Decizia nr. 307/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 282 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Liviu Cătănea în Dosarul nr. 5.470/109/2017/a1 al Tribunalului Argeș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 249 D/2018.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere natura nulităților relative reglementate prin

art. 282 din Codul de procedură penală

și având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 767 din 28 noiembrie 2019 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.470/109/2017/a1, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 282 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Liviu Cătănea, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută la

art. 269 din Codul penal .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 342 din Codul de procedură penală , ce reglementează obiectul camerei preliminare, obligă judecătorul de cameră preliminară la examinarea incidenței cazurilor de nulitate absolută și relativă, astfel cum acestea sunt reglementate la

art. 281 alin. (1) lit. b)

și

art. 282 din Codul de procedură penală . Sunt comparate dispozițiile

art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968

cu prevederile

art. 282 din Codul de procedură penală

în vigoare și se arată că, spre deosebire de vechea reglementare, textul criticat îl obligă pe inculpat ca pe lângă existența vătămării să dovedească existența unui interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale criticate. Este subliniat faptul că organelor de urmărire penală ale statului li se conferă posibilitatea de a nesocoti dispoziții imperative ale legii, în timp ce un justițiabil, fără studii juridice, este obligat să demonstreze nu doar existența unei vătămări a drepturilor sale, ci și existența unui interes procesual propriu în respectarea legii, pentru a putea invoca nulitatea relativă. Se susține că, dacă aceste organe au termene nelimitate în care pot nesocoti legea, în privința justițiabilului român sunt reglementate termene și etape bine definite în care poate să invoce nulitățile relative. Este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 , prin care instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

6.

Tribunalul Argeș - Secția penală, contrar prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate analizată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Avocatul Poporului opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se face trimitere la

Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017 , prin care Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală , care nu permite invocarea din oficiu a nulității relative, este neconstituțională. Se susține că pentru faptul că judecătorul de cameră preliminară este împiedicat să ia în considerare din oficiu încălcările ce atrag nulitatea relativă nu există o justificare obiectivă și rezonabilă. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 282 din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:

(1)

Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la

art. 281

determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

(2)

Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.

(3)

Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

(4)

Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:

a)

până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;

b)

până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției;

c)

până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.

(5)

Nulitatea relativă se acoperă atunci când:

a)

persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;

b)

persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității.“

11.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

referitoare la statul de drept și prevederilor

art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

cu privire la dreptul la un proces echitabil.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din 21 decembrie 2017, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală , care nu permite invocarea din oficiu a nulității relative, este neconstituțională.

13.

Având în vedere însă că, în prezenta cauză, sunt invocate critici de neconstituționalitate distincte de cele analizate prin

Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017 , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală , astfel cum a fost invocată în prezentul dosar, este admisibilă, instanța de contencios constituțional urmând a se pronunța pe fondul acesteia.

14.

Cu privire la interesul procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate pe care persoana care invocă nulitatea relativă trebuie să îl dovedească, prin

Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017 , precitată, paragrafele 14-23, Curtea a reținut că nulitățile actelor procesuale și procedurale ocupă un loc important în sfera garanțiilor ce asigură efectivitatea principiului legalității procesului penal și a principiului aflării adevărului, fiind menite să înlăture încălcările normelor de procedură care au intervenit cu ocazia dispunerii unui act procesual sau a ducerii la îndeplinire a unui act procedural, precum și consecințele negative pe care aceste încălcări le-au produs în procesul penal. Nulitățile îndeplinesc astfel un scop preventiv - de preîntâmpinare a încălcării legii, un rol sancționator - de desființare a actelor efectuate cu încălcarea legii, precum și un scop reparator - de refacere a actelor procesuale și procedurale desființate, dacă este necesar și posibil. S-a arătat că nulitatea este definită ca fiind acea sancțiune procesuală constatată și aplicată de un organ judiciar, care atrage nevalabilitatea actelor procesuale și procedurale efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, dacă s-a produs o vătămare dovedită sau prezumată de lege, ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, organul judiciar dispunând refacerea acestuia atunci când este necesar și dacă este posibil.

15.

Curtea a reținut că

noul Cod de procedură penală , prin dispozițiile

art. 280-282 , a reformat materia nulităților, reducând numărul cazurilor de nulitate absolută și suplimentând condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca nulitățile relative. Modificările aduse regimului nulităților vizează, în special, următoarele aspecte: stabilirea expresă a principiului că actele ulterioare celui declarat nul, care au o legătură directă cu acesta, sunt la rândul lor lovite de nulitate; scoaterea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor privind sesizarea instanței, efectuarea anchetei sociale pentru minori, competența materială și după calitatea persoanei a instanței ierarhic superioare celei legal competente, precum și competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală [prin

Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea a admis însă excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională]; instituirea unor nulități absolute care pot fi invocate până la un anumit termen procesual, iar nu în orice stadiu al procesului; eliminarea posibilității judecătorului/instanței de a invoca, din oficiu, nulitățile relative (cu unele excepții) și de a le lua în considerare în orice stadiu al procesului.

