Decizia nr. 403/2025

La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul silvic se vor avea în vedere următoarele: nivelul studiilor, funcția, titlul științific, vechimea în muncă, vechimea în domeniul silviculturii, locul și condițiile în care își exercită profesia.

Indemnizația de grad profesional și sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale și se acordă lunar personalului silvic prevăzut la

art. 4 alin. (1)

în conformitate cu prevederile

art. 120 alin. (3 )-( 5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

Sumele necesare pentru acordarea indemnizației de grad profesional prevăzute la

alin. (2)

se calculează, anual, prin înmulțirea valorii salariului minim brut garantat în plată la nivel național cu coeficientul k prevăzut pentru fiecare grad și pentru fiecare gradație.

Valorile coeficientului k sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

Sumele necesare pentru acordarea indemnizației de grad profesional prevăzute la

alin. (2)

se asigură de către angajator din bugetul propriu.

În situația în care personalul silvic se află în raporturi de muncă cu două sau mai multe entități din cele prevăzute la

art. 2 , beneficiază de o singură indemnizație de grad profesional care se acordă de angajatorul la care are funcția de bază.

În unitățile și subunitățile care administrează fondul forestier național, salarizarea pentru funcția de bază pădurar, salariul de bază va fi mai mare de 1,5 ori față de salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Personalul silvic de toate gradele este obligat să poarte, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, uniforma și însemnele distinctive stabilite prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Uniforma și însemnele prevăzute la

alin. (1)

se asigură gratuit de angajator, fără a fi impozitate, iar pentru personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură se asigură gratuit, prin bugetul acesteia.

Gradele profesionale, drepturile și îndatoririle personalului silvic se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege specială.

Indemnizațiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și subunitățile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază. (...)

11.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021

privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 80/2023 , cu modificările ulterioare ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021 ):

Gărzile forestiere se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care Gărzile forestiere, care au fost înființate potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2015

privind înființarea Gărzii forestiere, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 265/2018 , sunt parte.

Salarizarea personalului Gărzii Forestiere Naționale și a Gărzilor forestiere se face în conformitate cu prevederile

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, corespunzător categoriilor de personal și formei de organizare și finanțare ale instituției, cu respectarea aceluiași nivel de salarizare în cadrul acestor instituții.

12.

Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ( Legea-cadru nr. 153/2017 ):

Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi

Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Prin excepție de la prevederile

alin. (1) , pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de

funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...)

III.

Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

13.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba cu nr. 515/107/2024, reclamantul a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. xxx din 11.10.2023, emisă de pârâta Garda Forestieră Cluj, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de salarizare în favoarea reclamantului care să cuprindă și următoarele sporuri, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv:

–

sporul de risc silvic, în procent de 25% din salariul de bază, conform

art. 120 alin. (5) din Codul silvic ;

–

indemnizația aferentă gradului profesional silvic corespunzător, conform

Codului silvic ,

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

și

Legii nr. 234/2019

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic ( Legea nr. 234/2019 );

–

indemnizația lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie.

14.

În fapt, reclamantul, în urma transferului la cerere în cadrul unității pârâte, a fost numit în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane - Oficiul de dezvoltare montană Săsciori, începând cu data de 16 octombrie 2023.

15.

În ceea ce privește sporul de risc silvic în procent de 25% din salariul de bază, reclamantul invocă faptul că acesta este prevăzut în

Codul silvic la art. 120 alin. (5) , însă nu i-a fost acordat prin decizia contestată, fiind invocate dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

16.

Reclamantul a apreciat că este îndreptățit și la acordarea indemnizației aferente gradului profesional silvic, conform

Codului silvic ,

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

și

Legii nr. 234/2019 , care prevăd în mod expres faptul că indemnizația de grad profesional silvic reprezintă o componentă a drepturilor salariale și se acordă lunar personalului silvic prevăzut la

art. 4 alin. (1)

în conformitate cu prevederile

art. 120 alin. (3 )-( 5) din Codul silvic .

17.

