Decizia nr. 124/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 265/1999 al Tribunalului București Secția a III-a civilă.
La apelul nominal răspund reprezentantul Ministerului Public și Alexandru Marian Matei, lipsind reprezentantul Ministerului Finanțelor, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea pune în discuție cererea de amânare a soluționării cauzei formulate de Ministerul Finanțelor, în care se arata ca persoana desemnată sa îl reprezinte la acest termen se afla în concediu legal de odihnă. Având cuvântul, Alexandru Marian Matei arata ca reprezentantul Ministerului Finanțelor nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței de judecată. Se mai arata ca solicitarea unui nou termen de judecată fără un motiv justificat denota intenția acestei părți de tergiversare a soluționării cauzei. De aceea, se solicita respingerea cererii de amânare. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, fiind primul termen de judecată, nu se opune amânării soluționării cauzei pentru motivul invocat de parte. Deliberând asupra cererii de acordare a unui nou termen, înaintată de Ministerul Finanțelor, Curtea constata că nu sunt întrunite condițiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă și dispune respingerea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arata ca stabilirea răspunderii statului și a întinderii acesteia în condițiile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală se face în proces public, în care una din părți este statul, reprezentat de Ministerul Finanțelor, care poate administra sau poate participa la discutarea probelor invocate în proces, fiind aparat de salariații săi sau de un avocat. În consecința, se arata ca dreptul statului la apărare, prevăzut în art. 24 alin. (1) din Constituție, nu este încălcat. Se mai arata ca ridicarea excepției este urmarea unei greșeli de interpretare a textului de lege criticat.
Alexandru Marian Matei arata ca, asa cum el, fiind arestat, plătește acum pentru o faptă pe care a comis-o, considera ca tot astfel trebuie obligat la plata și statul, prin Ministerul Finanțelor, pentru paguba ce i-a fost creata prin arestarea și condamnarea sa fără să se fi făcut vinovat de comiterea vreunei fapte penale, dovada ca ulterior a fost achitat, fiind găsit nevinovat. În concluzie, solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 9 martie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 265/1999, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca, din analiza dispozițiilor legale criticate, rezultă ca subiectul care poate fi obligat la repararea pagubei pentru cazurile menționate este statul român. Din interpretarea art. 506 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală rezultă ca, pentru obținerea reparatiei, persoana indreptatita la despăgubire va chema în judecata civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor. Autorul excepției mai afirma ca, potrivit acestor dispoziții, pe de o parte, statul român este tras la răspundere în mod necondiționat pentru cele patru ipoteze prevăzute în art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, ca statul român figurează în proces ca subiect de drept civil, cu drepturi și obligații civile de sine stătătoare, astfel cum îi sunt conferite prin
art. 25 din Decretul nr. 31/1954
privind persoanele fizice și juridice. În opinia autorului excepției, dispozițiile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care reglementează o obligație necondiționată în sarcina statului român, ca subiect de drept civil, cu privire la repararea unei pagube, sunt în contradictie cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție, care prevăd, fără distincție, dreptul la apărare. Se mai arata ca, în acord cu practica judiciară și cu literatura de specialitate, dreptul constituțional la apărare, în sens larg, presupune, pe lângă dreptul de a fi asistat de un avocat, și dreptul la examinarea temeiniciei oricăror pretenții de natura civilă sau a lipsei de temei a acestora. Autorul excepției invoca și faptul ca art. 49 din Constituție, care permite restrangerea exercițiului unor drepturi, prevede că restrangerea "nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății". În legătură cu aceasta autorul excepției susține ca dispozițiile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, astfel cum sunt formulate, afectează însuși dreptul statului român la apărare în cadrul unui proces cu caracter civil.
