Decizia nr. 395/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, și a dispozițiilor art. VII din această ordonanță de urgență, în special
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 59/2017 4 august 2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, excepție ridicată de Cornel Damian în Dosarul nr. 2.480/62/2019 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 55D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 128D/2021, nr. 364D/2021, nr. 608D/2021, nr. 610D/2021, nr. 622D/2021-nr. 624D/2021, nr. 640D/2021-nr. 643D/2021, nr. 782D/2021, nr. 841D/2021, nr. 847D/2021, nr. 875D/2021, nr. 876D/2021, nr. 889D/2021, nr. 924D/2021, nr. 925D/2021, nr. 940D/2021, nr. 974D/2021, nr. 975D/2021, nr. 976D/2021, nr. 978D/2021, nr. 997D/2021, nr. 1.019D/2021, nr. 1.021D/2021, nr. 1.022D/2021, nr. 1.190D/2021, nr. 1.217D/2021, nr. 1.218D/2021, nr. 1.231D/2021, nr. 1.234D/2021, nr. 1.284D/2021, nr. 1.532D/2021, nr. 1.698D/2021, nr. 1.786D/2021, nr. 614D/2022-nr. 616D/2022, nr. 651D/2022 și nr. 654D/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate ridicată de Laurențiu Ion Coman în Dosarul nr. 3.381/105/2020 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 128D/2021), de Ilie C. Popi în Dosarul nr. 4.484/63/2020 al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 364D/2021), de Mihai Smaranda în Dosarul nr. 1.683/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 608D/2021), de Adrian Flavius Merlă în Dosarul nr. 1.490/83/2020 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 610D/2021), de Leonard Viorel Florescu în Dosarul nr. 2.330/63/2020 al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 622D/2021), de Ștefan Bojin și Virgil Moadă în dosarele nr. 9.241/63/2019 și nr. 8.199/63/2019 ale Curții de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale (dosarele Curții Constituționale nr. 623D/2021 și nr. 624D/2021), de Mihai Gavril Moldovan, Marcel Ionel Domuța, Sorin Copciac, Daniel Alexandru Vonethe și Cristian Stejerel Boloș în dosarele nr. 2.390/83/2019, nr. 933/83/2020, nr. 955/83/2020, nr. 968/83/2020 și nr. 1.177/83/2020 ale Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă (dosarele Curții Constituționale nr. 640D/2021-nr. 643D/2021 și nr. 782D/2021), de Alexandru Ciobanu în Dosarul nr. 9240/63/2019 al Curții de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 841D/2021), de Mihai Băltărețu în Dosarul nr. 2.488/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 847D/2021), de Florin Voicu și Ștefan Andrei Pora în dosarele nr. 2.155/62/2020 și nr. 2.154/62/2020 ale Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale (dosarele Curții Constituționale nr. 875D/2021 și nr. 876D/2021), de George Cosac în Dosarul nr. 3.791/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 889D/2021), de Raduly Marius Jozsef în Dosarul nr. 302/119/2020 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 924D/2021), de Daniel Mușat în Dosarul nr. 1.599/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 925D/2021), de Ion Luță în Dosarul nr. 2.329/63/2020 al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 940D/2021), de Mihai Lucanu în Dosarul nr. 380/119/2020 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 974D/2021), de Farkas Laszlo în Dosarul nr. 1.891/83/2020 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 975D/2021), de Cristian Rus în Dosarul nr. 1.376/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 976D/2021), de Ion Radovei în Dosarul nr. 4.559/121/2019 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 978D/2021), de Margareta Pîrvulescu în Dosarul nr. 2.833/3/2021 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 997D/2021), de Alexandru Arnăutu în Dosarul nr. 2.142/118/2020/a1 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.019D/2021), de Ioan Rus și Daniel Horotan în dosarele nr. 967/83/2020 și nr. 842/83/2020 ale Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă (dosarele Curții Constituționale nr. 1.021D/2021 și nr. 1.022D/2021), de George-Laurențiu