16.

Curtea a observat că nulitățile se pot clasifica, în principal, după două criterii, și anume modul de exprimare în norma juridică, respectiv modul de aplicare și efectele pe care le pot produce. După modul de exprimare în norma juridică, nulitățile sunt exprese - care se aplică în cazul nerespectării unor anumite norme procesuale individualizate de legiuitor [de exemplu, în cazul încălcării normelor prevăzute de dispozițiile

art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală ] - și virtuale - care rezultă din reglementarea generală privind respectarea legii în desfășurarea procesului penal, baza legală a nulităților virtuale constituind-o prevederile

art. 2

(„Legalitatea procesului penal“) și ale

art. 282 („Nulitățile relative“) din Codul de procedură penală . După modul de aplicare și efectele pe care le produc, se deosebesc nulități absolute - care intervin în cazurile prevăzute de dispozițiile

art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală

- și nulități relative - care sunt, de regulă, cele virtuale și sunt incidente în cazul încălcării oricăror alte dispoziții legale decât cele prevăzute în

art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală

( Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 , citată anterior, paragrafele 30 și 31).

17.

Curtea a reținut că în cazul nulităților absolute vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiție în sensul dovedirii existenței acesteia, pe când în cazul nulităților relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancțiune. Chiar și dovedită fiind, se va constata incidența nulității relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate [ art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală ], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanțiere în ceea ce privește necesitatea existenței unui interes procesual propriu. Totodată, momentul

până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce privește nulitățile relative fiind incidente dispozițiile

art. 282 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală , iar în ceea ce privește nulitățile absolute - dispozițiile

art. 281 alin. (3)

și

(4)

din același act normativ. Constatarea nulității, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulității ( Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 , citată anterior, paragraful 32).

18.

Curtea a reținut, totodată, că nulitatea relativă este acea nulitate, alta decât cea prevăzută expres ca nulitate absolută de dispozițiile

art. 281 din Codul de procedură penală , rezultată din încălcarea normelor ce reglementează desfășurarea procesului penal, care poate fi invocată într-un anumit termen de către participanții în procesul penal ce au un interes procesual propriu în respectarea dispoziției de lege încălcate, respectiv, din oficiu, în cazurile anume stabilite de lege.

19.

În ceea ce privește trăsăturile nulității relative, Curtea a observat, în primul rând, că, potrivit dispozițiilor

art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală , aceasta intervine atunci când prin încălcarea prevederilor legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Spre deosebire de

Codul de procedură penală din 1968 , care - în dispozițiile

art. 197 alin. 1

- prevedea existența unei vătămări procesuale în general, iar nu strict existența unei vătămări aduse drepturilor părților, actuala reglementare restrânge sfera nulităților relative numai la acele încălcări care aduc atingere drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, excluzând din această sferă încălcările care aduc atingere legalității procesului fără a atrage însă, în același timp, o vătămare a drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali.

20.

În al doilea rând, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală , participanții în procesul penal care pot invoca nulitatea relativă sunt procurorul, părțile (inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente) și subiecții procesuali principali (suspectul și persoana vătămată), care au un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate. Curtea a constatat că, în mod excepțional, legea prevede și unele nulități relative care pot fi invocate de către subiecții procesuali neprejudiciați direct sau de către procuror ori luate în considerare, din oficiu, de către judecător/instanță. Este cazul nulității relative care provine din neregularitatea privind procedura de citare a unei părți, care poate fi invocată de către procuror, de către celelalte părți ori din oficiu [ art. 263 alin. (2) din Codul de procedură penală ], precum și al nulității relative care provine din încălcarea normelor de competență a căror nerespectare nu atrage nulitatea absolută, care poate fi invocată din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părți [ art. 47 alin. (4) din Codul de procedură penală ].

21.

În al treilea rând, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile

art. 282 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală , nulitatea relativă trebuie invocată într-o anumită stare a procesului, și anume, ca regulă, nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului în condiții nelegale. Aceasta presupune ca persoana interesată să fie prezentă la efectuarea actului respectiv, fie personal, fie prin reprezentant. Prin derogare de la regulă, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura de cameră preliminară, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară [ art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală ]; dacă instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, iar încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită [ art. 282 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură penală ]; în sfârșit, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la următorul termen de judecată cu procedura completă [ art. 282 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală ]. Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței superioare celei competente potrivit legii, precum și excepția de necompetență teritorială, ca încălcări ce atrag nulitatea relativă, pot fi invocate până la începerea cercetării judecătorești în primă instanță [ art. 47 alin. (2)

și

(3) din Codul de procedură penală ]. Nulitatea relativă nu poate fi invocată direct la instanța de control judiciar, cu excepția cazului când sa produs după închiderea dezbaterilor (cu ocazia deliberării sau în cuprinsul minutei ori al hotărârii).