Cu privire la acest spor și la indemnizația de grad profesional, prin întâmpinare, pârâta a arătat că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

referitoare la acordarea indemnizației aferente gradului profesional silvic nu se aplică personalului silvic cu statut de funcționar public, având în vedere dispozițiile

art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021

și ale

art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 . A apreciat pârâta că doar apartenența la corpul profesional al personalului silvic nu este suficientă pentru acordarea indemnizației de grad profesional și a sporului de risc de 25%. În opinia pârâtei, din prevederile

art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

rezultă că reclamantul, în calitatea sa de funcționar public, nu poate beneficia de sporul de risc de 25% și nici de indemnizația de grad profesional. În plus, chiar dacă reclamantul ar fi îndreptățit la indemnizația de grad profesional și la sporul de risc de 25%, acestea nu ar putea fi acordate decât limitat prin raportare la dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

18.

În ceea ce privește indemnizația lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, reclamantul a solicitat acordarea acestei indemnizații în conformitate cu

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , arătând că nu se încadrează în categoria indemnizațiilor supuse plafonului de 30% instituit prin

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , ci este un beneficiu distinct acordat de lege categoriei personalului silvic pentru ipoteza vizată de norma consacrată de

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 .

19.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că indemnizația lunară de 30% din salariul mediu brut pe economie reprezintă o cheltuială cu personalul, iar această cheltuială nu poate fi angajată deoarece instituția pârâtă nu dispune de surse proprii de finanțare pentru a suporta alte cheltuieli cu personalul decât cele acordate în baza

Legii-cadru nr. 153/2017 , care vizează salarizarea personalului bugetar, conform

art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021 . S-a mai arătat că de beneficiul acordării unei locuințe de serviciu, protocol sau intervenție poate uza doar personalul silvic din cadrul entităților ce dețin în patrimoniul lor astfel de locuințe sau care pot să achiziționeze locuințe cu astfel de destinație din venituri proprii pentru a putea fi acordate în condițiile stabilite prin contractul de muncă. În lipsa unei legislații secundare care să stabilească condițiile și criteriile de acordare a indemnizației lunare neimpozabile și având în vedere faptul că în legislația privitoare la înființarea și organizarea gărzilor forestiere nu există prevederi pentru acordarea de locuințe de serviciu, nici patrimoniu cu astfel de destinație și nici finanțare pentru constituire, pârâta consideră că dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

nu vizează toate categoriile de personal silvic prevăzute la

art. 4 alin. (1) , fiind aplicabile doar pentru personalul silvic aflat în raporturi de muncă cu alte entități, care prin modul de organizare, funcționare și finanțare pot să acorde aceste drepturi.

IV.

Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

20.

Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024

referitoare la titularul sesizării și existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice în sensul

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

21.

Tribunalul Alba a fost învestit cu soluționarea litigiului ce se înscrie în domeniul de aplicare al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , astfel cum este acesta descris în

art. 1 alin. (1)

din actul normativ menționat, titularul cererii de chemare în judecată fiind plătit din fonduri publice (funcționar public).

22.

Este îndeplinită și condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

23.

Problemele de drept privind modalitatea de aplicare a sporurilor și indemnizațiilor prevăzute de

art. 22

și

25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , respectiv

art. 120 alin. (3 )-( 5) din Codul silvic , destinatarii acestora sau de aplicare/neaplicare a plafonului prevăzut de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

la sporurile în discuție ridică o reală dificultate, în condițiile în care dispozițiile legale ce le reglementează nu sunt suficient de clare, fiind susceptibile a da naștere unor interpretări diferite.

24.

În privința condiției referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea în fond a cauzei, instanța de trimitere a constatat că și această condiție este îndeplinită în privința tuturor celor trei întrebări, problemele de drept ce fac obiectul acestora fiind apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei practici judiciare neunitare. Necesitatea soluționării pe fond a sesizării răspunde nevoii de asigurare a uniformității jurisprudențiale, aceasta fiind formulată într-un litigiu care poate fi replicat la un număr mai mare de subiecți și care, astfel, ar putea genera un impact direct și considerabil asupra bugetului general consolidat, în ipoteza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare.

25.

Odată verificate aceste condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

„(...) completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac (...) va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

26.