Muscoiu în Dosarul nr. 2.117/62/2019 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.190D/2021), de Costinel C. Lungu și Tehodor Alin Malciu în dosarele nr. 8.179/63/2019 și nr. 5.395/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosarele Curții Constituționale nr. 1.217D/2021 și nr. 1.218D/2021), de Daniel-Ștefan Costîn în Dosarul nr. 3.308/86/2020 al Tribunalului Suceava - Secția I civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.231D/2021), de Florin Coșarcă în Dosarul nr. 1.147/96/2020 al Tribunalului Harghita - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.234D/2021), de Iosif-Petru Timariu în Dosarul nr. 3.379/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.284D/2021), de Lucian Antohe în Dosarul nr. 2.956/62/2020 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.532D/2021), de Nicolae Ionescu în Dosarul nr. 353/119/2020 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.698D/2021), de Costel Bocăneț în Dosarul nr. 1.639/89/2020 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.786D/2021), de Mihai-Dorin Șaramet, Marian Badea și Alexandru Ioan Pavel în dosarele nr. 2.915/62/2021, nr. 2.920/62/2021 și nr. 3.043/62/2021 ale Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale (dosarele Curții Constituționale nr. 614D/2022-nr. 616D/2022), de Neculai Frunză în Dosarul nr. 1.116/119/2021 al Tribunalului Covasna - Secția civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale (Dosarul Curții Constituționale nr. 651D/2022) și de Florin Ionel Mihai în Dosarul nr. 2.988/110/2019 al Curții de Apel Bacău - Secția I civilă (Dosarul Curții Constituționale nr. 654D/2022).
4.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 128D/2021, nr. 364D/2021, nr. 608D/2021, nr. 610D/2021, nr. 622D/2021-nr. 624D/2021, nr. 640D/2021-nr. 643D/2021, nr. 782D/2021, nr. 841D/2021, nr. 847D/2021, nr. 875D/2021, nr. 876D/2021, nr. 889D/2021, nr. 924D/2021, nr. 925D/2021, nr. 940D/2021, nr. 974D/2021, nr. 975D/2021, nr. 976D/2021, nr. 978D/2021, nr. 997D/2021, nr. 1.019D/2021, nr. 1.021D/2021, nr. 1.022D/2021, nr. 1.190D/2021, nr. 1.217D/2021, nr. 1.218D/2021, nr. 1.231D/2021, nr. 1.234D/2021, nr. 1.284D/2021, nr. 1.532D/2021, nr. 1.698D/2021, nr. 1.786D/2021, nr. 614D/2022-nr. 616D/2022, nr. 651D/2022 și nr. 654D/2022 la Dosarul nr. 55D/2021, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
7.
Prin Încheierea din 10 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.480/62/2019, prin Încheierea din 4 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 302/119/2020, prin Încheierea din 8 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 380/119/2020, prin Încheierea din 29 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.117/62/2019, și prin Încheierea din 6 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 353/119/2020, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Excepția a fost ridicată de Cornel Damian, Raduly Marius Jozsef, Mihai Lucanu, George-Laurențiu Muscoiu și Nicolae Ionescu în cauze având ca obiect soluționarea apelului împotriva unei hotărâri judecătorești privind contestații referitoare la decizii de pensionare.
8.
Prin Încheierea din 22 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.381/105/2020, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Laurențiu Ion Coman într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației referitoare la o decizie de pensionare.
9.
Prin Încheierea din 22 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.484/63/2020, prin Încheierea din 15 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.330/63/2020, prin Încheierea din 11 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.329/63/2020, și prin încheierile din 17 februarie 2021, pronunțate în dosarele nr. 8.179/63/2019 și nr. 5.395/63/2020, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Ilie C. Popi, Leonard Viorel Florescu, Ion Luță, Costinel C. Lungu și Tehodor Alin Malciu în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații referitoare la decizii de pensionare.
10.