22.

În ceea ce privește limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative, Curtea a reținut că acesta corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispozițiile

art. 342-348 din Codul de procedură penală , a camerei preliminare. Cu privire la competența realizării acestei noi faze procesuale, Curtea a statuat că este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanța de judecată, potrivit

art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală , a cărui competență constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât și în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluții de netrimitere în judecată, fie prin soluții de trimitere în judecată, dar fără începerea judecății. Conform

art. 54 din Codul de procedură penală , competența judecătorului de cameră preliminară privește verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată și soluționarea altor situații expres prevăzute de lege. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform

art. 342

din același cod, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative, conform

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală , la cel al închiderii acestei proceduri ( Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 22 și 23).

23.

Mai mult, prin

Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragrafele 27-30, Curtea a reținut că nulitatea relativă este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalității și rezultă din încălcarea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispozițiilor legale s-a produs o vătămare a drepturilor participanților la procesul penal (procuror, părți și

subiecții procesuali principali), că aceasta trebuie invocată întro anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzut de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu își exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege și prin faptul că subiecții procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum și un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale pretins încălcate. Așadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută ( Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015 , precitată, paragrafele 19 și 20).

24.

În ceea ce privește subiecții care pot invoca nulitatea relativă, Curtea a observat că dispoziția procesual penală îi menționează pe procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată. Acești subiecți pot invoca nulitatea unui act doar în măsura în care dispoziția legală încălcată proteja un drept procesual propriu al acestora.

25.

Referitor la interesul procesual propriu al procurorului, Curtea a reținut că legiuitorul nu a avut în vedere un interes personal al acestuia, ci interesul circumscris prevederilor constituționale și legale privind rolul Ministerului Public. Astfel, potrivit

art. 131 alin. (1) din Constituție , în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, iar, în cuprinsul

titlului III, cap. I, art. 62-69 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, sunt consacrate atribuțiile Ministerului Public. Totodată,

Codul de procedură penală

reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală, stabilind competențele și rolul procurorului.

26.

Așa fiind, Curtea a constatat că interesul procesual propriu al procurorului este determinat de interesul general în considerarea căruia acesta acționează în fiecare caz și circumscris prevederilor constituționale și legale care stau la baza configurării rolului Ministerului Public.

27.

Analizând criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reține că acestea sunt aplicabile și în prezenta cauză, dispozițiile

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală

asigurând garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la

art. 6 paragraful 1 din Convenție .

28.

Pentru motivele mai sus invocate, Curtea constată că prevederile

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală

nu încalcă dispozițiile

art. 1 alin. (3) din Constituție .

29.

Referitor la criticile de neconstituționalitate ale

art. 282 alin. (1)

și

(3)-(5) din Codul de procedură penală , Curtea reține că autorul excepției compară regimul juridic al nulităților relative, prevăzut la

art. 282 din Codul de procedură penală , cu cel reglementat la

art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968

sub aspectul prevederii în cuprinsul textului criticat a obligației suplimentare a dovedirii existenței unei vătămări a drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

30.

Curtea a statuat, însă, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că neconstituționalitatea unor dispoziții legale nu poate fi dedusă din compararea acestora cu alte dispoziții legale, ci prin raportarea lor la

Legea fundamentală . Pentru acest motiv, din perspectiva criticilor ce au la bază compararea dispozițiilor legale criticate cu cele ale

art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 282 alin. (1)

și

(3)-(5) din Codul de procedură penală

invocată în prezenta cauză, este inadmisibilă.

31.

Referitor la criticile de neconstituționalitate conform cărora organelor de urmărire penală ale statului li se conferă posibilitatea de a încălca dispoziții imperative ale legii, acestea beneficiind, în acest sens al nesocotirii legii, de termene nelimitate, Curtea reține că acestea nu constituie veritabile argumente de neconstituționalitate, ci vizează interpretarea și aplicarea legii, domeniu ce aparține în mod exclusiv instanțelor judecătorești. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 282 alin. (1)

și

(3)-(5) din Codul de procedură penală , din perspectiva criticilor astfel formulate, este inadmisibilă.

32.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 282 alin. (1)

și

(3)-(5) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Liviu Cătănea în Dosarul nr. 5.470/109/2017/a1 al Tribunalului Argeș - Secția penală.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Liviu Cătănea în Dosarul nr. 5.470/109/2017/a1 al Tribunalului Argeș - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.