Decizia nr. 722/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală

în ceea ce privește sintagma „judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu“, excepție ridicată de Cătălin Costăchioaia în Dosarul nr. 7.592/109/2020/a4 al Tribunalului Argeș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.066D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a comunicat la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că dispozițiile legale criticate au fost supuse unor modificări succesive, inițial prin

pct. 15 al articolului unic din Legea nr. 75/2016

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , iar ulterior prin

art. I pct. 40 din Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, modificare operată în vederea punerii reglementării în acord cu

Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 22 iunie 2017 . Se susține că problematica privind competența judecătorului de cameră preliminară de a se pronunța asupra măsurilor preventive este reglementată în sensul atribuirii acestei competențe judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței sesizate cu rechizitoriul, indiferent dacă a fost sau nu formulată o contestație. Se mai arată că

art. 3 din Codul de procedură penală

reglementează funcțiile judiciare care se exercită în procesul penal, exercitarea uneia dintre acestea fiind incompatibilă cu exercitarea alteia. Totuși, se precizează că de la această regulă legiuitorul a instituit o excepție ce formează întocmai obiectul criticilor de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză. În consecință, judecătorul de cameră preliminară care verifică măsura preventivă nu devine incompatibil, întrucât obiectul procedurii camerei preliminare este distinct de obiectul analizării măsurilor preventive. Verificarea măsurii arestului la domiciliu se realizează întotdeauna în temeiul

art. 218 din Codul de procedură penală , raportat la

art. 223 alin. (1)

și

(2) din același cod . Pe de altă parte, obiectul procedurii camerei preliminare privește, potrivit

art. 342 din Codul de procedură penală , alte aspecte, respectiv verificarea legalității administrării probelor și a regularității rechizitoriului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 9 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.592/109/2020/a4, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală

în ceea ce privește sintagma „judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu“. Excepția a fost ridicată de Cătălin Costăchioaia într-o cauză având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă față de autorul excepției, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de

art. 189 din Codul penal . În cauză a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, ulterior menținută și prelungită în mod succesiv.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 23 din Constituție . Se susține că, potrivit obiectului procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară are competența, printre altele, să se pronunțe asupra legalității administrării probelor în faza de urmărire penală. Or, apreciind asupra probelor, potrivit competențelor prevăzute la

art. 342 din Codul de procedură penală , judecătorul poate deveni incompatibil să exercite și funcția de verificare a legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu. Se arată că, spre deosebire de măsura preventivă a controlului judiciar, care poate fi dispusă dacă există probe și indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, măsura arestului la domiciliu se dispune numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune. Or, în ipoteza în care, asemenea situației din cauza dedusă judecății, judecătorul de cameră preliminară a constatat anterior legalitatea administrării probatoriului, după caz, excluzând unele dintre probe, acesta se află în stare de incompatibilitate. În acest sens se arată că, pentru argumente similare, exercitarea funcției de judecător de drepturi și libertăți este incompatibilă cu cea de judecător de cameră preliminară, iar, în situația în care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat anterior asupra legalității administrării probelor, se creează premisele unei antepronunțări în ceea ce privește verificarea măsurii preventive a arestului la domiciliu.

7.

Se susține, în esență, că, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat asupra legalității administrării probatoriului, întrucât existența probelor constituie o condiție necesară pentru luarea sau menținerea măsurii arestului la domiciliu, prin modalitatea concretă de soluționare a procedurii de cameră preliminară se ajunge la o stare de incompatibilitate.

8.