Prin încheierea din 10 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.683/62/2020, prin Încheierea din 3 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.488/62/2020, prin încheierile din 21 ianuarie 2021, pronunțate în dosarele nr. 2.155/62/2020 și nr. 2.154/62/2020, prin încheierile din 10 martie 2021, pronunțate în dosarele nr. 1.599/62/2020 și nr. 1.376/62/2020, prin Încheierea din 7 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.379/62/2020, prin Încheierea din 16 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.956/62/2020, prin încheierile din 8 februarie 2022, pronunțate în dosarele nr. 2.915/62/2021, nr. 2.920/62/2021 și nr. 3.043/62/2021, Tribunalul Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Mihai Smaranda, Mihai Băltărețu, Florin Voicu, Ștefan Andrei Pora, Daniel Mușat, Cristian Rus, Iosif-Petru Timariu, Lucian Antohe, Mihai-Dorin Șaramet, Marian Badea și Alexandru Ioan Pavel în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor referitoare la decizii de pensionare.
11.
Prin Încheierea din 16 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.490/83/2020, prin Încheierea din 18 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.390/83/2019, prin încheierile din 10 februarie 2021, pronunțate în dosarele nr. 933/83/2020, nr. 955/83/2020, nr. 968/83/2020 și nr. 1.177/83/2020, prin Încheierea din 3 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.891/83/2020, și prin încheierile din 18 martie 2021, pronunțate în dosarele nr. 967/83/2020 și nr. 842/83/2020, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Adrian Flavius Merlă, Mihai Gavril Moldovan, Marcel Ionel Domuța, Sorin Copciac, Daniel Alexandru Vonethe, Cristian Stejerel Boloș, Farkas Laszlo, Ioan Rus și Daniel Horotan în cauze având ca obiect soluționarea cererilor referitoare la recalcularea pensiei.
12.
Prin încheierile din 17 februarie 2021, pronunțate în dosarele nr. 9.241/63/2019 și nr. 8.199/63/2019, și prin Încheierea din 1 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.240/63/2019, Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Ștefan Bojin, Virgil Moadă și Alexandru Ciobanu în cauze având ca obiect soluționarea apelurilor împotriva unor hotărâri judecătorești prin care au fost respinse contestațiile referitoare la decizii de pensionare.
13.
Prin Încheierea din 5 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.791/93/2020, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de George Cosac într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației referitoare la o decizie de pensionare.
14.
Prin Încheierea din 23 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.559/121/2019, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Ion Radovei într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă contestația referitoare la o decizie de pensionare.
15.
Prin Încheierea din 16 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.833/3/2021, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Margareta Pîrvulescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii referitoare la recalcularea pensiei.
16.
Prin Decizia civilă nr. 1/AS din 12 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.142/118/2020/a1, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Alexandru Arnăutu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
17.
Prin Încheierea din 8 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.308/86/2020, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Daniel-Ștefan Costîn într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației referitoare la o decizie de pensionare.
18.
Prin Încheierea civilă nr. 296 din 25 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.147/96/2020, Tribunalul Harghita - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Florin Coșarcă într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii referitoare la recalcularea pensiei.
19.
Prin Încheierea din 23 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.639/89/2020, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de Costel Bocăneț într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației referitoare la o decizie de pensionare.
20.
Prin Încheierea din 3 martie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.116/119/2021, Tribunalul Covasna - Secția civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Neculai Frunză într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii referitoare la recalcularea pensiei.
21.
Prin Decizia nr. 933 din 3 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.988/110/2019, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 . Excepția a fost ridicată de apelantul reclamant Florin Ionel Mihai într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă contestația referitoare la o decizie de pensionare.
22.