Opinia completului de judecată al instanței de trimitere asupra dezlegării chestiunii de drept din prima întrebare este că de sporul de risc prevăzut de

art. 120 alin. (3 )-( 5) din Codul silvic , de indemnizația de grad profesional și de indemnizația lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie beneficiază și personalul silvic cu statut de funcționar public, în speță reclamantul, în condițiile în care din interpretarea textelor legale menționate nu rezultă că funcționarii publici încadrați în cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva sunt excluși de la aplicarea acestui spor și a indemnizațiilor solicitate în speță.

27.

Prevederile derogatorii ale

art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

vizează aspecte ce țin de promovarea profesională și sancționarea personalului silvic cu statut de funcționar public și nu se referă la aspecte privind salarizarea acestei categorii de personal.

28.

Referitor la cea de-a doua chestiune de drept sesizată, instanța de trimitere a învederat că, deși nu se referă la situația concretă a reclamantului, sunt relevante sub acest aspect considerentele

Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.

29.

Prin raportare la aceste considerente și la prevederile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanțe, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

30.

În privința celei de-a treia chestiuni de drept, completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că acordarea acestui drept nu este condiționată de existența surselor proprii de finanțare ale unității angajatoare, de existența în patrimoniul unității angajatoare de locuințe de serviciu, de protocol sau de intervenție.

31.

Inexistența surselor proprii de finanțare ale unității angajatoare sau a locuințelor de serviciu, de protocol sau de intervenție nu poate constitui o chestiune pertinentă care să fie opusă dreptului recunoscut de lege în favoarea reclamantului în situația în care acesta ar îndeplini condițiile legale pentru acordarea indemnizației, care, în calitate de funcționar public în cadrul instituției pârâte, trebuie să fie salarizat în mod adecvat, raportul legal de serviciu și funcția publică fiind temeiuri suficiente pentru ca instituția pârâtă să fie obligată la plată, iar, în această bază, să întreprindă demersurile necesare pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plății.

32.

Nu se poate condiționa acordarea unui drept sau spor prevăzut de lege de existența unei legislații secundare care să stabilească condițiile și criteriile de acordare a indemnizației lunare neimpozabile, acest comportament al autorității contravenind principiului supremației legii.

33.

În situația în care prin lege s-a stabilit în sarcina administrației adoptarea unei anumite reglementări normative, atunci marja de apreciere este limitată, aceasta nemaiavând dreptul de a decide dacă și când să emită un act administrativ, ci doar modul de reglementare formală, cu respectarea principiului legalității, respectiv ca actul să nu adauge la lege sau să restricționeze, acolo unde legea nu o face.

V.

Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

34.

Față de conținutul celor trei întrebări adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare.

VI.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

35.

În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat următoarele decizii care prezintă relevanță în lămurirea prezentei sesizări, în ordine cronologică:

–

Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că: „În interpretarea unitară a dispozițiilor

art. 38 alin. (3) lit. a)

și

alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la

art. 4

și

5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V

la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de

art. 25

din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.“;

–

Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și, în consecință, sa stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor

art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziții beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absența elaborării normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bune practici, conform prevederilor

art. 115 alin. (1)

din aceeași lege.“;

–

Decizia nr. 72 din 11 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1158 din 6 decembrie 2021, prin care s-a admis sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că: „În interpretarea dispozițiilor

art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic , personalul silvic nu beneficiază de indemnizația de grad profesional în absența elaborării unor acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire, în concret, a acestui drept salarial.“;

–

Decizia nr. 42 din 29 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 24 august 2023, prin care s-a admis sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că:

În interpretarea

art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , dreptul la acordarea indemnizației lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condițiile și criteriile de acordare a locuințelor de serviciu pentru personalul silvic.

În interpretarea și aplicarea

art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , sintagma «în localitatea în care își desfășoară activitatea» se referă la localitatea în care se află sediul structurii organizatorice din cadrul instituției angajatoare nominalizate ca loc de muncă.;

–

Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a admis sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 25 alin. (1)

și

art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de

art. 4

și

5 din capitolul VIII anexa nr. V

a

Legii-cadru nr. 153/2017

la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de

art. 25

din același act normativ.“;

–

Decizia nr. 46 din 24 februarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 10 aprilie 2025, prin care s-a admis, în parte, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor

art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, acordarea indemnizației lunare neimpozabile, în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, este supusă limitării prevăzute de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

În interpretarea

art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, dreptul la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc nu intră sub incidența limitării prevăzute de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind respinsă, în rest, sesizarea, ca inadmisibilă;

–

Decizia nr. 133 din 7 aprilie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 18 iunie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Dacă indemnizația de grad profesional prevăzută de

art. 22 alin. (2)

și

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, modificată prin

Legea nr. 234/2019 , în forma în vigoare din 16.12.2019, se calculează în funcție de salariul minim brut garantat pentru studii medii sau în funcție de salariul minim brut garantat pentru studii superioare, având în vedere studiile persoanelor solicitante.

