în cazul său continuarea executării pedepsei în regim închis la Penitenciarul Oradea, unde este mai aproape de familie și unde există locuri de muncă numai pentru regim închis și deschis, iar nu și pentru regim semideschis. De asemenea, susține că punerea în executare, în materie penală, a unei hotărâri care nu este definitivă încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Arată că, în temeiul dispozițiilor
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013 , este pusă în executare o „încheiere a judecătorului delegat care poate fi netemeinică sau nelegală, care este contestată, care s-a judecat fără audiere sau în lipsă în fața judecătorului delegat, fără apărare sau posibilitatea de a contacta în timp util un avocat“, iar „până se judecă definitiv chestiunea contestației ea poate fi executată parțial, deci contestația nu poate produce efecte“, în sensul că nu poate împiedica abuzul autorităților asupra unei persoane condamnate.
5.
Judecătoria Oradea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume considerentele
Deciziei nr. 223 din 15 aprilie 2014 .
6.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
8.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
9.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 31
și ale
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
–
Articolul 31
:
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate, următoarele:
a)
regimul de maximă siguranță;
b)
regimul închis;
c)
regimul semideschis;
d)
regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție.
–
Articolul 40
alin. (16) și (21):
(16)
Încheierea este executorie de la data comunicării către administrația penitenciarului.
[...]
(21)
Contestația nu suspendă executarea încheierii.
10.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 21 alin. (1)
și
(3)
privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale
art. 23 alin. (12)
referitor la legalitatea pedepsei, ale
art. 24
privind dreptul la apărare, precum și ale
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile
art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și ale
art. 2 privind dublul grad de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție .
11.
Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile
art. 31 din Legea nr. 254/2013 , Curtea constată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de practica neunitară a comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și, implicit, de modul de interpretare și aplicare a legii de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care a soluționat plângerea împotriva hotărârii respectivei comisii. Or, în această privință, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe asupra aspectelor ce țin de aplicarea legii, acestea fiind de competența exclusivă a instanței de judecată. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorului excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor
art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (de exemplu,
Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010,
Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012,
Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17,
Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21,
Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14,
Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, și
Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16).
12.
Prin urmare, ținând cont de prevederile
art. 126 alin. (1)
și ale
art. 146 lit. d) din Constituție , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 31 din Legea nr. 254/2013
este inadmisibilă.
13.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013 , Curtea observă că acestea se circumscriu ultimei faze a procesului penal, și anume fazei de executare a hotărârii penale, astfel încât cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală. În considerarea acestei diferențe, legiuitorul poate reglementa o procedură specială cu privire la executarea pedepselor, care nu mai implică garanțiile specifice fazei de judecată. Astfel, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală - caracterizate prin efectul suspensiv -, contestația împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate are un alt regim. Pentru acest motiv, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, consacrate de prevederile
art. 21 alin. (1)
și
(3)
și ale
art. 24 din Constituție , în condițiile în care persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată - după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate -, putând să își angajeze un avocat pe tot cursul litigiului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că persoana condamnată este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură să atragă aplicabilitatea normelor procesuale referitoare la asistența juridică obligatorie.
14.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia asupra admisibilității din 23 septembrie 2004, în Cauza Pilla împotriva Italiei (Cererea nr. 64.088/00), prin care a statuat că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, prevederile
art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
sunt inaplicabile unei proceduri care privește executarea unei pedepse.
15.
De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile
art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție
privind dublul grad de jurisdicție în materie penală. Totodată, având în vedere că textele de lege criticate nu sunt norme de incriminare, prevederile
art. 23 alin. (12) din Constituție
cu privire la principiul legalității pedepsei nu sunt aplicabile în cauză.
16.
În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la reglementarea anterioară -
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (de exemplu,
Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007,
Decizia nr. 1.114 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 26 noiembrie 2008,
Decizia nr. 173 din 28 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 6 iunie 2013, și
Decizia nr. 223 din 15 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 6 iunie 2014).
17.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 31 din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Călin Buda în Dosarul nr. 10.308/271/2018 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 40 alin. (16)
și
(21) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.