Tribunalul București - Secția a III-a civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele considerente: 1) Răspunderea statului român, asa cum rezultă din redactarea dispozițiilor art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, este stabilită nuantat și poate fi antrenata numai în condițiile expres și imperativ prevăzute de lege. Faptul ca aceste condiții fiind îndeplinite, ar putea fi angajata răspunderea civilă a statului pentru pagubele suferite de persoana în cauza nu poate conduce la concluzia ca s-ar încalcă dreptul la apărare al statului, drept prevăzut în art. 24 alin. (1) din Constituție. Este evident ca dreptul la apărare nu se poate reduce la dreptul de a fi asistat de un avocat. Ministerul Finanțelor, chemat în judecata în calitate de reprezentant al statului, beneficiază de o apărare corespunzătoare, prin specialiștii săi, având însă și posibilitatea angajării unui avocat, potrivit legii. 2) Răspunderea statului, în temeiul art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, nu este angajata "necondiționat", asa cum se arata în motivarea excepției de neconstituționalitate, deoarece aprecierea asupra îndeplinirii, în fiecare cauza, a condițiilor impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii statului asupra existenței și cuantumului daunelor se face în temeiul probelor administrate de părți, de către instanța de judecată, ca atribut suveran al acesteia. Asa fiind, tribunalul retine ca dreptul la apărare al statului nu este încălcat prin modul în care a fost redactat textul art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală. 3) Dreptul la apărare al statului este respectat și prin dispozițiile art. 507 din Codul de procedură penală, care prevăd ca acesta, în cazul în care repararea pagubei a fost acordată, are o acțiune în regres împotriva persoanei care, cu rea-credința sau din grava neglijența, a provocat situația generatoare de daune. Este adevărat ca, într-un astfel de caz, răspunderea persoanelor care au provocat situația generatoare de daune este o răspundere pe bază de culpa, care se stabilește de instanța de judecată în temeiul probelor administrate, iar răspunderea statului, în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală, funcționează ca o răspundere obiectivă, ca o garanție a statului, care a acționat prin organele sale, pentru daunele provocate ca urmare a săvârșirii unor erori judiciare. Instituirea prin lege a acestei raspunderi nu încalcă însă dreptul la apărare al statului, care, în cadrul procesului, prin Ministerul Finanțelor, ca subiect de drept civil, poate să-și facă toate apărările necesare. 4) În dreptul civil român sunt prevăzute și alte raspunderi cu caracter obiectiv ori întemeiate pe ideea de garanție, cum sunt: răspunderea comitentilor pentru prepușii lor (art. 1000 alin. 3 din Codul civil), răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale (art. 1001 din Codul civil) sau prin ruinarea edificiului propriu (art. 1002 din Codul civil). Analizând situațiile menționate, nu se poate ajunge la concluzia generală a încălcării dreptului la apărare, deoarece acest drept fundamental, garantat prin Constituție, trebuie să fie respectat în concret, în fiecare proces în parte, de către instanțele judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, prin prevederile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, sunt stabilite cazurile în care este antrenata "răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, și anume când persoana condamnata nu a săvârșit fapta ori fapta imputată nu exista, ori când s-a dispus o măsura preventivă iar ulterior persoana a fost scoasa de sub urmărire penală sau achitată". Răspunderea statului român este angajata numai în condițiile arătate anterior, iar acest lucru se stabilește în fața unei instanțe judecătorești, potrivit celor reglementate în Codul de procedură civilă, în care părțile, între care și statul, reprezentat de Ministerul Finanțelor, vor putea sa administreze probe și să își exercite dreptul la apărare. De altfel, dreptul la apărare, asa cum este reglementat prin prevederile art. 24 din Constituție, cuprinde, într-o acceptiune mai larga, totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva acuzatiilor ce i se aduc, iar într-o acceptiune mai restrânsă, presupune posibilitatea folosirii unui avocat. În consecința, se considera ca nici una din cele doua acceptiuni ale dreptului la apărare prevăzut în art. 24 din Constituție nu este incalcata de dispozițiile art. 504 din Codul de procedură penală și, prin urmare, excepția ridicată este, în acest sens, neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Excepția privește dispozițiile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Orice persoană care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată."
