Decizia nr. 35/2001
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 347/2002 10 decembrie 2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23-25 din Ordonanța …
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OUG nr. 40/1999 8 aprilie 1999 (prevederi anume) privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locui…
- Decizia nr. 113/2000 13 iunie 2000 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Ordonanța de …
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999
privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Dragos Longin Andronescu și Maria Dumitrescu în Dosarul nr. 2.753/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal se constata lipsa autorilor excepției, precum și a celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând ca asupra constituționalității prevederilor legale criticate Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 113 din 13 iunie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 29 iunie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.753/2000, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999
privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Dragos Longin Andronescu și Maria Dumitrescu într-o cauza având ca obiect soluționarea recursului declarat de autorii excepției împotriva Sentinței civile nr. 4.893 din 14 martie 2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 16.679/1999.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile
art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999
contravin prevederilor art. 21 din Constituție, deoarece aduc îngrădiri dreptului persoanei "de a se putea adresa instanțelor judecătorești [...] și de a valorifica toate gradele de jurisdicție puse la dispoziție de legea noastră fundamentală".
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece "prin dispozițiile art. 25 nu sunt incalcate prevederile constituționale referitoare la liberul acces la justiție", legiuitorul putând "institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac".
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât din prevederile constituționale referitoare la competența instanțelor de judecată, la procedura de judecată și la exercitarea căilor de atac "nu rezultă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiției trebuie să prevadă, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac și angajarea competentei tuturor instanțelor judecătorești". În consecința, se susține ca eliminarea unei cai de atac, prin prevederile art. 25 din ordonanța criticata, nu contravine art. 21 din Legea fundamentală.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999
privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, al căror conținut este următorul: "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste dispoziții contravin prevederilor art. 21 din Constituție, potrivit cărora: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la același text din Constituție ca și în prezenta cauza.
Astfel, prin Decizia nr. 113 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 21 august 2000, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , a reținut următoarele:
În jurisprudenta sa anterioară, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat ca liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului. S-a considerat ca aceasta soluție rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În considerentele acelei decizii s-a mai reținut ca art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, "are ca semnificație faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a stabilit nici o categorie sau grup social". Pe cale de consecința s-a statuat ca legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, asa cum sunt cele din prezenta speta, reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate anterior își mențin valabilitatea și în cauza de fața.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999
privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Dragos Longin Andronescu și Maria Dumitrescu în Dosarul nr. 2.753/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.