Tribunalul Argeș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că obiectul procedurii de cameră preliminară și măsurile preventive reprezintă instituții juridice distincte. Se arată că obiectul camerei preliminare nu privește aptitudinea probelor de a susține o suspiciune privind săvârșirea unei infracțiuni, ci se rezumă

exclusiv la analiza legalității administrării probelor. Pe de altă parte, verificarea măsurii preventive a arestului la domiciliu are ca obiect existența și caracterul probelor, suficient pentru a fundamenta suspiciunea rezonabilă de săvârșire a faptei, urmând să se aprecieze totodată și asupra celorlalte condiții legale privind măsura preventivă a arestului la domiciliu. În esență, se susține că, în situații precum cea din speță, judecătorul de cameră preliminară, care se pronunță asupra obiectului procedurii de cameră preliminară, nu devine incompatibil să se pronunțe ulterior asupra măsurilor preventive.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că judecătorul de cameră preliminară, verificând legalitatea administrării probelor, nu soluționează fondul cauzei și nici nu se pronunță asupra capacității probatoriului de a susține acuzația, ci are în vedere exclusiv respectarea dispozițiilor legale privind administrarea probelor în faza de urmărire penală, cu consecința excluderii unora dintre acestea. De asemenea, se susține că judecătorul de cameră preliminară, procedând la verificarea legalității administrării probelor, nu devine incompatibil să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu, întrucât etapa camerei preliminare este o procedură distinctă, care nu este de natură să afecteze percepția de imparțialitate în soluționarea cererilor privind măsurile preventive. Aceasta, întrucât, în această etapă procesuală, judecătorul de cameră preliminară nu are în vedere aptitudinea probatoriului de a susține suspiciunea rezonabilă de săvârșire a faptei, susceptibilă să creeze premisele menținerii măsurilor preventive.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală , care la data invocării excepției avea următorul conținut: „În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor

art. 207 .“

14.

Anterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prin

Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală

și a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației“ este neconstituțională.

15.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin

art. I pct. 40 din Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, dispozițiile legale criticate au fost modificate și puse în acord cu prevederile Constituției, conținutul

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală

fiind preluat în cuprinsul

art. 348 , fără alineate, având următoarea redactare: „În procedura de cameră preliminară, asupra măsurilor preventive se pronunță judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu.“ Având însă în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a decis că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative.

16.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 23

privind libertatea individuală.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia își întemeiază susținerile pe existența unei pretinse stări de incompatibilitate a judecătorului de cameră preliminară, care s-a pronunțat anterior asupra legalității administrării probatoriului și care urmează să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu.

18.

Curtea reține, cu titlu preliminar, că prin

Decizia nr. 5 din 8 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 30 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecății a fost atacată cu contestație, are competența să se pronunțe asupra măsurilor preventive, potrivit dispozițiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluționarea contestației prevăzute la

art. 347 din Codul de procedură penală .

19.

Analizând dispozițiile

art. 342 din Codul de procedură penală , referitoare la obiectul procedurii de cameră preliminară, Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit că această funcție este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanța de judecată, potrivit

art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală , a cărui competență constă atât într-o verificare filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât și în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluții de netrimitere în judecată, fie prin soluții de trimitere în judecată, dar fără începerea judecății. Conform

art. 54 din Codul de procedură penală , competența judecătorului de cameră preliminară privește verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată și soluționarea altor situații expres prevăzute de lege (a se vedea

Decizia nr. 307 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1161 din 1 decembrie 2020, paragraful 22). De asemenea, prin

Decizia nr. 516 din 6 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017, paragraful 21, analizând atribuțiile judecătorului de cameră preliminară, Curtea a reținut că aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei excedează competenței judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare. De vreme ce instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei faze distincte a procesului penal, activitatea judecătorului de cameră preliminară nu privește fondul cauzei. Actul procesual exercitat de acesta nu antamează fondul și nu implică o pronunțare, în sens pozitiv sau negativ, asupra elementelor esențiale ale raportului de conflict - faptă, persoană și vinovăție.

20.

În consecință, contrar susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, judecătorul de cameră preliminară, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de

art. 342 din Codul de procedură penală , verifică legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, fără să aprecieze asupra aptitudinii acestora de a susține o suspiciune privind săvârșirea unei infracțiuni. Rolul său este unul exclusiv de verificare a conformității activității de probațiune desfășurate în faza de urmărire penală, prin raportare la fiecare mijloc de probă administrat și la fiecare procedeu probatoriu utilizat, dispunând excluderea probelor obținute cu nerespectarea dispozițiilor

art. 101

și

102 din Codul de procedură penală .

