Decizia nr. 547/2024

:

Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la

cap. I lit. B nr. crt. 4 .

Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

Salariul de bază se stabilește potrivit prezentei anexe,

cap. I lit. A nr. crt. 6

pentru agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și

cap. I lit. B nr. crt. 4

pentru ofițerii de poliție judiciară. Șefii de birou din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar șefii de serviciu de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de prevederile

art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 45/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

Indemnizațiile de încadrare sau salariile de bază, precum și alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se stabilesc de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit legii.

32.

Dispozițiile

art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

au următoarea redactare: „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit

art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 .“

33.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2018

reglementează măsuri fiscal-bugetare aplicabile, potrivit

art. I

din acest act normativ, persoanelor fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detașare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, și care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit

art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puțin 20% față de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a articolului I, precum și persoanelor fizice prevăzute la

art. 168 alin. (2)

și

(4) din Legea nr. 227/2015 .

34.

Autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și

privind trăsăturile Statului Român, ale

art. 41

privind dreptul la muncă,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 111 alin. (1)

privind informarea Parlamentului și ale

art. 138 alin. (5)

privind bugetul public național.

35.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la criticile referitoare la încălcarea principiului bicameralismului prin

Decizia nr. 290 din 28 mai 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 august 2024. Curtea a reținut că, urmând procedura parlamentară, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 23 mai 2017, și de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la data de 7 iunie 2017. Deși există unele diferențe între formele analizate de Senat și, respectiv, de Camera Deputaților, nu se poate afirma că ar exista deosebiri majore de conținut juridic între acestea sau o configurație semnificativ diferită între forma adoptată de Senat și cea adoptată de Camera Deputaților. În plus, obiectul de reglementare al propunerii legislative supuse dezbaterii în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, este același cu cel al legii adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, respectiv salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În concluzie, ținând cont că forma adoptată de Camera Deputaților nu modifică substanțial obiectul de reglementare, scopul urmărit de legiuitor sau configurația propunerii legislative, Curtea a constatat că nu au fost încălcate dispozițiile

art. 61

și

75 din Constituție

referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudența sa.

36.

Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale

art. 111 alin. (1)

și ale

art. 138 alin. (5) , în decizia precitată Curtea a reținut că Senatul a solicitat punctul de vedere al Guvernului cu privire la propunerea legislativă, iar acesta din urmă a transmis punctul său de vedere, prin care a precizat că susține adoptarea propunerii legislative, sub rezerva însușirii propunerilor și a observațiilor menționate la punctul II. De asemenea, în punctul de vedere transmis, la punctul II - „Propuneri și observații“, secțiunea A - „Considerații privind impactul bugetar“, Guvernul a analizat și impactul bugetar al propunerii legislative, identificând necesarul de finanțare.

37.

Cu referire la criticile raportate la prevederile

art. 138 alin. (5) din Constituție , Curtea a observat că prin

Legea-cadru nr. 153/2017

s-a reglementat un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Având în vedere acest aspect, a conchis Curtea, este evident că sursa de finanțare în cazul salarizării specialiștilor IT este tot bugetul general consolidat al statului.

38.

În sfârșit, în ceea ce privește caracterul insuficient al sursei de finanțare, criticat de autorii excepției din perspectiva faptului că în forma adoptată de prima Cameră sesizată nu era prevăzută salarizarea specialiștilor IT, în decizia precitată Curtea a reținut că aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu își are temeiul în

art. 138 alin. (5) din Constituție , fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.

39.

Cu referire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, mai precis cele raportate la

art. 16 din Constituție , prin

Decizia nr. 290 din 28 mai 2024 , precitată, Curtea a avut de soluționat critici similare. Astfel, în paragraful 22 din aceasta, Curtea a statuat că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile

art. 16 din Constituție

privind egalitatea în drepturi. În plus, opțiunea legiuitorului în materia salarizării specialiștilor IT este justificată având în vedere și prevederile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT“. Acceptarea criticilor de neconstituționalitate formulate ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul de salarizare anterior, iar neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate.

