Decizia nr. 509/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , așa cum a fost modificat prin

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , și ale

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 . Excepția a fost ridicată de Ion Cornescu în Dosarul nr. 56/46/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 770D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

se aplică proceselor începute după data de 1 ianuarie 2019, iar procesul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a început pe data de 18 august 2016, astfel că se aplică un alt text de lege. Prin urmare,

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

nu are legătură cu cauza.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 29 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 56/46/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , așa cum a fost modificat prin

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , și ale

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 . Excepția a fost ridicată de Ion Cornescu într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, aflată în etapa procesuală a recursului formulat împotriva deciziei civile prin care a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei de respingere a apelului formulat în cauză.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și

ale art. 214 din Legea nr. 62/2011

sunt neconstituționale, prin raportare la cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , paragraful 24, atunci când posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului depinde exclusiv de data calendaristică și de materia în care a fost pronunțată hotărârea în care a fost inițiat procesul civil.

6.

Teza privind cererile referitoare la conflictele de muncă cuprinsă în dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , precum și

ale art. 214 din Legea nr. 62/2011

este reluată în conținutul

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă .

7.

Potrivit

art. 216 din Legea nr. 62/2011 , dispozițiile acestei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile

Codului de procedură civilă , dispozițiile

art. 214

fiind completate de

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

și reluate de

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .

8.

Criteriul pragului valoric ca limitare a exercitării recursului este înlăturat, indiferent de cuantumul acestuia. Aceasta pentru că instanța de control constituțional nu a făcut un simplu „test de proporționalitate“ a cuantumului pragului valoric de 1.000.000 lei, ci a repudiat însuși sistemul prin care se condiționează accesul la recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție de un prag valoric.

9.

Deciziile date în apel în legătură cu care recursul era limitat în temeiul criteriului valoric sunt recurabile, ceea ce conduce la concluzia că și primul criteriu din paragraful 24 al

Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 , cu privire la conflictele de muncă și asigurări sociale, trebuie să fie recurabil, dar Curtea Constituțională nu a fost învestită cu analizarea acestui criteriu până la prezenta excepție de neconstituționalitate.

10.

Autorul excepției arată că dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă (litigii de muncă) între justițiabilii care s-au adresat cu cereri în justiție începând cu data de 1 ianuarie 2016 și cei care s-au adresat instanțelor în cazuri similare anterior acestei date.

11.

Această ultimă categorie de justițiabili este lipsită de dreptul la calea de atac a recursului în vederea apărării drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, deși

art. 21 alin. (2) din Constituție

interzice îngrădirea acestui drept prin lege, iar

art. 16 din Constituție

impune egalitatea în drepturi.

12.

Discriminarea creată de dispozițiile de lege criticate nu se bazează pe nicio cauză obiectivă, ci este efectiv rezultatul hazardului ce ține de materia procesului civil și de momentul în care cererea adresată justiției se înregistrează pe rolul instanțelor.

13.

Măsurile pentru degrevarea instanțelor judecătorești instituite prin

Legea nr. 2/2013

nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justițiabililor în condițiile în care Constituția garantează prin dispozițiile

art. 124 alin. (2)

că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Or, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea dispar atunci când dreptul la exercitarea unei căi de atac depinde exclusiv de data calendaristică și de materia în care a fost inițiat procesul civil sub imperiul acelorași norme de procedură civilă, respectiv noul Cod de procedură civilă, care este o lege organică.

14.

Dispozițiile de lege criticate, care interzic exercitarea recursului, condiționând exercitarea căii de atac a recursului în funcție de materia în care a fost pronunțată hotărârea (litigii de muncă), creează o vădită discriminare în ceea ce privește accesul la justiție, în condițiile în care funcționarii publici care sunt în litigii de muncă, prin similitudine cu personalul contractual, au dreptul la recurs împotriva hotărârilor instanțelor de fond.

15.

Autorul excepției solicită, în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate, să se aibă în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la discriminarea persoanelor aflate în situații similare.

16.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că art . 21 din Constituție

stabilește accesul liber la justiție, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Amintește că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, ci implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Invocă în acest sens

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36. Mai mult, amintește că nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții privind obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Mai arată că, în speță, autorul excepției a avut posibilitatea de a se adresa justiției în fond - în primă instanță tribunalului - și de a exercita apel, la instanța ierarhic superioară, deci s-a bucurat de exercițiul acestei căi de atac, astfel că nu se poate reține, cu temei, o încălcare a principiului liberului acces la justiție, în condițiile în care legea nu prevede calea de atac a recursului în cererile privind conflictele de muncă și asigurările sociale. Mai reține și că nu se poate vorbi de o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepția celui de-al doilea grad de jurisdicție în materie penală. Astfel, numai în măsura în care acestea o fac, au obligația, în temeiul

art. 6 din Convenție , să asigure respectarea exigențelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create. Cu privire la exercitarea căilor de atac și la concordanța legii procesuale românești cu

art. 6 din Convenție , care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, amintește că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , statuând că, în sensul practicii europene, conceptul de „proces echitabil“ nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac a hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părțile din proces. Arată că la elaborarea actualului Cod de procedură civilă s-au avut în vedere concepțiile moderne privind desfășurarea procesului civil, rolul și atribuțiile participanților la proces, în centrul atenției situându-se preocuparea pentru recunoașterea și clarificarea, într-un termen optim și previzibil, a drepturilor și intereselor legitime deduse judecății.

17.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

18.