În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate motive de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă. Sub aspect extrinsec, se susține, în esență, că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
a fost adoptată fără avizul Consiliului Legislativ, care a fost solicitat doar ulterior de către Guvern. Din acest motiv, apreciază autorii excepției, s-au încălcat prevederile
art. 79 alin. (1) din Constituție , ale
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993
pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, ale
art. 24 alin. (2) din Regulamentul
privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 , și ale
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În susținerea acestei argumentări se invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 140 din 13 martie 2019 , paragraful 80, nr. 221 din 2 iunie 2020, paragrafele 64-67, și
nr. 229 din 2 iunie 2020 , paragrafele 52 și 53, prin care s-a statuat că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, avizul acestuia trebuie solicitat anterior adoptării ordonanței de urgență a Guvernului.
23.
Autorii excepției mai susțin că dispozițiile
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , care modifică dispoziții cuprinse în legea organică a pensiilor militare de stat, au fost adoptate cu încălcarea normelor constituționale referitoare la reglementarea prin lege organică a protecției sociale, pensiile fiind subsumabile acestei materii. Procedând astfel, Guvernul s-a substituit Parlamentului, căruia îi revine în exclusivitate atribuția de a legifera în acest domeniu. Au fost încălcate astfel dispozițiile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (4)
și
(5) ,
art. 53 ,
art. 73 alin. (3) lit. p)
și
art. 61 alin. (1) , fiind afectat dreptul fundamental la pensie. Guvernul nu are rol de legiuitor, acest rol fiindu-i atribuit pe termen limitat prin legea de abilitare emisă de Parlament. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență criticată cu încălcarea exigențelor stabilite de
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție , întrucât nu a indicat situația extraordinară care a stat la baza emiterii acesteia, nu a motivat corespunzător urgența acestei reglementări și a afectat nejustificat drepturile la pensie ale cadrelor militare trecute în rezervă. De asemenea, nici până în prezent această ordonanță de urgență nu a fost aprobată de Parlament. Astfel, inechitatea la care face referire Guvernul în preambulul actului normativ ar fi trebuit remediată nu prin adoptarea măsurii criticate, ci prin creșterea tuturor celorlalte pensii. În plus, justificarea măsurii criticate prin raportare la egalitatea de tratament dintre pensiile de serviciu și cele din sistemul de asigurări sociale nu este legitimă, având în vedere că, obiectiv, cele două categorii de pensionari se află în situații diferite, întrucât pensiile lor sunt plătite de la bugetul de stat și, respectiv, bugetul asigurărilor sociale de stat. În sprijinul acestui raționament este invocată
Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000
privind tratamentul juridic al pensiilor de serviciu ale magistraților și ale militarilor.
24.
Sub aspect intrinsec, sunt formulate, în esență, critici prin raportare la prevederile
art. 16 alin. (1) din Constituție
și se arată că titularii pensiilor de serviciu reglementate de
privind pensiile militare de stat sunt discriminați față de alți titulari ai unor asemenea pensii, cum sunt magistrații sau personalul militar pensionat anterior intrării în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , ale căror pensii nu sunt limitate la un anumit plafon. De asemenea, prin anularea actualizării pensiilor odată cu creșterea salariilor militarilor activi, se mențin diferențele dintre pensii, în funcție de anul ieșirii la pensie, ajungându-se la inechități crase, pe care actualizarea le-ar fi nivelat în timp.
25.
Totodată, dispozițiile
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , care abrogă implicit prevederile
art. 11 din Legea nr. 223/2015 , afectează dreptul fundamental la pensie și determină încălcarea principiilor predictibilității, stabilității și speranței legitime, care vizează stabilitatea și durabilitatea raporturilor juridice, precum și seriozitatea organelor legislative ale statului. Prevederile
art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
contravin
art. 16
și
50 din Constituție , deoarece pensionarilor militari cu handicap li se plafonează pensia la nivelul mediei salariilor/soldelor lunare nete. Deși persoanele cu handicap beneficiază de scutire de impozit pe venit, există o situație discriminatorie pentru pensionarii încadrați în grad de handicap prin limitarea dreptului acestor persoane de a încasa o pensie mai mare în situația în care pensia acestora este mai mare decât media soldelor nete.
26.
