Decizia nr. 664/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Claudia-Ilona Dascălu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Virgiliu Răducanu în Dosarul nr. 85/2/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.326D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece dispozițiile normative criticate nu limitează soluțiile pe care le poate pronunța o instanță de contencios administrativ, ci instituie caracterul subsidiar al contenciosului administrativ, față de contenciosul constituțional, având în vedere specificul actului atacat. Arată că obiectul acțiunii în contenciosul administrativ este anularea actului administrativ emis în baza dispoziției legale atacate, iar nu dispoziția legală propriu-zisă, respectiv ordonanța de urgență a Guvernului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 20 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 85/2/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Virgiliu Răducanu într-o cauză având ca obiect judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 554/2004
sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd posibilitatea de a solicita anularea unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, fiind astfel lipsite de claritate și previzibilitate, ceea ce determină încălcarea
art. 1 alin. (5) din Constituție .
6.
De asemenea, se susține încălcarea accesului liber la justiție, prevăzut de
art. 21 din Constituție , întrucât nu se poate solicita anularea unei ordonanțe simple a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului și se creează, astfel, consecințe de inegalitate în fața legii, autoritatea administrativă emitentă, în speță, Guvernul, fiind privilegiată. În acest context, reglementarea criticată contravine prevederilor din
Constituție stabilite la art. 49
și
53 , fiind injustă și lipsită de proporționalitate.
7.
Prin raportare la cauza sa, autorul excepției de neconstituționalitate arată că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , prin calificarea greșită a naturii juridice a actului atacat, act administrativ emis de Guvern (ca autoritate administrativă) cu caracter normativ (care conține o contradicție în sensul că, dacă legea prevede posibilitatea obligării la emiterea unui act administrativ, înseamnă că însăși legea califică ordonanțele Guvernului ca fiind acte administrative). Or, potrivit autorului excepției, o asemenea calificare nu era necesară, întrucât natura juridică a acestor acte rezultă din prevederile constituționale ( art. 108
și
115 din Constituție ).
8.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât în susținerea acesteia nu sunt invocate aspecte care să conducă la neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate.
9.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:
–
Articolul 9
:
Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului
Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de
art. 29 alin. (1)
și
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
(3)
După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
13.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (5)
privind principiul legalității în componenta referitoare la calitatea legii,
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 49
privind protecția copiilor și a tinerilor și
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, mai întâi sub aspectul admisibilității sale, Curtea reține că aceasta a fost ridicată de autor cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de anulare a unei ordonanțe de urgență. Instanța de fond a reținut că prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nu se solicită nici acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate reclamantului prin ordonanța de urgență a Guvernului, nici anularea vreunui act administrativ emis în baza acestei ordonanțe de urgență a Guvernului și nici obligarea pârâților de a emite vreun act administrativ sau de a realiza o operațiune administrativă, ci doar anularea respectivei ordonanțe. De asemenea, instanța a reținut că ordonanța de urgență a Guvernului atacată nu este un act administrativ, în sensul
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 , ci un act normativ cu putere de lege, astfel încât, față de dispozițiile
art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 , acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă.
15.
Curtea reține, așadar, că, în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței de recurs, având ca obiect dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , dispoziții ce constituie însuși temeiul respingerii de către instanța de fond a solicitării privind anularea ordonanței de urgență a Guvernului.
16.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că excepția de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016,
Decizia nr. 254 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016,
Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011,
Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, și
Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014).
17.
Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea observă că prevederile
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , criticate ca fiind neconstituționale, sunt chiar cele care au determinat soluția respingerii, ca inadmisibilă, de către instanța de fond a cererii privind anularea ordonanței de urgență a Guvernului și că o eventuală soluție de admitere a excepției, pronunțată de Curtea Constituțională, ar produce efecte cu privire la cauza în care a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamant, deschizând autorului excepției calea revizuirii, conform
art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă .
18.
În consecință, în acord cu jurisprudența sa, Curtea Constituțională reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de
art. 29 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 47/1992 , urmând să procedeze la analiza pe fond a criticilor de neconstituționalitate formulate de autorul excepției de neconstituționalitate în privința
art. 9 din Legea nr. 554/2004 .
19.
Cu privire la dispozițiile
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , Curtea observă că soluția legislativă criticată este rezultatul modificării acestei norme juridice, în baza
art. 147 alin. (1) din Constituție , ca urmare a
Deciziei Curții Constituționale nr. 660 din 4 iulie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, prin care instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 554/2004
sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.
20.
