Decizia nr. 622/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 488 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 2.493/271/2016/a5 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 761D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens susține că legiuitorul are competența să stabilească procedura de judecată. Curtea a constatat în jurisprudența sa, spre exemplu, prin

Decizia nr. 633 din 27 octombrie 2016 , că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât în cadrul stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe de natură să prevină eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 25 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.493/271/2016/a5, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 488 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Alexandru Maghiar într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece, având în vedere că în materia contenciosului administrativ calea de atac este recursul, o hotărâre a instanței de fond pronunțată în materia contenciosului administrativ nu poate fi criticată decât pentru motivele de nelegalitate limitativ reglementate.

6.

Dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

prin faptul că legiuitorul a prevăzut că

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

se completează cu prevederile

Codului civil

și ale

Codului de procedură civilă . De altfel, prevederile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

conțin soluțiile pe care instanța de recurs le poate da în materia contenciosului administrativ, ceea ce face ca prevederile

art. 488 din Codul de procedură civilă

să fie lovite de nulitate în baza statutului de specialia generalibus derogant al

Legii nr. 554/2004

asupra

Codului de procedură civilă .

7.

Totodată, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 52

și

126

datorită limitării invocărilor la nelegalitatea procedurilor.

8.

Lipsa apelului în materia contenciosului administrativ conduce la încălcarea

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și a

art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

9.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 488 din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:

(1)

Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1.

când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

2.

dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;

4.

când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5.

când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6.

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7.

când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

(2)

Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

14.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind statul român, ale

art. 52

- Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale

art. 126 alin. (6)

privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice. De asemenea, se invocă prevederile

art. 13

privind dreptul la un remediu efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și ale

art. 47

privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene . Totodată, se invocă prevederile

art. 54 pct. 9 din titlul IV din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, ale

art. 20 alin. (3)

și ale

art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare, respectiv din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanțe pot fi atacate numai cu recurs, și doar pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv și nu mai reprezintă o cale de atac eficientă și efectivă.

16.

Prin

Decizia nr. 633 din 27 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 13 ianuarie 2017, paragrafele 18-24, Curtea a reținut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile

art. 488 din Codul de procedură civilă , care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform

art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865 , noile norme nu mai prevăd nicio excepție de la regula mai sus amintită.

17.

Curtea a reținut că, așa cum prevede

art. 2 din Codul de procedură civilă , acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile acestui cod aplicându-se și în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții contrare. Prin

Legea nr. 76/2012

a fost modificată doar parțial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin

Legea nr. 554/2004 , tocmai pentru a se asigura eficiența noilor dispoziții procedurale, urmând ca, în măsura în care dispozițiile legii speciale nu conțin anumite dispoziții din

Codul de procedură civilă , acestea să fie complinite cu prevederile

Codului . După adoptarea

noului Cod de procedură civilă , în materia contenciosului administrativ a fost menținut sistemul dublului grad de jurisdicție, respectiv instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, fiind menținută, de asemenea, prin prevederile

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond. Ca atare, și după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , recursul împotriva hotărârii instanței de fond se exercită în condițiile prevăzute de

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.

18.

Curtea a reținut, așadar, că, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , situație reglementată expres în

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ și fiscal, precum și în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în

Codul de procedură civilă , în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, deși nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanța casează sentința și rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , și anume atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanța de recurs să caseze sentința și să rejudece litigiul în fond.

19.

Curtea a mai reținut că legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac. În materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, potrivit

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina

noului Cod de procedură civilă , recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.

20.

Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, Curtea a reținut că niciun text din

Constituție

nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor

art. 2 din Protocolul nr. 7

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , chiar și aici putând fi instituite însă unele excepții de la această regulă.

21.

De asemenea, este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și a modalității de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune

accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.

22.

Totodată, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură să prevină eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale.

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 2.493/271/2016/a5 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 488 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2024.