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind aplicabilă situația care a stat la baza
Deciziei Curții Constituționale nr. 229 din 2 iunie 2020 , paragrafele 53-55, și a
Deciziei Curții Constituționale nr. 140 din 13 martie 2019 , paragraful 80, deoarece nu se poate susține că Guvernul nu a fost interesat și nu a permis Consiliului Legislativ să își îndeplinească rolul său constituțional.
27.
Tribunalul Prahova - Secția I civilă arată că nu deține elemente probatorii suficiente pentru a analiza cazul concret referitor la lipsa avizului Consiliului Legislativ, în procedura de emitere a ordonanței de urgență, care poate reprezenta un viciu de neconstituționalitate, din perspectiva
art. 79
raportat la
art. 1 alin. (5) din Constituție .
28.
Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este întemeiată, deoarece, deși consultativ, avizul Consiliului Legislativ trebuia solicitat înainte de adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017
și cu respectarea termenului de 24 de ore, prevăzut de
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 73/1993 . Invocă în acest sens și
deciziile Curții Constituționale nr. 221 din 2 iunie 2020
și
nr. 229 din 2 iunie 2020 .
29.
Tribunalul Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale, în dosarele Curții Constituționale nr. 608D/2021, nr. 875D/2021, nr. 876D/2021, nr. 925D/2021 și nr. 976D/2021, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției, contrar
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În dosarele Curții Constituționale nr. 847D/2021, nr. 1.532D/2021 și nr. 614D/2022-nr. 616D/2022, instanța judecătorească arată că excepția este întemeiată, pentru motivele invocate de către autorii acesteia. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.284D/2021, instanța judecătorească apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind aplicabilă situația care a stat la baza
Deciziei Curții Constituționale nr. 229 din 2 iunie 2020 , paragrafele 53-55, deoarece nu se poate susține că Guvernul nu a fost interesat și nu a permis Consiliului Legislativ să își îndeplinească rolul său constituțional.
30.
Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. De asemenea, reține că dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi nu au fost încălcate prin exercitarea dreptului de a reglementa pensia militară astfel încât aceasta să nu poată depăși cuantumul salariului mediu net de care a beneficiat persoana în cauză și care a fost avut în vedere la stabilirea pensiei.
31.
Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că susținerile privind adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017
fără avizul Consiliului Legislativ nu sunt de natură să pună în discuție încălcarea
art. 1 alin. (3)
și
(5) , a
art. 16 alin. (1)
și a
art. 79 din Constituție . De asemenea, arată că finalitatea solicitării avizului consultativ al Consiliului Legislativ a fost atinsă prin includerea observațiilor și a mențiunilor Consiliului Legislativ în cuprinsul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 .
32.
Tribunalul Ilfov - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece au fost respectate dispozițiile
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 73/1993
și ale
art. 79 din Constituție , în sensul că a fost solicitat și acordat cu observații și propuneri avizul consultativ al Consiliului Legislativ, aspect ce reiese din consultarea procedurii legislative. Instanța constată că, în conformitate cu
art. 115 alin. (4) din Constituție , au fost expuse motivele extraordinare care au generat necesitatea adoptării actului normativ și reține că existența mai multor texte legale care instituie plafonări în ceea ce privește drepturile de pensie stabilite și reactualizate nu încalcă principiul egalității în fața legii și nici dreptul la pensie.
33.
Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată. Reține că nu sunt încălcate nici principiul egalității în fața legii și nici cel al nediscriminării, deoarece textul invocat ca fiind neconstituțional se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, iar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (spre exemplu,
Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2016
și
Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015 ), „situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări“. Instanța mai constată că dispozițiile
art. 53 din Constituție
nu sunt încălcate prin
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , deoarece reclamantului nu i s-a restrâns dreptul la majorarea pensiei cu indicele de 5,25%, de vreme ce nu a beneficiat niciodată de acest drept. Referitor la susținerile privind încălcarea dispozițiilor
art. 115 din Constituție , instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017
s-a motivat urgența emiterii acestui act normativ.