Prin
Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007 , precitată, Curtea a reținut că atunci când obiectul acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului ori a unor dispoziții din aceasta, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune directă, pierzându-și astfel natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății. În consecință, Curtea a subliniat că excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei acțiuni principale nici în fața instanței de judecată sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare, și nici în fața Curții Constituționale.
21.
De asemenea, Curtea observă că, ulterior evenimentului legislativ menționat, prevederile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, fiind respinse ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate cu acest obiect (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015,
Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017,
Decizia nr. 95 din 1 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 august 2018,
Decizia nr. 119 din 20 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 3 iulie 2018, sau
Decizia nr. 664 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 1 martie 2023).
22.
Curtea a reținut la paragraful 20 din
Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 , precitată, că, potrivit
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , reclamantul poate promova o acțiune ce are ca obiect repararea unei vătămări produse de o ordonanță a Guvernului, ca act administrativ normativ, vătămarea provenind, într-o atare situație, din însăși conformarea cu măsurile dispuse prin actul Guvernului. De asemenea,
art. 9 din Legea nr. 554/2004
își poate găsi aplicarea și în situația emiterii sau refuzului emiterii unui act administrativ individual subsecvent, dar numai în condițiile în care sursa vătămării o reprezintă în mod efectiv ordonanța Guvernului transpusă în acel act. Curtea a constatat că aceasta este rațiunea pentru care legea obligă reclamantul să formuleze odată cu acțiunea principală excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile ordonanței Guvernului.
Articolul 9
reprezintă expresia prevederilor constituționale ale
art. 126 alin. (6) teza a doua , potrivit cărora „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale“. Totodată, potrivit
art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție , Curtea Constituțională, în calitate de unică instanță de contencios constituțional, „hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial“. Aceste două prevederi constituționale constituie, în acest caz, temeiurile juridice ale competențelor partajate ale instanței de contencios administrativ și ale instanței de contencios constituțional, iar prevederile
art. 9
din lege dau expresie colaborării instituționale dintre cele două instanțe în scopul protejării drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor.
23.
De asemenea, procedura prevăzută de
art. 9 din Legea nr. 554/2004
reprezintă o facilitate acordată justițiabilului care, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, are, astfel, posibilitatea de a-i fi soluționată acțiunea într-un termen mult mai scurt, prin intermediul unei proceduri care preîntâmpină formularea unei căi extraordinare de atac - revizuirea.
24.
Astfel, o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate privind o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului permite instanței analizarea pe fond a pretențiilor reclamantului, în vreme ce soluția de respingere a criticii de neconstituționalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanța de contencios administrativ la respingerea acțiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curții are efecte asupra însăși admisibilității acțiunii principale. Așadar, Curtea a reținut că textele de lege criticate conțin norme de procedură asupra cărora legiuitorul este suveran a legifera, evident cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, în temeiul
art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege (a se vedea
Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 , paragrafele 21 și 22).
25.
Din perspectiva naturii juridice a ordonanțelor Guvernului, Curtea a reliefat natura juridică dublă a ordonanțelor Guvernului, evidențiind raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanței simple sau de urgență a Guvernului, care atrage competența instanței de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, și calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competența Curții Constituționale sub aspectul controlului de constituționalitate în raport cu Legea fundamentală. Prin derogare de la regula de drept comun, prevăzută de
Legea nr. 554/2004 , ordonanțele simple sau de urgență ale Guvernului nu sunt supuse controlului de legalitate efectuat de instanța judecătorească de contencios administrativ, ci, în virtutea calității lor de acte de reglementare primară, deci echivalente legii, sunt supuse controlului de constituționalitate consacrat de
art. 146 lit. d) din Constituție
(a se vedea
Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017 , precitată, paragrafele 33 și 34).
26.
Curtea a mai reținut că prevederile
art. 9 din Legea nr. 554/2004
vizează atât ordonanțele simple ale Guvernului, adoptate în temeiul
art. 115 alin. (1)-(3) din Constituție , în baza unei legi de abilitare, cât și ordonanțele de urgență ale Guvernului, adoptate în temeiul și în condițiile prevăzute de
art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție
(a se vedea
Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 , paragraful 16).
27.
Prin urmare, ordonanța Guvernului nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material (a se vedea
Decizia nr. 120 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004).
28.
Din perspectiva conținutului normativ al
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , Curtea a observat că
alin. (1)
prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe de a introduce acțiune la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii este cel prevăzut de
art. 9 alin. (5)
din lege și poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Acțiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acțiunea principală va fi însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ordonanței Guvernului. Potrivit
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de
art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 , sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. După pronunțarea Curții Constituționale, potrivit
art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța Guvernului sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei, în caz contrar acțiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluția pronunțată în urma efectuării controlului de constituționalitate este, în mod invariabil, o condiție de admisibilitate a acțiunii adresate instanței de fond: o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate privind o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului permite instanței analizarea pe fond a pretențiilor reclamantului, în vreme ce soluția de respingere a criticii de neconstituționalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanța de contencios administrativ la respingerea acțiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curții are efecte asupra înseși admisibilității acțiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfășurării procedurii în fața instanței de contencios constituțional, constituie o condiție mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului (a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).