40.

Aceste precizări sunt deopotrivă aplicabile și cu privire la pretinsa discriminare a categoriei specialiștilor IT din care fac parte și autorii prezentei excepții față de alți specialiști IT din sistemul judiciar.

41.

Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată generată de scăderea semnificativă a salariului, Curtea a observat că, în esență, autorii excepției apreciază că simpla încălcare a dreptului la salariu care, în opinia lor, intră sub protecția

art. 41 din Constituție

conduce automat și la încălcarea dreptului de proprietate garantat prin

art. 44 din Constituție . Or, reține Curtea, o astfel de susținere ignoră faptul esențial că, deși nu pot fi negate anumite legături între drepturile fundamentale, puterea constituantă a garantat în mod distinct dreptul de proprietate privată nu doar față de dreptul la muncă, ci și față de orice alt drept fundamental. Dreptul de proprietate are o configurație proprie, complexă, iar simpla susținere a autorilor că prin încălcarea dreptului la salariu se încalcă și dreptul de proprietate privată nu este suficientă.

42.

Cu referire la invocarea

art. 53 din Constituție

în prezenta cauză, trebuie reamintit că, prin

Decizia nr. 223 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 august 2022, paragraful 34, în care au fost criticate și

art. 17 alin. (2)

și

art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

contestate în cauza de față, Curtea a reținut că acestea nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul

art. 53 din Constituție , ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare.

43.

Mai departe, Curtea observă că prevederile

art. 24 , ale

art. 25 alin. (1)

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

sunt criticate pentru aceleași motive pentru care au fost criticate și în cauza soluționată prin

Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, paragrafele 25-34. Prin această decizie, Curtea a reamintit că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Instituirea și diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.

44.

În acest context, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție , Curtea a reținut că, în accepțiunea

Legii-cadru nr. 153/2017 , mai precis a prevederilor

art. 7 alin. (1) lit. i)

din acest act normativ, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Dispozițiile

art. 25 alin. (1)

din Legea-cadru nr. 153/2017

instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Soluția legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: „Suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.“ Aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că „dispozițiile

art. 22 din lege

prevăd două reguli (...) clare care vizează transparența și echitatea sistemului public de salarizare“. De asemenea, o soluție legislativă similară a fost consacrată și prin dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz“. În același timp, prevederile

art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017

stabilesc că limita maximă a sporurilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în această lege și în

anexele nr. I-VIII .

45.

În raport cu cele enunțate, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiționat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând să fie determinat în raport cu regulile pe care legea le stabilește: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege și în anexele sale și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de

art. 25 alin. (1)

din Legea-cadru nr. 153/2017 . De asemenea, în accepțiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la un procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei spor de până la...% (a se vedea, spre exemplu,

art. 4

sau

5 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 ). Astfel, regula limitării sumei sporurilor și a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, și nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice.

46.

Referitor la utilizarea noțiunii de „cuantum“ al sporurilor în cuprinsul dispozițiilor

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea a observat că aceasta are un caracter tehnic, menit să asigure aplicarea etapizată a legii. Astfel, analizând prevederile

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a statuat că

Legea-cadru nr. 153/2017

are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede

art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

47.

În privința modului de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, Curtea a constatat că

art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor

Legii-cadru nr. 153/2017

și

anexelor nr. I-IX

la aceasta, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor

art. 12 alin. (2)

din lege, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcțiile cuprinse în

anexele nr. I-VIII

la lege prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în

anexele nr. I-VIII

cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

48.

Mai departe, Curtea a amintit că, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 153/2017 , prin

art. 36

din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit

art. 38 “. Astfel,

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii.

49.

În consecință, Curtea a constatat că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, prevederile de lege criticate oferă destinatarilor repere suficiente și clare pentru înțelegerea conținutului lor normativ, fiind astfel în concordanță cu dispozițiile

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție .

50.