34.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că existența mai multor texte legale care instituie plafonări în ceea ce privește drepturile de pensie stabilite și reactualizate nu încalcă principiul egalității în fața legii a persoanelor cu handicap și nici dreptul la protecție specială, pentru că aceste persoane beneficiază de scutirea de la plata impozitului asupra pensiei, în cauză existând cel mult o problemă de interpretare a textelor de lege invocate.
35.
Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a constatat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, însă, contrar
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia asupra acesteia.
36.
Tribunalul Suceava - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, chiar dacă în cauză avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat și primit ulterior adoptării actului normativ în ședința de Guvern, se poate observa că propunerile înaintate de acest organ consultativ au fost avute în vedere la forma finală a actului, astfel cum acesta a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
37.
Tribunalul Harghita - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată. Invocă aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind dreptul fundamental la pensie și principiul egalității în drepturi (spre exemplu,
Decizia nr. 544 din 2 iulie 2020 ).
38.
Tribunalul Vaslui - Secția civilă a constatat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, însă, contrar
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia asupra acesteia.
39.
Tribunalul Covasna - Secția civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
fiind constituțională.
40.
Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, din moment ce avizul Consiliului Legislativ, deși a fost emis peste termenul de 24 de ore prevăzut de lege, a fost unul favorabil adoptării actului normativ.
41.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
42.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
43.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
44.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, în ansamblul său, și dispozițiile
art. VII
din această ordonanță de urgență, în special.
45.
Dispozițiile
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
au următorul cuprins:
privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La articolul 3, după litera k) se introduc două noi litere, literele l) și m), cu următorul cuprins:
l)
solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuția individuală la bugetul de stat, contribuția individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare;
m)
pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare.
2.
Articolul 59 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 59
Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.
3.
Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 60
La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
46.
Prevederile
art. 60 din Legea nr. 223/2015
au mai fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. Însă, având în vedere că, potrivit
Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, pot fi supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost ridicată în prezentele cauze, este admisibilă, din perspectiva
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
47.
În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (3) ,
(4)
și
(5)
privind statul de drept, principiul separației și echilibrului puterilor și principiul legal,
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 41
privind munca și protecția socială a muncii,
art. 47 alin. (2)
privind dreptul la pensie,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului,
art. 73 alin. (3) lit. p)
privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială,
art. 79 alin. (1)
privind Consiliul Legislativ,
art. 102 alin. (1)
privind rolul Guvernului,
art. 115
privind delegarea legislativă și
art. 118
privind forțele armate.
48.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 , în ansamblul său, și dispozițiile
art. VII
din această ordonanță de urgență, în special, au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, iar prin mai multe decizii Curtea Constituțională a decis respingerea, ca neîntemeiate, a excepțiilor de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 543 din 2 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 din 27 octombrie 2020,
Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 16 martie 2022,
Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024,
Decizia nr. 105 din 7 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 13 iunie 2024, sau
Decizia nr. 106 din 7 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 17 iunie 2024).
49.
Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată în raport cu
art. 1 alin. (4) ,
art. 61 alin. (1) ,
art. 73 alin. (3) lit. p) ,
art. 102 alin. (1)
și
(2)
și
art. 115 alin. (1) din Constituție , cu privire la competența Guvernului de a adopta acte cu caracter normativ cu putere de lege, Curtea a reținut că actul normativ criticat este o ordonanță de urgență adoptată de Guvern în temeiul
art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție , iar nu o ordonanță simplă, care să fie adoptată de Guvern în temeiul unei legi de abilitare, potrivit
art. 108 alin. (3)
și
art. 115 alin. (1)-(3) din Constituție . Spre deosebire de ordonanța simplă, ordonanța de urgență a Guvernului poate reglementa și în domenii care aparțin legii organice. Prin urmare, criticile autorilor excepției privind reglementarea unor modificări și completări aduse
printr-o ordonanță de urgență a Guvernului sunt neîntemeiate.
50.
Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea
art. 115 alin. (4) din Constituție , Curtea a arătat că, în contextul în care o modificare legislativă de amploare, așa cum este cea determinată de adoptarea unei noi legi-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, este susceptibilă să determine un impact bugetar semnificativ, ce reclamă adoptarea unor măsuri urgente menite să prevină apariția unor consecințe negative considerabile asupra bugetului de stat, aceasta poate fi privită ca o situație ce are caracter extraordinar, în sensul reținut în jurisprudența Curții Constituționale.
51.
Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate în raport cu
art. 16 alin. (1)
și
(2) ,
art. 44
și
art. 47 alin. (2) din Constituție , Curtea a statuat, cu privire la pretinsa discriminare pe care dispozițiile criticate o creează în raport cu alte categorii de pensionari, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau pensionari din sistemul public, că diferitele categorii de beneficiari ai unor pensii de serviciu, respectiv pensionarii din sistemul public nu se află în situații identice, fiind supuși, de altfel, unor acte normative diferite. Având în vedere criteriile apreciate ca fiind relevante pentru acordarea acestui tip de pensie, legiuitorul este liber să instituie condiții diferite privind acordarea dreptului la pensie, fără ca deosebirile de tratament juridic dintre diferitele categorii socioprofesionale să aibă semnificația încălcării prevederilor
art. 16 din Constituție .
52.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor
art. 44 din Legea fundamentală , Curtea a reținut că nici
Constituția
și nici vreun instrument juridic internațional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabilește prin legislația națională. În aceste condiții, legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maximal al acesteia. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Decizia din 2 martie 2006, pronunțată în Cauza Mamonov împotriva Rusiei),
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor, nu poate fi înțeles în sensul că îndreptățește o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, în aceste condiții, a conchis Curtea, nu se încalcă dispozițiile
art. 44 din Constituție
privind dreptul de proprietate privată.
53.
Referitor la critica privind încălcarea
art. 47 alin. (2) din Constituție , Curtea Constituțională a reamintit că legiuitorul este autorizat/îndrituit să stabilească conținutul dreptului la pensie și condițiile acordării acestuia, precum și să le modifice în funcție de resursele financiare existente la un anumit moment.
54.
Referindu-se la dreptul legiuitorului de a modifica legislația în ceea ce privește modul de actualizare a pensiilor militare de stat, Curtea a reamintit că
art. 47 alin. (2) din Constituție , deși consacră dreptul la pensie, nu oferă garanții și cu privire la algoritmul de creștere a cuantumului acesteia în viitor. Din contră, valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condițiile de recalculare și de recorelare a pensiilor anterior stabilite, precum și indexarea acestora nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile. De asemenea, Curtea a arătat că, întrucât se realizează periodic, indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit principiului tempus regit actum.
55.
Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la
art. 79 alin. (1) din Constituție , Curtea a statuat, în esență, că invocarea
art. 79 alin. (1) din Constituție
ca normă de referință în cadrul controlului concret de constituționalitate este admisibilă numai dacă se demonstrează existența unei relații directe între afectarea drepturilor și a libertăților fundamentale și nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ; numai în corelare cu dreptul sau libertatea fundamentală afectată, Curtea poate analiza constituționalitatea actului normativ în raport cu
art. 79 alin. (1) din Constituție . Așadar, în cadrul controlului concret de constituționalitate, respectarea
art. 79 alin. (1) din Constituție
reprezintă un standard de constituționalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituțională. Așa fiind, întrucât în cauză nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale, Curtea a reținut că
art. 79 alin. (1) din Constituție
nu este incident în cauză.
56.
De asemenea, întrucât, în urma analizei criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, rezultă că nu au fost afectate niciun drept și nicio libertate fundamentală, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate raportată la
art. 115 alin. (6) din Constituție
este neîntemeiată.
57.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
58.