Guvernul apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate. În acest sens, amintește că, în temeiul

art. 126 alin. (2)

și al

art. 129 din Constituție , legiuitorul are un mandat constituțional de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. Invocă cele reținute cu privire la accesul liber la justiție prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 . Arată că, în temeiul mandatului constituțional, legiuitorul, în noul Cod de procedură civilă, a exceptat de la calea extraordinară de atac a recursului hotărârile date de instanțele de apel în unele materii expres prevăzute de lege. Rațiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al decongestionării instanței supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Este și cazul

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , care a exclus de la calea de atac a recursului [suplimentar față de dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă ] hotărârile pronunțate, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2015, asupra cererilor evaluabile în bani în valoare de peste 500.000 lei și până la 1.000.000 lei inclusiv. Termenul prevăzut de acest text de lege a fost prorogat succesiv. Guvernul amintește că în acest context a fost pronunțată

Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 . Arată, totodată, că dreptul de acces la justiție, ca drept fundamental convențional și constituțional, nu conferă tuturor și sine modo și dreptul de acces la toate gradele de jurisdicție, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Susține că soluția legislativă criticată trebuie analizată în contextul regândirii regimului căilor de atac, care a dus la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește sistemul căilor de atac și rolul recursului. Invocă argumente din doctrină, jurisprudența Curții Constituționale prin

Decizia nr. 226 din 18 mai 2004 ,

Decizia nr. 366 din 5 iulie 2005 ,

Decizia nr. 350 din 7 mai 2015 ,

Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015 ,

Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015

și

Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 .

19.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

20.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 , 10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, așa cum a fost modificat prin

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, Curtea constată că dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , al căror conținut îl critică de fapt autorul excepției, nu modifică dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , ci reprezintă o reglementare de sine stătătoare, ce vizează modul de aplicare a dispozițiilor din acest cod. De altfel, așa cum reiese din dispozițiile

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 ,

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, termen prorogat ulterior, în mod succesiv, până la 1 ianuarie 2019. Or, având în vedere că, în speță, litigiul de muncă a fost inițiat la data de 18 august 2016, se constată că, la acea dată, dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

nu erau aplicabile în speță. Prin urmare, Curtea reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , care au fost modificate succesiv, păstrându-se însă soluția legislativă criticată, forma în vigoare la data sesizării Curții Constituționale fiind cea modificată prin

art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, potrivit căreia: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

22.

Totodată, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012. Curtea constată că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

Legea nr. 62/2011

a fost abrogată prin dispozițiile

art. 189 din Legea dialogului social nr. 367/2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, însă, având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor

art. 214 din Legea nr. 62/2011 , care au următoarea redactare: „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.“

23.

În opinia autorului excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție și

art. 124 alin. (2) , potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile

art. 6

și

14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind procesul echitabil și interzicerea discriminării.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a mai analizat constituționalitatea dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

și a celor

ale art. 214 din Legea nr. 62/2011

prin raportare la critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, referitoare, în esență, la încălcarea accesului la justiție prin eliminarea căii de atac a recursului. În acest sens sunt relevante

Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, și

Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 5 decembrie 2017, precum și, ad similis,

Decizia nr. 168 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018,

Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021 și

Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021.

25.

Prin aceste decizii, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Curtea a statuat că, în noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens sunt

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008,și

Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012.

26.

Curtea a mai reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului ( Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006).

27.

De asemenea, cu privire la rațiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, Curtea a reținut că, având în vedere specificul și implicațiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluționarea acestora două grade de jurisdicție, respectiv o singură cale de atac. Nicio dispoziție constituțională sau reglementare internațională nu stabilește gradele de jurisdicție și numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuțiile exclusive ale legiuitorului național. Ținând seama de specificul unor litigii sau chiar de situația deosebită în care se află persoanele implicate, stabilirea unor reguli diferențiate în această materie nu are semnificația instituirii unor privilegii ori discriminări.

28.

Totodată, Curtea a reținut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea.

29.

Curtea a amintit și faptul că legislația anterioară intrării în vigoare a

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

nu reglementa trei grade de jurisdicție în materia conflictelor de muncă, opțiunea legiuitorului în sensul instituirii a două grade de jurisdicție fiind constantă și, totodată, constituțională, astfel cum rezultă din deciziile Curții Constituționale mai sus menționate, care își păstrează valabilitatea și în această cauză. Recursul, în concepția noului Cod de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac, permisă în anumite condiții prevăzute de lege, în timp ce apelul joacă rolul fostului recurs, în sensul că este o cale ordinară de atac, cu efect devolutiv. Astfel, hotărârile judecătorești ce puteau fi supuse recursului potrivit vechiului Cod de procedură civilă, drept cale ordinară de atac cu efect devolutiv, specifică litigiilor de muncă, pot fi atacate cu apel în condițiile noului Cod de procedură civilă și ale

Legii nr. 2/2013 . Practic, coroborând prevederile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

cu cele ale

art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 , rezultă că, în noua concepție normativă, recursul nu a fost și nici nu este încă implementat ca o cale de atac extraordinară aplicabilă conflictelor de muncă.

30.

În final, Curtea reține că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reținute prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , este neconstituțională. Curtea constată că admiterea excepției cu acel prilej a avut ca temei încălcarea

art. 16 alin. (1) din Constituție

întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecție egală a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetățeni - în ceea ce privește dreptul de a formula o cale de atac - în funcție de valoarea cererii adresate instanței judecătorești. Este vorba de o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiași categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, Curtea reține că aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de față unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opțiunii sale, fără a se putea pune semnul egalității între persoane care au litigii din materii diferite.

31.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

32.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d ) și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Cornescu în Dosarul nr. 56/46/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

și ale

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 octombrie 2023.