Decizia nr. 231/2023

Articolul 425

^1 alin. (1):

„Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“;

–

Articolul 488

^6 alin. (7):

„Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac.“

16.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare, cât și prevederilor

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenția

privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. În plus, cât privește dispozițiile

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , invocă și prevederile

art. 6 din Convenția

privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , Curtea constată că autorii excepției nu arată în ce mod normele procesual penale criticate contravin dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. Cu alte cuvinte, autorii excepției de neconstituționalitate nu evidențiază aspecte de natură să circumscrie critica de neconstituționalitate și nu formulează argumente care să facă posibilă compararea reală a normelor procesual penale criticate cu reperele constituționale și convenționale invocate.

18.

În legătură cu acest aspect, instanța de control constituțional a statuat, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . Curtea a precizat că aceeași soluție va fi pronunțată și în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate fie din cauza generalității sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea, prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“.

19.

În aceste condiții, având în vedere prevederile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală

este inadmisibilă.

20.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală , Curtea reține că aceste din urmă norme procesual penale au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, instanța de control constituțional pronunțând, în acest sens, mai multe decizii, precum

deciziile nr. 645 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015,

nr. 567 din 1 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2020,

nr. 549 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 13 februarie 2020, și

nr. 467 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 8 octombrie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

21.

În considerentele deciziilor sus-amintite, Curtea a reținut că, deși încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac, acest fapt nu aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la apărare, consacrate de

art. 21

și

24 din Constituție . Pentru argumentarea acestei soluții, Curtea a făcut trimitere la

Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, paragraful 22, prin care a reținut că procedura reglementată la

art. 488^4-488^6 din Codul de procedură penală

nu vizează fondul cauzei penale, prin procedura analizată nefiind judecată o acuzație în materie penală, în sensul prevederilor

art. 6 din Convenție . Prin încheierea pronunțată, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată nu dispune cu privire la vinovăția inculpatului sau la pedeapsa aplicată acestuia, ci apreciază asupra duratei rezonabile a activității de urmărire penală sau de judecată, conform dispozițiilor

art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală . În cazul respingerii contestației, poate fi formulată o nouă contestație, cu respectarea termenelor prevăzute de

art. 488^1 alin. (3) din Codul de procedură penală , cu mențiunea că abuzul de drept constând în formularea cu rea-credință a contestației se sancționează cu amendă judiciară și prin obligarea la plata cheltuielilor judiciare ocazionate. Dacă s-a constatat depășirea duratei rezonabile, o nouă contestație în aceeași cauză se va soluționa cu luarea în considerare, potrivit

art. 488^6 alin. (3) din Codul de procedură penală , exclusiv a motivelor ivite ulterior contestației anterioare.

22.

Totodată, Curtea a constatat că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispozițiile

art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală

nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Astfel, atât

art. 129 , cât și

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“, și nicio prevedere a

Legii fundamentale

nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens,

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, Curtea a reținut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de

art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii, în condițiile în care scopul reglementării criticate îl reprezintă obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care se exercită controlul judiciar cu privire la durata procesului penal, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a susținerilor părților, subiecților procesuali principali și procurorului.

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței anterior invocate, atât soluția, cât și considerentele reținute în deciziile mai sus citate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Margareta Dumitrescu și Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 9.720/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 488^6 alin. (7) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2023.