Decizia nr. 204/2023
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2 013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 285/2010 28 decembrie 2010 (prevederi anume) privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale
art. 9 din Legea nr. 283/2011
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale
art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Ioan Bercea, Costel Guzganu, Teofil Gyozo Jeleru, Viorel Popa, Dumitru Liviu Sârbu, Ionel Toma și Mihai Alexandrescu în Dosarul nr. 34.906/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.357D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând, în esență, că prevederile criticate sunt constituționale, sens în care invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 195 din 7 aprilie 2022 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 7.737 din 15 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 34.906/3/2016, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 , ale
art. 9 din Legea nr. 283/2011 , ale
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 , ale
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , ale
art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
și ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Bercea, Costel Guzganu, Teofil Gyozo Jeleru, Viorel Popa, Dumitru Liviu Sârbu, Ionel Toma și Mihai Alexandrescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a pârâților la plata ajutorului la trecerea în rezervă.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că excepția vizează problematica neacordării până în prezent a ajutoarelor la trecerea în rezervă, cuvenite cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare [ajutoare prevăzute de
art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII secțiunea 2 la Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice], pentru perioada 2010-2017. Cu privire la aceasta, autorii excepției solicită Curții Constituționale sancționarea, la nivel constituțional, a legiuitorului (primar sau delegat) pentru erorile intervenite în procesul de legiferare care vizează, în principal, următoarele aspecte: lipsa de previzibilitate a actelor normative referitoare la măsura suspendării repetate a acestor drepturi; contracararea măsurilor legislative adoptate de către Parlament cu prevederi din ordonanțe de urgență ale Guvernului; crearea unei situații mai favorabile statului român, prin emiterea și aplicarea unui nou act normativ, într-un proces pendinte.
6.
Cu privire la lipsa de previzibilitate a textelor de lege criticate, autorii excepției arată că suspendarea repetată a dreptului la ajutoare, pentru mai mulți ani la rând, afectează caracterul previzibil al normelor de lege, deoarece speranța titularilor acestor drepturi, deși are un suport real, este, în realitate, lipsită de conținut. Lipsa de previzibilitate conduce la afectarea caracterului de lex certa al normei aplicabile și, implicit, în condițiile unei legi imprecise, la relativizarea garanțiilor care însoțesc dreptul la un proces echitabil, prevăzut de
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce include și dreptul la o apărare eficientă. Prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, sui generis, legiuitorul a adus atingere în final demnității umane, iar formularea ambiguă a unui text de lege obligă judecătorul să adauge la lege, să stabilească el însuși în fața cărui eveniment se află (abrogare sau suspendare a unui drept), substituindu-se legiuitorului și, astfel, fiind obligat să încalce principiul separației puterilor în stat. Practic, aceeași normă poate fi judecată cu două măsuri diferite de către instanțe, ceea ce s-a întâmplat și în cazul acordării ajutoarelor la trecerea în rezervă: majoritatea instanțelor au apreciat că actele normative anuale nu au fost acte normative de suspendare și au fost doar câteva cazuri izolate în care instanțele au stabilit că aceste acte normative au suspendat dreptul la ajutoare. Din cauza lipsei de claritate și previzibilitate, este încălcat dreptul la un proces echitabil, pentru că acestea constituie o condiție sine qua non a calității și constituționalității normei juridice.
7.
Autorii excepției mai susțin că textele de lege contravin prevederilor
art. 1 alin. (4)
și
(5) din Constituție . În acest sens arată că textele criticate nu respectă normele de tehnică legislativă, întrucât, fără a abroga dispozițiile
art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII secțiunea 2 la Legea-cadru nr. 284/2010 , legiuitorul îndeamnă la nerespectarea acestora, fără a se înscrie în niciunul dintre evenimentele legislative prevăzute în cadrul
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
8.
Referitor la încălcarea
art. 61 , a
art. 102
și a
art. 115 alin. (4) din Constituție , se susține că adoptarea
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul drepturilor salariale suplimentare. Totodată, prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul a încălcat comportamentul constituțional loial, ceea ce contravine principiului separației puterilor în stat.
9.
În susținerea celor mai sus arătate, autorii excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la condiția de claritate și previzibilitate a normei legale. De asemenea, se arată că, prin
Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014 , Curtea Constituțională a statuat că, deși autoritățile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor bănești pretinse de autorii excepției de neconstituționalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi și în viitor, în condițiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există și dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficiență, așa încât speranța titularilor acestor drepturi, deși are un suport legal, este în realitate lipsită de conținut. Astfel, deși formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulți ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existența acestor drepturi.
10.
Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, ale
art. 9 din Legea nr. 283/2011
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, ale
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, ale
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, ale
art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, și ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Referitor la
art. 9 din Legea nr. 283/2011 , Curtea observă că autorii excepției critică, în realitate, dispozițiile
art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 283/2011 . În concluzie, analizând motivarea autorilor excepției, Curtea constată că aceștia critică următoarele dispoziții:
–
Articolul 13
alin. (1) din Legea nr. 285/2010 : „În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“;
–
Articolul II
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 : „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“;
–
Articolul 2
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 : „Prevederile
art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 182/2012 , și ale
art. 1 alin. (4)
și
(5) ,
art. 2 ,
3 ,
art. 4 alin. (1)
și
(2) ,
art. 6 ,
7 ,
9 ,
11 ,
art. 12 alin. (2)
și
art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 283/2011 , se aplică în mod corespunzător și în anul 2013“;
–
Articolul 10
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 : „În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“;
–
Articolul 9
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 : „În anul 2015, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“;
–
Articolul 11
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 : „În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“
15.