29.
Totodată, Curtea a observat că
alin. (4) al
art. 9 din Legea nr. 554/2004
prevede că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea ce are obiectul prevăzut de
art. 9 alin. (5)
din lege poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea
Decizia nr. 664 din 15 decembrie 2022 , precitată, paragrafele 25 și 26).
30.
În jurisprudența sa, Curtea a mai reținut că prin
art. 126 alin. (6) din Constituție
și
art. 9 din Legea nr. 554/2004
legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale. Cu alte cuvinte,
art. 9 din Legea nr. 554/2004
vizează situațiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanță a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanței ori refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului (a se vedea
Decizia nr. 664 din 15 decembrie 2022 , precitată, paragrafele 23 și 24).
31.
Rezultă, așadar, că normele legale criticate reglementează, cu suficientă claritate, mecanismul juridic al acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului în cadrul contenciosului administrativ, astfel încât persoana vătămată întrun drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe simple sau de urgență ale Guvernului sau dispoziții din acestea, eventual cu o minimă asistență de specialitate, să le poată determina conținutul juridic și să își conformeze conduita.
32.
În consecință, Curtea nu poate reține criticile autorului excepției privind lipsa de claritate a normelor legale invocate, prin raportare la
art. 1 alin. (5) din Constituție .
33.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate raportate la
art. 16
și
21 din Constituție , Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora. Contrar celor susținute de autorul excepției de neconstituționalitate,
art. 9 din Legea nr. 554/2004
stabilește posibilitatea oricărei persoanei vătămate printr-o ordonanță a Guvernului să se adreseze instanței de contencios administrativ și, în acest cadru procesual, în condițiile instituite de lege, să solicite declanșarea controlului de constituționalitate a ordonanței. Așadar, dispozițiile legale criticate sunt destinate a fi aplicate uniform, tuturor subiectelor de drept vizate de ipoteza normei, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
34.
În jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea
Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 33).
35.
În cazul unei ordonanțe adoptate de Guvern, dată fiind natura sa juridică de act administrativ de domeniul legii, sancțiunea specifică ce poate interveni nu este anularea, așa cum, în mod eronat, susține autorul excepției, ci neconstituționalitatea acesteia.
36.
În condițiile în care dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, ci presupune accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, cu stricta respectare a regulilor de competență și a procedurii de judecată stabilite de lege, Curtea constată că soluția legislativă supusă controlului de constituționalitate este compatibilă cu dispozițiile
art. 21 din Constituție . Instanța de contencios constituțional a statuat că prin dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 554/2004
se transpun, pe de o parte, la nivel infraconstituțional prevederile
art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție , iar, pe de altă parte, se instituie o garanție a dreptului de acces liber la justiție al persoanei vătămate printr-o ordonanță sau, după caz, prin dispoziții dintro ordonanță a Guvernului declarată neconstituțională, contribuind în acest mod la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanțe ale Guvernului (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 119 din 20 martie 2018 , precitată, paragraful 31).
37.
În consecință, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește controlul asupra unei ordonanțe adoptate de Guvern nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce acestea nu îngrădesc dreptul persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime.
38.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor precitate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.
39.
Distinct, Curtea observă că acceptarea criticilor de neconstituționalitate ale autorului excepției echivalează și cu ignorarea considerentelor și soluției cuprinse în
Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007 , aspect de natură să încalce dispozițiile
art. 147 alin. (4) din Constituție , care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.
40.
În ceea ce privește invocarea
art. 49 din Constituție
privind protecția copiilor și a tinerilor, Curtea observă că aceasta nu are relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate.
41.
În considerarea faptului că prin normele criticate nu a fost constatată vreo restrângere a unor drepturi sau libertăți fundamentale, Curtea nu poate reține incidența ipotezei cuprinse în
art. 53 din Constituție
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
42.
Referitor la critica autorului excepției de neconstituționalitate cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare de către instanța de judecată a dispozițiilor
art. 9 din Legea nr. 554/2004 , Curtea constată că aceasta excedează controlului de constituționalitate al instanței de contencios constituțional, fiind de competența instanței judecătorești de control judiciar.
43.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Virgiliu Răducanu în Dosarul nr. 85/2/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Claudia-Ilona Dascălu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.