Distinct, referitor la critica formulată în raport cu prevederile
art. 50 din Constituție , Curtea observă că dispozițiile legale criticate nu reglementează în materia protecției speciale a persoanelor cu handicap, iar argumentele invocate vizează, în esență, aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea coroborată a dispozițiilor legale, a căror soluționare revine instanțelor judecătorești.
59.
De asemenea, Curtea constată că, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, prevederile legale criticate nu interferează cu dispozițiile
art. 118 din Constituție
privind forțele armate.
60.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cornel Damian, Raduly Marius Jozsef, Mihai Lucanu, George-Laurențiu Muscoiu și Nicolae Ionescu în dosarele nr. 2.480/62/2019, nr. 302/119/2020, nr. 380/119/2020, nr. 2.117/62/2019 și nr. 353/119/2020 ale Curții de Apel Brașov - Secția civilă, de Laurențiu Ion Coman în Dosarul nr. 3.381/105/2020 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă, de Ilie C. Popi, Leonard Viorel Florescu, Ion Luță, Costinel C. Lungu și Tehodor Alin Malciu în dosarele nr. 4.484/63/2020, nr. 2.330/63/2020, nr. 2.329/63/2020, nr. 8.179/63/2019 și nr. 5.395/63/2020 ale Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, de Mihai Smaranda, Mihai Băltărețu, Florin Voicu, Ștefan Andrei Pora, Daniel Mușat, Cristian Rus, Iosif-Petru Timariu, Lucian Antohe, Mihai-Dorin Șaramet, Marian Badea și Alexandru Ioan Pavel în dosarele nr. 1.683/62/2020, nr. 2.488/62/2020, nr. 2.155/62/2020, nr. 2.154/62/2020, nr. 1.599/62/2020, nr. 1.376/62/2020, nr. 3.379/62/2020, nr. 2.956/62/2020, nr. 2.915/62/2021, nr. 2.920/62/2021 și nr. 3.043/62/2021 ale Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale, de Adrian Flavius Merlă, Mihai Gavril Moldovan, Marcel Ionel Domuța, Sorin Copciac, Daniel Alexandru Vonethe, Cristian Stejerel Boloș, Farkas Laszlo, Ioan Rus și Daniel Horotan în dosarele nr. 1.490/83/2020, nr. 2.390/83/2019, nr. 933/83/2020, nr. 955/83/2020, nr. 968/83/2020, nr. 1.177/83/2020, nr. 1.891/83/2020, nr. 967/83/2020 și nr. 842/83/2020 ale Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, de Ștefan Bojin, Virgil Moadă și Alexandru Ciobanu în dosarele nr. 9.241/63/2019, nr. 8.199/63/2019 și nr. 9.240/63/2019 ale Curții de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, de George Cosac în Dosarul nr. 3.791/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, de Ion Radovei în Dosarul nr. 4.559/121/2019 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, de Margareta Pîrvulescu în Dosarul nr. 2.833/3/2021 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, de Alexandru Arnăutu în Dosarul nr. 2.142/118/2020/a1 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, de Daniel-Ștefan Costîn în Dosarul nr. 3.308/86/2020 al Tribunalului Suceava - Secția I civilă, de Florin Coșarcă în Dosarul nr. 1.147/96/2020 al Tribunalului Harghita - Secția civilă, de Costel Bocăneț în Dosarul nr. 1.639/89/2020 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă, de Neculai Frunză în Dosarul nr. 1.116/119/2021 al Tribunalului Covasna - Secția civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale și de Florin Ionel Mihai în Dosarul nr. 2.988/110/2019 al Curții de Apel Bacău - Secția I civilă și constată că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblul său, și dispozițiile
art. VII
din această ordonanță de urgență, în special, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția civilă, Tribunalului Prahova - Secția I civilă, Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului Brașov - Secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale, Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, Curții de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, Tribunalului Ilfov - Secția civilă, Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, Tribunalului Suceava - Secția I civilă, Tribunalului Harghita - Secția civilă, Tribunalului Vaslui - Secția civilă, Tribunalului Covasna - Secția civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale și Curții de Apel Bacău - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.