Decizia nr. 650/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016

privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea FIP Consulting - S.R.L. din București (în calitate de reprezentant al asocierii Societatea FIP Consulting - S.R.L. - Societatea Starcom Exim - S.R.L.) în Dosarul nr. 97/57/2021 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.253D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât prevederile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale menționate în susținerea excepției, având în vedere că textul este suficient de clar pentru ca sensul său să fie înțeles de către destinatarii normei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 24 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 97/57/2021, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016

privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de Societatea FIP Consulting - S.R.L. din București (în calitate de reprezentant al asocierii Societatea FIP Consulting - S.R.L. - Societatea Starcom Exim - S.R.L.) într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și care se întemeiază pe dispozițiile

Legii nr. 101/2016 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât nu precizează în concret în ce condiții se face aplicarea acestora (cine poate fi autorul plângerii împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor asupra căreia se pronunță instanța, astfel încât mai apoi să rețină cauza spre judecare). Or, este evident că doar autorul contestației în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (respectiv singura persoana interesată) poate formula plângere împotriva deciziei ca urmare a faptului că acest organism administrativ-jurisdicțional nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de neconformitate invocate în contestație, reținând doar unul, iar o astfel de cerere a altei persoane interveniente este lipsită de interes. Se arată că nu este realizată nicio distincție cu privire la obiectul plângerii cu care a fost învestită instanța de judecată, astfel că, prin aplicarea

art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016 , s-ar încălca grav regula instituită de

art. 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă , în virtutea căruia instanța judecătorească este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. În acest context, instanța judecătorească poate face astfel abuz de acest articol dându-i efectivitate în orice situație, cu încălcarea prevederilor

art. 9 din Codul de procedură civilă . Prin aplicarea dispozițiilor criticate, petenta dintr-o cauză devine, în fapt, intimată și este nevoită să formuleze apărări peste cadrul procesual cu care a învestit instanța de judecată. Practic, din interpretarea articolului de lege în discuție rezultă că, indiferent de autorul plângerii și de obiectul acesteia, în cazul în care plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este întemeiată, instanța de recurs este obligată la reținerea cauzei spre judecare pe fond, cu analizarea tuturor motivelor de contestație ce nu au făcut obiectul analizei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, aspect ce contravine principiului securității juridice, în componenta privind accesibilitatea și previzibilitatea legii și neretroactivitatea, fiind de natură să conducă și la încălcarea dreptului la apărare și la îngrădirea dreptului la un proces echitabil.

6.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat stabilește soluțiile pe care le poate pronunța instanța învestită cu soluționarea plângerii împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, respectiv calea de atac împotriva acesteia, ținându-se seama de specificul domeniului și de scopul pentru care a fost adoptat cadrul legislativ în materie. Norma legală care dă posibilitatea instanței de a reține cauza spre judecare pe fond, analizând motivele de contestație ce nu au format obiectul analizei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, nu este neclară și nu încalcă siguranța circuitului civil. Această soluție legislativă derivă din rolul instanței învestite cu soluționarea plângerii, și anume acela de a examina regularitatea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu privire la părțile, pretențiile și apărările ce au fost deduse în fața sa.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016

privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Din analiza criticii de neconstituționalitate reiese că autoarea acesteia critică

art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016 , astfel că, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale referitoare la voința reală a părților [ Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012], obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă aceste dispoziții legale, care au următorul cuprins: „(4) În cazul în care Consiliul a analizat doar o parte dintre motivele invocate în contestație, iar instanța consideră că plângerea împotriva deciziei Consiliului este întemeiată, admițând plângerea, reține cauza spre judecare pe fond, analizând motivele de contestație ce nu au format obiectul analizei Consiliului. (…)“

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, deși nu sunt indicate în mod concret articole din Legea fundamentală, având în vedere conținutul motivării excepției de neconstituționalitate, precum și

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii și securitatea juridică, ale

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 34 din Legea nr. 101/2016

fac parte din capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului și prevăd, după caz, soluțiile pe care le poate pronunța instanța judecătorească și procedura de urmat, în contextul unor litigii având ca obiect soluționarea unor plângeri formulate împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (Consiliul), iar

alin. (4) al art. 34

dă posibilitatea instanței judecătorești, în cazul în care Consiliul a analizat doar o parte dintre motivele invocate în contestație, dacă consideră că plângerea împotriva deciziei Consiliului este întemeiată și admite plângerea, să rețină cauza spre judecare pe fond, context în care va analiza motivele de contestație ce nu au format obiectul analizei Consiliului.

13.

Față de acest context legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că textul criticat nu conține toate elementele necesare pentru a avea reprezentarea condițiilor în care acesta se poate aplica (părțile și întinderea obiectului cauzei și motivele reținute în plângere pentru rejudecare), astfel că instanța judecătorească ar putea abuza de aplicarea dispozițiilor criticate, aspect ce ar duce la încălcarea normelor

Codului de procedură civilă

în ceea ce privește dreptul de dispoziție al părților și soluționarea cauzei, obligația instanței judecătorești de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, neputând acorda mai mult sau altceva decât ce s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Or, interpretarea

art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016

este aceea că, indiferent de autorul plângerii și de obiectul acesteia, în cazul în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este întemeiată, instanța de recurs este obligată la reținerea cauzei spre judecare pe fond, cu analizarea tuturor motivelor de contestație ce nu au făcut obiectul analizei Consiliului, aspect ce ar contraveni principiului securității juridice, în componenta privind accesibilitatea și previzibilitatea legii și neretroactivitatea, fiind de natură să conducă și la încălcarea dreptului la apărare și la îngrădirea dreptului la un proces echitabil.