21.

Deopotrivă, verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu reprezintă o instituție procesuală distinctă. Exercitarea acestei atribuții implică, ab initio, dobândirea calității de inculpat, calitate care, potrivit normelor procesual penale, presupune existența unui anumit nivel al probațiunii, respectiv existența unei bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârșit fapta ce constituie obiectul urmăririi penale. În ceea ce privește măsura arestului la domiciliu, potrivit dispozițiilor

art. 218 din Codul de procedură penală , coroborate cu cele ale

art. 233 alin. (1)

și

(2) din același cod , aceasta poate fi dispusă numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune.

22.

În consecință, având în vedere că verificarea administrării probelor nu implică nicio apreciere a judecătorului de cameră preliminară asupra fondului cauzei sau asupra capacității probatoriului de a susține acuzația, susținerea autorului excepției, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară care s-a pronunțat anterior asupra legalității administrării probatoriului, inclusiv cu consecința excluderii unor probe, s-ar fi pronunțat, chiar anterior soluționării cererii de menținere a arestului la domiciliu, în legătură cu existența probelor din care să rezulte suspiciunea rezonabilă a săvârșirii faptei, nu este întemeiată.

23.

Autorul excepției de neconstituționalitate reclamă existența unui viciu de neconstituționalitate, respectiv nerespectarea dispozițiilor

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 23 din Constituție . Or, din criticile formulate nu rezultă o contrarietate a dispozițiilor legale criticate din perspectiva sintagmei „judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu“ față de dispozițiile constituționale invocate.

24.

În ceea ce privește critica întemeiată pe susținerea potrivit căreia incompatibilitatea dintre funcția de judecător de drepturi și libertăți și cea de judecător de cameră preliminară este prevăzută de legiuitor pentru ipoteza în care judecătorul de drepturi și libertăți s-a pronunțat anterior asupra măsurilor preventive, incompatibilitate care, în opinia autorului excepției, s-ar impune și în prezenta cauză, întrucât judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra legalității probelor ce fundamentează luarea ori menținerea unor măsuri preventive, Curtea reține că o asemenea critică este neîntemeiată. Separarea funcțiilor judiciare reprezintă o garanție fundamentală a imparțialității procesului penal și a dreptului la un proces echitabil. Judecătorul de drepturi și libertăți are un rol activ în autorizarea, confirmarea sau controlul măsurilor restrictive de drepturi, precum percheziția, arestarea preventivă, interceptările ori ridicările de obiecte. Dacă același judecător ar soluționa ulterior și faza camerei preliminare, în care se verifică legalitatea administrării probelor și a actului de sesizare a instanței, s-ar crea o aparență de lipsă de imparțialitate, întrucât judecătorul ar trebui, practic, să își evalueze propria activitate anterioară sau să confirme legalitatea actelor deja validate.

25.

Pe de altă parte, o asemenea situație nu poate fi reținută în cazul judecătorului de cameră preliminară care a verificat legalitatea administrării probelor și, ulterior, se pronunță asupra măsurilor preventive, motiv pentru care legiuitorul nu a reglementat o astfel de incompatibilitate.

26.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că susținerile formulate de autorul excepției nu relevă elemente de natură să pună sub semnul îndoielii conformitatea dispozițiilor legale criticate cu prevederile

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 23 din Constituție . De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reținut un viciu de neconstituționalitate al sintagmei „judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu“ din cuprinsul

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală , întrucât judecătorul de cameră preliminară, care a analizat legalitatea probelor, nu devine incompatibil să verifice în continuare măsurile preventive, după cum nu poate fi reținută nici o stare de incompatibilitate între funcția de judecător de cameră preliminară și cea de judecată.

27.

Prin urmare, contrar susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală

respectă exigențele constituționale privind garantarea libertății individuale și dreptul la un proces echitabil.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Costăchioaia în Dosarul nr. 7.592/109/2020/a4 al Tribunalului Argeș - Secția penală și constată că sintagma „judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu“ din cuprinsul

art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025.