Dacă în ceea ce privește calculul indemnizației prevăzute de

art. 22 alin. (2)

și

(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , în forma în vigoare din 16.12.2019, acesta este limitat la cuantumul din 16.12.2019 în baza

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene,

art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene,

art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și

art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care prevăd plafonarea anuală a sporurilor și indemnizației personalului plătit din fonduri publice.;

–

Decizia nr. 181 din 19 mai 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 iulie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1.

Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcționar public, încadrat în instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform

anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 4^1 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, acordarea indemnizației de grad profesional, prevăzută de

art. 22 alin. (2 )-( 4)

coroborat cu

anexa nr. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 234/2019

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, după data de 16 decembrie 2019, este supusă limitării prevăzute de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

2.

Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcționar public, încadrat în instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform

anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 4^1 din Legea-cadru nr. 153/2017 , indemnizația de grad profesional, prevăzută de

art. 22 alin. (2 )( 4)

coroborat cu

anexa nr. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 234/2019 , poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 și 2023, în raport cu dispozițiile

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene,

art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene,

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și

art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. (...)“;

–

Decizia nr. 227 din 16 iunie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 29 iulie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea dispozițiilor

art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, și ale

art. 22 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 427/2001 , cu modificările și completările ulterioare, se poate considera că sporul de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic cu statut de funcționar public beneficiază de un regim special, derogatoriu de la dispozițiile de drept comun în materia salarizării funcționarilor publici, și, în consecință, poate fi acordat la nivelul rezultat din aplicarea sa la salariul de bază majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, conform

anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, sau este limitat conform

art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare,

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,

art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022

privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023

privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, la cuantumul fix deja stabilit prin raportare la aceste acte normative.

Dacă, în interpretarea dispozițiilor

art. 120 alin. (4)

și ( 5) din Codul silvic , în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, și ale

art. 22 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , se poate considera că acestea au caracter de norme speciale, cu regim derogatoriu de la prevederile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , respectiv dacă sporul de risc de 25% pentru personalul silvic cu statut de funcționar public și indemnizația de grad profesional reprezintă doar componente ale drepturilor salariale și nu pot fi considerate ca având natura juridică de sporuri, compensații, adaosuri, prime, premii și indemnizații în sensul

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , supuse plafonului maxim de 30% din suma salariilor de bază.;

–

Decizia nr. 235 din 16 iunie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 6 august 2025, prin care s-au respins, ca inadmisibile, sesizările conexate privind următoarele chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea

art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată

[anterior republicării -

art. 127 alin. (5)] , coroborat cu

art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, se impune acordarea despăgubirilor pentru discriminare în cuantum echivalent cu suma neacordată aferentă sporului de risc de 25% din salariu, pentru perioada 2010-februarie 2017, într-o singură tranșă fără a fi eșalonat pe 5 ani, a dobânzii și a daunelor moratorii.

Dacă, în interpretarea

art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată

[anterior republicării -

art. 127 alin. (5)] , coroborat cu

art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, se impune acordarea sporului de risc începând cu data de 1 ianuarie 2023, respectiv acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, și pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu.

VII.

Raportul asupra chestiunii de drept

36.

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

VIII.

Înalta Curte de Casație și Justiție

37.

Temeiul sesizării este reprezentat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale. Aceste norme sunt însă doar parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile

art. 519 - 521 din Codul de procedură civilă , cu care se completează potrivit normei de trimitere de la

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

38.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform

alin. (3)

al aceluiași articol „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la

alin. (1)

și

(2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“.

39.

