Decizia nr. 512/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , precum și ale

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 5.155/105/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.283D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.476D/2021, nr. 2.607D/2021 și nr. 3.259D/2021-nr. 3.262D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Virgil Haidu și alții, Delia-Anca Onița, Nicoleta Rădocă, Florin Ovidiu Bendea, Ciprian Hambaraș și Vladimir Birău în dosarele nr. 641/84/2020, nr. 568/117/2020, nr. 562/117/2020, nr. 556/117/2020, nr. 554/117/2020 și nr. 576/117/2020 ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.476D/2021, nr. 2.607D/2021 și nr. 3.259D/2021-nr. 3.262D/2021 la Dosarul nr. 2.283D/2021, care este primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Referitor la critica raportată la

art. 1 alin. (5) din Constituție , arată că stabilirea momentului de la care începe să curgă începutul prescripției este atributul exclusiv al legiuitorului. În ceea ce privește critica vizând încălcarea

art. 16 din Constituție , arată că motivele invocate de autorii excepției sunt chestiuni de fapt, care nu țin de competența Curții Constituționale. Critica referitoare la existența unei diferențe de remunerare între persoanele care se bucură de hotărâri judecătorești și cele care nu au astfel de hotărâri este neîntemeiată, întrucât sunt avute în vedere persoane aflate în situații diferite. Cu privire la criticile referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiție, arată că reglementarea unor termene de prescripție nu aduce atingere acestui drept fundamental, ci ordonează exercitarea lui. În sfârșit, consideră că nu este încălcat nici dreptul de proprietate. Din contră, textele de lege criticate reglementează modalitatea de recuperare a unor pagube, protejând astfel dreptul de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.

Prin Încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.155/105/2020, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , precum și ale

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Anca Mihaela Trofin într-o cauză având ca obiect drepturi bănești, aflată în etapa procesuală a apelului.

8.

Prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 641/84/2020, Încheierea din 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 568/117/2020, încheierile din 24 mai 2021, pronunțate în dosarele nr. 562/117/2020, nr. 556/117/2020 și nr. 554/117/2020, și prin Încheierea din 28 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 576/117/2020, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , precum și ale

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Virgil Haidu și alții, Delia-Anca Onița, Nicoleta Rădocă, Florin Ovidiu Bendea, Ciprian Hambaraș și Vladimir Birău în cauze având ca obiect cereri referitoare la drepturi salariale ale personalului din justiție, aflate în etapa procesuală a apelului.

9.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia, referindu-se la

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 , arată că din textul legal criticat rezultă că termenul de prescripție de 3 ani curge de la data producerii pagubei, independent de împrejurarea dacă persoanele păgubite au avut cunoștință de producerea pagubei și de întinderea acesteia. Neconstituționalitatea provine din faptul că legiuitorul nu a impus obligativitatea ca termenul de promovare a acțiunii în justiție îndreptate împotriva angajatorului să fie calculat de la momentul în care salariații păgubiți au cunoscut săvârșirea actului de discriminare și producerea pagubei sau de la momentul în care acest act s-a produs în mod concret și efectiv (data plății discriminatorii efective), și nu de la momentul lunilor pentru care această plată s-a realizat. Este avută în vedere situația când salariații se adresează justiției ca urmare a pagubei produse în urma unei discriminări.

10.

Cu privire la principiul accesului liber la justiție, consacrat prin

art. 21 din Constituție

și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorii excepției invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 670 din 18 mai 2011 , referitor la faptul că accesul la justiție trebuie să fie asigurat în mod efectiv și eficace. De asemenea, aceștia amintesc că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, și

Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 , pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Totodată, amintesc că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, în acest sens fiind Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României.

11.

Dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

nu fac distincția dacă angajatul a cunoscut sau nu producerea pagubei și nici dacă data producerii pagubei este data la care un angajator a efectuat o plată discriminatorie sau data aferentă unei indemnizații lunare pentru care plata discriminatorie s-a realizat.

12.

În speță, s-au achitat, în mod retroactiv, doar pentru o parte din personalul din justiție, sume reprezentând diferențe salariale aferente perioadei cuprinse între anul 2010 până în prezent, perioadă în care și autorii excepției aveau aceeași calitate și au prestat aceeași muncă, fiind astfel încălcat

art. 16 din Constituție , cu nesocotirea

Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 .

13.

Or, dacă se apreciază că termenul pentru formularea acțiunii curge de la data scadențelor lunare ale salariilor (pentru care s-au achitat diferențe), atunci față de autorii excepției sunt lipsite de orice efecte remediile juridice reglementate de prevederile legale criticate.

14.

Din această perspectivă, apreciază că

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

aduce atingere principiului egalității în drepturi, precum și dreptului de a accede efectiv la justiție pentru apărarea propriilor drepturi legitime. De asemenea, contravin art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și

art. 47 alin. (1) din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

15.

Totodată, autorii excepției apreciază că dispozițiile legale cuprinse în

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

contravin și

art. 1 alin. (5) din Constituție , în componenta sa privind previzibilitatea legii, în condițiile în care legiuitorul nu a impus obligativitatea ca termenul de promovare a acțiunii în justiție, îndreptată împotriva angajatorului, să fie calculat de la momentul la care autorii excepției ar fi cunoscut actul de discriminare, producerea pagubei și întinderea prejudiciului.

16.

Sub acest aspect, subliniază că instanța constituțională a sancționat neconstituționalitatea unor prevederi dintre cele mai diverse, motivat de caracterul lor neclar, echivoc sau puțin previzibil, raportat în mod direct la dispozițiile

Constituției

României. Cerința previzibilității, a clarității și a caracterului accesibil al legii a fost consacrată și la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

17.