Articolul 24
alin. (1) din Constituție, considerat de autorul excepției ca fiind încălcat prin dispozițiile legale criticate, are următorul cuprins: "Dreptul la apărare este garantat."
Examinând aceste critici, Curtea constata ca a mai soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală. În motivarea acelei excepții se arata ca aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 48 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale". Autorul acelei excepții considera ca prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin art. 48 alin. (3) din Constituție, deoarece prevăd obligația statului de a repara paguba pricinuită prin erori judiciare numai în doua cazuri de achitare a unui fost condamnat, și anume când s-a constatat ca fapta nu exista [art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală] sau că nu a fost săvârșită de acesta [art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală], iar nu în toate cele 6 cazuri de achitare a fostului condamnat, deoarece în toate aceste cazuri se presupune ca a existat o eroare judiciară.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală și a constatat ca aceste dispoziții sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție. S-a statuat astfel ca principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. De asemenea, s-a precizat ca circumstantierea "potrivit legii" din textul art. 48 alin. (3) din Constituție nu privește posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităților și a condițiilor în care angajarea acestei raspunderi urmează a se face prin acordarea și plata despăgubirilor cuvenite.
În cauza de fața autorul excepției arata ca dispozițiile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care reglementează o obligație necondiționată în sarcina statului român, ca subiect de drept civil, cu privire la repararea unei pagube, sunt în contradictie cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție, care prevăd, fără distincție, dreptul la apărare. Acest drept presupune nu numai posibilitatea angajării unui avocat, dar și examinarea oricăror pretenții de natura civilă sau a lipsei de temei a acestor pretenții, drept de care statul este lipsit. Totodată, se mai susține ca, din modul cum sunt formulate dispozițiile legale criticate, rezultă ca este afectat însuși dreptul statului român la apărare, ceea ce contravine și prevederilor art. 49 din Constituție, referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând aceasta critica, Curtea constata că nu este intemeiata. Într-adevăr, răspunderea statului român, astfel cum rezultă din prevederile art. 48 alin. (3) din Constituție și din redactarea textelor de lege criticate, poate fi antrenata numai în condițiile expres prevăzute de lege. Faptul ca, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, este angajata răspunderea civilă a statului român pentru pagubele suferite de persoana care a fost victima unei erori judiciare nu poate justifica afirmatia ca s-ar încalcă dreptul la apărare al statului. Răspunderea statului, în condițiile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, nu este angajata necondiționat, asa cum susține autorul excepției, deoarece aprecierea asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii, în fiecare cauza, a condițiilor impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii statului asupra existenței și cuantumului daunelor se face, în temeiul probelor administrate de părți, de către instanța de judecată. Or, una dintre părți este statul, reprezentat de Ministerul Finanțelor, care poate administra și participa la discutarea probelor prezentate în proces ca orice subiect de drept civil, putând să își facă toate apărările necesare.
Analizând conținutul dispozițiilor art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca, din modul de redactare a acestora, nu se poate retine ca a fost încălcat dreptul la apărare al statului, prevăzut prin art. 24 din Constituție. Pe de altă parte, dispozițiile art. 507 din Codul de procedură penală prevăd dreptul statului la o acțiune în regres împotriva persoanei care, cu rea-credința sau din grava neglijența, a provocat situația generatoare de daune, ceea ce constituie o alta dovada ca dreptul la apărare al statului este garantat. Chiar dacă răspunderea persoanelor menționate este bazată pe culpa acestora, stabilită de instanța pe baza probelor administrate, în timp ce răspunderea statului, în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală, funcționează ca o răspundere obiectivă, ca o garanție a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, totuși răspunderea statului, stabilită prin lege, nu încalcă, prin instituirea ei, dreptul la apărare al acestuia în fiecare proces în parte, posibilitatea sa de a-și face toate apărările pe care le considera necesare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 265/1999 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, și constata ca, în raport cu dispozițiile art. 24 din Constituție, prevederile art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.