În conformitate cu

art. 2 alin. (1)

din același act normativ, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la

art. 1 , completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

40.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:

a)

existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ;

b)

completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;

c)

existența unei chestiuni de drept;

d)

soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;

e)

chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

41.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunțare a hotărârii prealabile și stadiul procedurii, întrucât instanța de trimitere este învestită cu soluționarea cererii formulate de un reclamant care face parte din categoria personalului silvic cu statut de funcționar public, fiind pusă în discuție chestiunea acordării sporului de risc de 25%, a indemnizației de grad profesional și a indemnizației lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie pentru această categorie de personal, respectiv a împrejurării dacă limitările cuprinse în

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

sunt aplicabile inclusiv personalului silvic cu statut de funcționar public, față de dispozițiile

art. 120 alin. (3 )-( 5) din Codul silvic

și ale

art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 .

42.

Așadar, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se circumscrie domeniului de aplicare al

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

43.

În privința condiției referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept, care să genereze, prin interpretări diferite, practică judiciară neunitară și asupra căreia instanța supremă să nu se fi pronunțat, se constată că aceasta nu este îndeplinită, în raport cu cele trei întrebări ale sesizării, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

44.

În absența unei definiții legale a noțiunii de „chestiune de drept“, examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de

art. 519 - 521 din Codul de procedură civilă , în care, în mod constant, s-a subliniat că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37;

Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

45.

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii judiciare neunitare.

46.

În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

utilizează în conținutul său sintagma „chestiune de drept“, identic reglementării din cuprinsul

art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă , și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea mutatis mutandis a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile

art. 519

și

520 din Codul de procedură civilă , în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024

evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

47.

În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile

art. 520 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură civilă , de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate.

48.

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

49.

În cauza de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât analiza încheierii de sesizare cu privire la toate cele trei întrebări formulate demonstrează că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuție, expunând un punct de vedere clar și argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta și alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

50.

În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Altfel spus, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, operațiune ce nu poate fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

51.

În sesizarea dedusă analizei de față, obiectul celor trei întrebări prealabile îl constituie practic soluționarea cauzei cu care a fost învestită instanța de trimitere, iar formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuție însăși soluționarea cauzei deduse judecății instanței.

52.

Or, este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situația de fapt a pricinii, în funcție de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

53.

Cum, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță o hotărâre prin care oferă o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită, instanțele naționale, verificând jurisprudența instanței supreme, ar trebui să aplice hotărârile de unificare adoptate deja, iar nu să înainteze sesizări în mod repetat, pe o chestiune de drept ce a fost dezlegată.

54.

Așa cum rezultă din deciziile menționate la

capitolul VI

al prezentei decizii, toate aspectele puse în discuție prin cele trei întrebări formulate în prezenta sesizare de instanța de trimitere și-au găsit deja răspunsurile în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

55.

În jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea acestui mecanism de unificare (a se vedea

Decizia nr. 68 din 3 martie 2025

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025) sa precizat că evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare în chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanțelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluție de admitere, ci și pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.

56.

Așadar, în măsura în care există dezlegări asupra unor situații similare, fiind suficiente preluarea raționamentului juridic și aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice și astfel chestiunea de drept își pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare.

57.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , cu referire la

art. 521 din Codul de procedură civilă ,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în Dosarul nr. 515/107/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

(i)

Prevederile

art. 22

și

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 427/2001 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 234/2019 , respectiv

art. 120 alin. (3 )-( 5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, referitoare la acordarea sporului de risc de 25%, a indemnizației de grad profesional și a indemnizației lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie se aplică personalului silvic cu statut de funcționar public, având în vedere prevederile

art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2021

privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 80/2023 , cu modificările ulterioare?

(ii)

Dacă sporul de risc de 25%, respectiv indemnizația aferentă gradului profesional pentru personalul silvic prevăzute de

art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

sunt supuse plafonului stabilit de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanțe, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz?

(iii)

Dacă acordarea indemnizației lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, prevăzută de

art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , este condiționată de existența surselor proprii de finanțare ale unității angajatoare, de existența în patrimoniul unității angajatoare de locuințe de serviciu, de protocol sau de intervenție, respectiv de existența unei legislații secundare care să stabilească condițiile și criteriile de acordare a indemnizației lunare neimpozabile?

Obligatorie, potrivit

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2025.