În cauza de față, încălcarea dreptului la muncă și a principiilor nediscriminării și al egalității sunt invocate în mod identic cu invocarea acestora de către autorii excepției soluționate prin

Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020 . Astfel, în paragrafele 37-39 ale acesteia, Curtea a reținut că, în respectiva cauză, critica formulată în raport cu

art. 16 din Constituție

se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispozițiilor legale criticate, prin evidențierea unor situații particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul și categoriile de angajați în cadrul unei instituții/autorități publice, care, în opinia autorilor excepției, pot genera diferențe în privința cuantumului sporurilor acordate aceleiași categorii de personal care își desfășoară activitatea în instituții diferite. Curtea a observat că, la stabilirea nivelului veniturilor salariale, trebuie avute în vedere dispozițiile

art. 3 alin. (1)

și

(4) din Legea-cadru nr. 153/2017 , potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“ și „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu“. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea în concret a sporurilor și a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

51.

Curtea a reținut că prevederile legale criticate vizează deopotrivă toate categoriile de personal plătit din fonduri publice și se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor de a regla în timp disfuncționalitățile existente în sistemul public de salarizare, fără a încălca dispozițiile

art. 16 din Constituție .

52.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 41 din Constituție , Curtea Constituțională a reiterat jurisprudența sa, în sensul că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede la

art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-și îndeplini obligațiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).

53.

Criticile aduse

art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

sunt și ele identice cu cele formulate în

Decizia Curții Constituționale nr. 662 din 29 septembrie 2020 , paragrafele 42 și 43. Astfel, Curtea a statuat că aceste dispoziții legale stabilesc reguli de ordin tehnic în materie fiscală privind sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, realizând o corelare cu dispozițiile

art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 , în contextul transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017. Astfel, legiuitorul a redimensionat politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, potrivit

art. 139 din Constituție , în scopul îmbunătățirii colectării contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale și, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaților. În consecință, Curtea a constatat că, analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în corelare cu dispozițiile legale referitoare la anumite obligații fiscale, instituite în sarcina contribuabililor, prevederile de lege criticate nu cuprind vicii care să le afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea. În consecință, critica de neconstituționalitate formulată în raport cu

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție

este neîntemeiată.

54.

În sfârșit, cu referire la pretinsa neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2018 , Curtea constată că și în cauza soluționată prin

Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020

excepția a fost ridicată de autori care figurează în aceeași categorie de personal salarial bugetar în care se află și autorii prezentei excepții. Curtea, în paragrafele 47-49 ale acestei decizii, a reținut lipsa legăturii cu cauza a prevederilor acestei ordonanțe de urgență. Astfel, Curtea a reținut că normele

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2018

vizează anumite categorii de personal, stabilind prin

art. I alin. (1)

că „Prevederile prezentului articol se aplică persoanelor fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detașare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, și care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit

art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puțin 20% față de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a prezentului articol, precum și persoanelor fizice prevăzute la

art. 168 alin. (2)

și

(4) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare“. De asemenea,

art. I alin. (4) lit. a)

din același act normativ stabilește că „Prevederile prezentului articol nu se aplică: a) personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, prevăzut în

Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;“. Or, a arătat Curtea, astfel cum rezultă din considerentele actului de sesizare a Curții Constituționale și din notele scrise ale autorilor excepției, aceștia fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, potrivit

Legii-cadru nr. 153/2017 . În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile legale invocate nu aveau legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză.

55.

Ca urmare a acestei constatări, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2018

nu îndeplinesc condiția de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluționarea cauzei“, prevăzută de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

56.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor citate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

57.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2018

privind unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Nicoleta Ardelean, Gabriela Carmen Vasilache și Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.863/2/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicoleta Ardelean și Gabriela Carmen Vasilache în Dosarul nr. 9.032/2/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, de Nicoleta Ardelean, Gabriela Carmen Vasilache și Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.863/2/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, precum și de Dan Alexandru Schipor în Dosarul nr. 4.111/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 24 , ale

art. 25 alin. (1)

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale

capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , ale

art. 17 alin. (2)

și ale

art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 ,

Legea-cadru nr. 153/2017 , în ansamblul său, precum și dispozițiile

art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2024.