Curtea constată că, în prezent, dispozițiile de lege criticate și-au încetat aplicarea. Cu toate acestea, având în vedere cele reținute prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea va analiza constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată.
16.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)-(5)
referitoare la statul român,
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil,
art. 24
referitor la dreptul la apărare,
art. 61
privind rolul și structura Parlamentului,
art. 102
referitor la rolul și structura Guvernului,
art. 115 alin. (4)
privind condițiile emiterii ordonanțelor de urgență și
art. 147 alin. (4)
privind deciziile Curții Constituționale.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor criticate, din perspectiva acelorași critici de neconstituționalitate, prin
Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 16 februarie 2023,
Decizia nr. 284 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 26 iulie 2019,
Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, prin
Decizia nr. 366 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017,
Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, sau prin
Decizia nr. 170 din 19 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015. Prin aceste decizii, respingând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea a statuat, de principiu, că ajutoarele sau indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional.
18.
Analizând criticile de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la
art. 61
și
108 din Constituție , prin
Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , precitată, paragraful 32, Curtea a amintit că, referitor la posibilitatea Guvernului de a suspenda ori de a lipsi de efect dispozițiile unei legi, pe calea ordonanțelor de urgență, prin
Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a statuat că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Constatând că, în acea speță, adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență criticate a fost neconstituțională, întrucât nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate, prin
Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 , iar considerentele acesteia au fost preluate și în
Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009,
Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009, ori
Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Însă, prin
Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , Curtea a stabilit că argumentele referitoare la interdicția Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență care împiedică o lege adoptată de Parlament să își producă efectele nu au vizat și dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituțională. Astfel, Curtea a apreciat ca fiind lipsită de temei critica de neconstituționalitate formulată în raport cu prevederile
art. 1 alin. (4) , ale
art. 61
privind rolul și structura Parlamentului și ale
art. 102
referitor la rolul și structura Guvernului (a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 154 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018, paragraful 23).
19.
Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă privind încălcarea dispozițiilor
art. 115 alin. (4) din Constituție , prin
Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , paragrafele 34 și 35, Curtea a reținut că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
au fost adoptate cu respectarea prevederilor
art. 115 alin. (4) din Constituție
(a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018 , precitată, paragraful 51).
20.
Prin
Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022 , precitată, paragrafele 50 și 51, Curtea a observat că dispozițiile de lege criticate fac parte din legi anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și prevăd că în anii 2017-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Noua reglementare -
Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 - nu conține nicio dispoziție similară celor din
Legea-cadru nr. 284/2010
care instituiau ajutoarele și indemnizațiile. De asemenea,
Legea-cadru nr. 153/2017
a abrogat dispozițiile din ordonanțele de urgență ale Guvernului prin care a fost suspendată plata ajutoarelor și indemnizațiilor în intervalul 2012-2016 inclusiv (a se vedea, în acest sens,
Decizia Curții Constituționale nr. 472 din 8 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, paragrafele 58 și 59).
21.
Referitor la critica privind încălcarea
art. 1 alin. (5) din Constituție , care impune standardele privind calitatea legii, prin
Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021 , precitată, paragraful 60, și
Decizia nr. 189 din 26 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 9 noiembrie 2020, paragraful 87, Curtea a reiterat statuările sale anterioare prin care a constatat conformitatea cu aceste standarde a actelor normative de suspendare a drepturilor salariale pentru intervalul 2010-2017 (a se vedea
Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019 , precitată, paragrafele 96-98). În aceste decizii, Curtea a reținut că înțelesul normelor de suspendare a plății drepturilor salariale a fost clarificat prin
Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015. Astfel, în interpretarea instanței supreme, voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept, iar dreptul la pensie și condițiile de pensionare, precum și drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislație la o dată anterioară.
22.
Curtea a mai reținut, la paragraful 62 al
Deciziei nr. 472 din 8 iulie 2021 , că autorii au înțeles greșit semnificația abrogării
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 . Astfel, urmarea acestei abrogări este previzibilă și clară în sensul că, dacă personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, nu mai beneficiază de ajutoarele și indemnizațiile prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010 . Totodată, prin
Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 8 martie 2021, paragraful 20, referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , din cauza caracterului imprevizibil al dispozițiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, invocând jurisprudența sa, Curtea a reținut că persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum (a se vedea, în același sens, și
Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , precitată, paragraful 30, precum și
Decizia nr. 695 din 6 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 6 ianuarie 2021, paragraful 19).
23.
Cu privire la pretinsa încălcare a
art. 1 alin. (3) din Constituție , prin
Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020 , precitată, paragraful 21, Curtea a arătat că textul constituțional invocat privește valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu ce constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale
Legii fundamentale . Având în vedere acestea, precum și faptul că ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă textele criticate nu fac parte din această categorie a drepturilor fundamentale, Curtea a apreciat că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor
art. 1 alin. (3) din Constituție .
24.
Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 21 și 24 din Constituție, prin
Decizia nr. 284 din 7 mai 2019 , anterior citată, paragraful 51, Curtea a reținut că susținerile privind încălcarea art. 21 și 24 din Constituție reprezintă, de fapt, o problemă de legalitate, asupra căreia s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu una de constituționalitate, care să poată fi analizată de Curtea Constituțională.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Bercea, Costel Guzganu, Teofil Gyozo Jeleru, Viorel Popa, Dumitru Liviu Sârbu, Ionel Toma și Mihai Alexandrescu în Dosarul nr. 34.906/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale
art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale
art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.