14.

Curtea observă că

art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016

este urmarea firească a celor statuate la

art. 29 din aceeași lege , care prevede că deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinicie (a se vedea pentru identitate de rațiune și

Decizia nr. 190 din 18 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 3 august 2021, paragraful 34). Aceste norme dau efectivitate dispozițiilor

art. 21 alin. (4) din Constituție

cu privire la jurisdicțiile speciale administrative care sunt facultative și gratuite, cu privire la care Curtea Constituțională a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii, și, pe lângă această exigență, jurisdicțiile speciale administrative trebuie să fie facultative și gratuite (spre exemplu,

Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragrafele 30 și 31, și

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

15.

De asemenea, Curtea reține că

Legea nr. 101/2016

instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achizițiilor publice, adoptate în virtutea dispozițiilor constituționale ale

art. 126 alin. (2) , potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale

art. 148

cu privire la obligația statelor de a armoniza legislația națională cu cea europeană, prin transpunerea în dreptul intern a Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, și a Directivei 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce privește procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și, în special, cât mai rapide posibil în conformitate cu condițiile stabilite prin directivă, cu precădere art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislația europeană în domeniul achizițiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislații.

16.

Totodată, Curtea observă că, în virtutea

art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, iar prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative.

17.

Referitor la procedurile diferite prevăzute de anumite acte normative (astfel cum în discuție sunt puse procedurile prevăzute de

Legea nr. 101/2016

și de

Codul de procedură civilă ), în jurisprudența sa, Curtea a arătat că existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură în funcție de specificul materiei reglementate reprezintă o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. Stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, în toate componentele sale, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema încălcării egalității în drepturi, a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (pentru identitate de rațiune, a se vedea și

Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23).

18.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , reținute în susținerea excepției de neconstituționalitate, având în vedere dezvoltarea jurisprudențială în materie, Curtea constată că acestea cuprind anumite exigențe ce țin de principiul legalității, de asigurarea interpretării unitare a legii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea și accesibilitatea legii), de principiul securității juridice care consacră securitatea juridică a persoanei și a raporturilor juridice, concept ce se definește ca un complex de garanții de natură constituțională sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și a libertăților fundamentale ( Decizia nr. 476 din 20 septembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 15 iulie 2024, paragrafele 12-14).

19.

Aplicând considerentele de principiu antereferite la normele criticate, Curtea observă că dispozițiile criticate au sens în coroborare cu toate prevederile cuprinse în capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului, mai ales cu

art. 30 din Legea nr. 101/2016 , ce precizează care este conținutul plângerii formulate împotriva deciziilor Consiliului privind soluționarea contestației, care se formulează în scris, cu precizarea clară că, în plângere, contestatorul nu poate invoca alte motive împotriva actelor autorității contractante decât cele cuprinse în contestația adresată Consiliului, context în care, potrivit

art. 29 din aceeași lege , partea care formulează plângerea este obligată să comunice, în termenul prevăzut de lege, o copie de pe aceasta, precum și de pe înscrisurile doveditoare și celeilalte/celorlalte părți implicate în procedura de contestare în fața Consiliului, depunând dovada de comunicare în fața instanței până la primul termen de judecată, sub sancțiunea respingerii plângerii ca fiind tardivă.

20.

Astfel, măsurile instituite prin

Legea nr. 101/2016

sunt justificate prin chiar scopul întregului ansamblu legislativ în materia achizițiilor publice, fiind vorba despre asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială [ art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016

privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016], precum și despre asigurarea la nivel național a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor [ art. 1 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 ]. Toate aceste aspecte concură la realizarea cu transparență a procedurilor, desfășurarea cu celeritate a proceselor în materia achizițiilor publice, atât în scopul evitării tergiversării, cât și pentru realizarea obiectivului pentru care a fost adoptat cadrul legislativ respectiv, totodată avându-se în vedere antrenarea și responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziție publică, cu precădere a participanților la procedură - autoritatea contractantă, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Astfel, interesul public cere ca aceste proceduri să respecte exigențele care decurg din prevederile constituționale.

21.

Având în vedere toate considerentele mai sus expuse și ținând seama de specificul procedurilor de achiziție publică, de remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a principiului legalității, în componentele vizate de către autoarea excepției de neconstituționalitate. Prin urmare, Curtea constată că, în aplicarea prevederilor constituționale de referință, legiuitorul, prin dispozițiile de lege criticate, stabilește procedura de judecată a căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, asigurând, în acest cadru legal, garanțiile necesare care condiționează dreptul de acces liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului securității juridice, în toate componentele sale.

22.

Distinct de acestea, în ceea ce privește celelalte mențiuni ale autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că sunt vizate aspecte ce țin, în concret, de interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești, aspect ce nu intră în competența Curții Constituționale.

23.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea FIP Consulting - S.R.L. din București (în calitate de reprezentant al asocierii Societatea FIP Consulting - S.R.L. - Societatea Starcom Exim - S.R.L.) în Dosarul nr. 97/57/2021 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016

privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.