Cu privire la cerințele de previzibilitate a legii, autorii excepției invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 391 din 4 iunie 2019 ,

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 ,

Decizia nr. 189 din 2 martie 2006

și

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

18.

Autorii excepției invocă și neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care acestea se aplică doar magistraților/personalului auxiliar de specialitate și conex care au obținut hotărâri judecătorești anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, nu și magistraților/personalului auxiliar de specialitate și conex care au fost în imposibilitate legală, reală și efectivă de a obține astfel de hotărâri judecătorești în perioada cuprinsă între 2010 și 2019.

19.

Autorii excepției arată că nu au avut posibilitatea legală de a solicita majorarea indemnizației de încadrare ulterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 330/2009 , act normativ care prevedea expres că drepturile salariale sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege, existând astfel o discriminare de remunerare în raport cu colegii lor, inclusiv pe criteriul vârstei. Aceasta înseamnă, în fapt, că doar magistrații/personalul auxiliar de specialitate mai în vârstă, cu hotărâri judecătorești ale căror dispozitive au fost lămurite prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au beneficiat de plata/recunoașterea retroactivă a drepturilor bănești pentru perioada 2010-2015.

20.

Autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, prevederilor

art. 16 din Constituție

și

Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 , din care rezultă că hotărârile judecătorești pot reprezenta o sursă a discriminării și că este nepermis ca personalul de același grad, gradație, aceeași vechime în funcție sau în specialitate și cu aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite. Totodată,

Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016

se referă expres la hotărârile prin care „s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat“ și a apreciat că acestea reprezintă sursa unei discriminări care se impune să fie înlăturată.

21.

Textul de lege criticat contravine și dispozițiilor constituționale ale

art. 24

cu privire la dreptul la apărare și ale

art. 21

care consacră accesul liber la justiție, precum și prevederilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că, ulterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 330/2009 , o cerere de chemare în judecată ar fi fost respinsă ca nefondată, raportat la dispozițiile exprese ale

art. 1 alin. (2)

din acest act normativ, iar în prezent cererea autorilor excepției ar putea să fie respinsă ca prescrisă, încălcându-se dreptul de acces la o instanță, care contravine reglementărilor constituționale și europene indicate.

22.

Autorii excepției consideră că textul legal criticat contravine și prevederilor cuprinse în

art. 1 alin. (5) din Constituție . Totodată, dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile

art. 44 din Constituție

privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, precum și a creanțelor asupra statului și pe cele ale

art. 1 al Protocolului nr. 1

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, despăgubirile pentru discriminarea salarială intră în noțiunea de „bun“, având izvorul în practica judecătorească de la nivelul întregii țări, în concret hotărârile judecătorești pronunțate în perioada 2006-2009, ale căror dispozitive au fost lămurite ca urmare a pronunțării

Deciziei nr. 7 din 11 februarie 2019

de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și în

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel cum au fost interpretate prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 .

23.

Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în care se arată că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili condițiile de exercitare a dreptului de acces la justiție, inclusiv prin instituirea unor termene, aceasta neconstituind o restrângere a exercițiului acestui drept, ci doar o modalitate de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Mai reține și faptul că, anterior datei de 9 aprilie 2015, nu se poate da aplicabilitate generală unor hotărâri judecătorești privind drepturi salariale atât timp cât nu există temei legal pentru egalizarea indemnizațiilor de încadrare. Despre egalizarea salarială se poate vorbi doar cu începere de la data de 9 aprilie 2015, în contextul

Legii nr. 71/2015

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Sunt invocate și cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 . Consacrarea legislativă doar de la un moment dat a unei modalități de egalizare salarială nu înseamnă lipsa de previzibilitate a legii și nici încălcarea egalității în drepturi. În privința criticilor aduse

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 , apreciază că argumentele invocate se referă la modalitatea de aplicare a legii la o situație de fapt concretă.

24.

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă apreciază că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 , însă este întemeiată în ceea ce privește dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, fiind contrare prevederilor

art. 16 din Constituție .

25.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

26.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că în privința criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 , prin raportare la prevederile

art. 16 ,

21

și

24 din Constituție

și la cele ale

art. 6

și

14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 . Apreciază că dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia într-un termen care începe să curgă de la data producerii pagubei, deci într-un cadru precis determinat, impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea stării de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora. Cu privire la critica de neconstituționalitate a normelor de la

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , prin raportare la

art. 1 alin. (5) din Constituția

României, învederează că textul de lege este suficient de clar și previzibil, nefiind încălcate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind previzibilitatea legii. Dispozițiile criticate sunt, așa cum a statuat Curtea Constituțională în

Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 , în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiunea în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăți nedatorate, în condițiile în care momentul începerii cursului prescripției extinctive este unul singur, bine determinat, respectiv „data producerii pagubei“. În ceea ce privește dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 , precizează că dispozițiile de lege criticate nu conțin norme care să se refere la excluderea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești și nici nu neagă existența acestora. Astfel, de la data intrării sale în vigoare

Legea-cadru nr. 330/2009

a creat un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul din aparatul propriu al autorităților administrației publice. În aceste condiții, prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acționat în domeniul propriu de competență, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiției. În consecință, prevederile

art. 16 ,

44 ,

124

și

125 din Constituție

nu au fost încălcate. De asemenea, textul criticat este suficient de previzibil, nu creează discriminări, nu împiedică accesul la justiție și nici nu încalcă dreptul la apărare.

27.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

28.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

29.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, precum și ale

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019. Curtea constată că

Legea nr. 62/2011

a fost abrogată prin

art. 189 din Legea nr. 367/2022

privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, în timp ce

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost abrogată prin

art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:

–